Cuvîntul fraudă e foarte răspîndit în presa actuală, circulînd, dincolo de limitele terminologiei strict juridice, prin permanentele ştiri despre înşelătorii fiscale, bancare, electronice etc. (printre cele mai noi: o „fraudă de 500.000 euro cu analize false“, stirileprotv.ro) sau despre programele politice care le vizează (există, de pildă, un „Departament pentru lupta antifraudă“, antifrauda.gov.ro). Adjectivul şi adverbul fraudulos califică diverse comportamente şi acţiuni: „Zeci de vaci «maidaneze» au trecut fraudulos din Grecia în
Bulgaria“ (stirileprotv.ro); „Un băimărean spărgea autoturisme. Folosea fraudulos cardurile găsite“ (padtv.ro). Poate fi fraudulos consumul de energie, se etichetează fraudulos produsele (de exemplu, alimentele bio sau carnea de cal), se trece fraudulos graniţa, se obţin în mod fraudulos permise de conducere şi certificate de revoluţionar etc. Acuzaţiile de fraudare a alegerilor sînt frecvente în discursul politic românesc, fiind repetate de fiecare dată de partea care pierde.
În aceste condiţii, de maximă familiaritate cu familia lexicală a fraudei, a apărut în ultima vreme şi a început să se răspîndească un verb mai ciudat şi cu desăvîrşire inutil, pentru că este un simplu echivalent al lui a frauda: a fraudula, formă refăcută după fraudulos. Îl găsim (deocamdată?) mai ales în pagini „neoficiale“, în comentarii pe bloguri sau forumuri: „sînt o groază de metode de a fraudula voturile“ (mtv.ro); „fraudulează statul într-un stil barbar“ (euroavocatura.ro); „oamenii de afaceri care fraudulează statul“ (telegrafonline.ro); „Afaceristul Rădulescu a fraudulat statul cu un miliard“ (media.tofan.com). E normal ca verbul să apară mai ales la persoana a III-a, pentru a descrie comportamentul celorlalţi, dar uneori e şi asumat de autorul mesajului: „Îmi pare rău, nu aş vrea să fraudulez concursul“ (tpu.ro). Şi infinitivul lung substantivizat apare destul de des, tot în mesaje care nu pot fi, în genere, reproşate site-ului sau publicaţiei online în cauză: „Să vă explic mecanismul de fraudulare“ (gandul.info); „Din cauza tentativelor repetate de fraudulare a voturilor...“ (bihon.ro), „încercarea sa evidentă de fraudulare“ (confluente.ro). Un mesaj euforic, de după afişarea rezultatelor la bacalaureat, accepta senin acţiunea de fraudare, ba chiar multitudinea ei: „nu le port pică celor care au plătit şi nici nu vreau să înceteze cu fraudulările! sincer!“ (m.stirileprotv.ro.)
Termenii fraudă, a frauda, fraudulos, preluaţi în secolul al XIX-lea din franceză (fraude, frauder, frauduleux), prin raportare la etimonul latinesc (fraus, -dis, fraudare, fraudulosus), apăreau în codurile juridice şi în dezbaterile publice ale vremii – din care Dicţionarul limbii române – Litera F (1934) reţine citate despre „frauduloasele lucrări“, „faliment fraudulos“, „bancrutarii frauduloşi“ etc. În dicţionarul academic latinizant al lui Laurian şi Massim (volumul I, 1871), familia lexicală era chiar mai bine reprezentată decît în dicţionarele actuale, prin seria fraude, fraudare, fraudat, fraudaţiune, fraudatoriu, fraudatrice, fraudulos, fraudulent, fraudulenţie. Citatele care lămuresc sensul verbului sînt: „a frauda pre creditorii săi“, „a frauda pre militari de stipendiele lor“, „a frauda legea“, „e crime atroce de a frauda pre pupili de averea părinţească“ etc.; substantivul (în forma fraude şi cu explicaţia „înşelătorie, rea-credinţă“) e ilustrat de exemple de genul: „cu fraudea vulpea face ce n-ar putea leul face cu forţa“; „el a falit în fraudea creditorilor“.
Forma a fraudula, simţită probabil de unii vorbitori ca firească şi transparentă, e ridicolă pentru mulţi alţii, care o asociază cu ignoranţa şi lipsa de eleganţă. Derivări inutile de acest tip au mai existat, unele fiind pînă la urmă acceptate. Substantivul rigurozitate, refăcut pornind de la adjectivul riguros (poate şi după model italian, cum indică dicţionarele curente), dubla în mare măsură existentul rigoare. S-a scris mult împotriva verbului a concluziona, format de la concluzie şi echivalent cu mai vechiul a conchide. Rigurozitate şi concluzionare sînt acceptate de dicţionarele actuale; sper că nu se va întîmpla acelaşi lucru cu fraudularea, care ar putea dispărea fără pierderi şi fără regrete.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
cuvinte nepotrivite
Fraudulare
Rodica ZAFIU
Adevarul.ro
