Forța intrinsecă și extrinsecă a dreptului

Publicat în Dilema Veche nr. 936 din 17 – 23 martie 2022
O mare invenție – contractul social jpeg

În cartea Îngerii mai buni ai naturii noastre. De ce s-a diminuat violența? (Publica, 2019), Steven Pinker și-a ales drept motto o cugetare a lui Blaise Pascal: „Ce himeră este omul! Ce ciudățenie, ce monstru, ce haos, ce contradicție, ce minunăție! Judecător al tuturor lucrurilor, rîmă firavă, deținător al adevărului, cloacă de incertitudine și eroare, măreția și scursura Universului”. Cartea este o istorie a violenței și a cenzurilor culturale, juridice și instituționale pentru diminuarea acesteia. Finalul este aproape optimist. Îngerii mai buni ar fi pe cale să învingă demonii lăuntrici ai naturii noastre. Capacitatea de a furniza violența în forme organizate nu este totuși singurul avantaj competițional al primatelor, cum sînt tentați să spună cei mai pesimiști dintre noi. Omul a descoperit nu numai cele mai crude și mai distrugătoare forme de violență, ci și multiple instituții care îngrădesc violența. Invadarea și distrugerea Ucrainei de către Rusia pun însă sub semnul întrebării optimismul, fie el și moderat, al lui Steven Pinker. Sub același semn este pusă astăzi și forța dreptului, chiar și pentru cei care știu că elementul intrinsec al acesteia trebuie să fie dublat de un element extrinsec.

Teoria privind temeiul consensual și teoria care afirmă temeiul instituțional al dreptului nu sînt incompatibile, ci complementare. Dreptul și ordinea întemeiată pe acesta au atît un temei consensual, cît și unul instituțional. Dacă există o acceptare comună a unor valori și principii morale, religioase sau juridice, există și structuri comunitare pentru apărarea lor. Este prima dintre cele două teme centrale ale filosofiei politice și ale filosofiei dreptului. A doua temă este diferențierea formelor de organizare a comunităților în funcție de valorile și principiile care alcătuiesc temeiul consensual al dreptului și al ordinii juridice. Au aceste valori și principii în centrul lor persoana umană, ceea ce presupune că structurile comunitare de putere sînt în slujba acesteia, sau sînt expresia acestor structuri comunitare și a conducătorilor lor, ceea ce presupune că ființa umană este lipsită de importanță, o simplă piesă într-un mecanism sau un simplu organ într-un corp social? Forța extrinsecă a dreptului are aceeași natură în orice formă de organizare comunitară: există structuri de putere care apără această formă de organizare. Forța intrinsecă este diferită: structurile de putere fie se apară pe ele însele și oprimă membrii comunității, fie protejează valorile și principiile clădite în jurul ființei umane, conținînd și mecanisme interne care previn sau sancționează derapajele de la acest sens de funcționare a puterii.

Mult discutata globalizare este mai degrabă una tehnologică decît una culturală. Mijloacele tehnice, inclusiv cele de distrugere, sînt astăzi cam aceleași peste tot în lume. Valorile și principiile care alcătuiesc temeiul consensual al organizării comunitare sînt diferite sau chiar aflate în conflict. Reperele confruntării nu mai sînt în principal geografice, Vest și Est, Nord și Sud, ci axiologice. Cuvinte care păreau demonetizate – viața, libertatea și demnitatea ființei umane – își recapătă astăzi sensul originar. Societățile care s-au structurat pe temeiul acestor valori (după milenii de evoluție și involuție, după numeroase războaie civile, regionale sau mondiale, după sacrificii măsurate în zeci de milioane de vieți) au intrat în adormirea provocată de comoditatea consumistă și de utopiile de tot felul, ignorînd valul geopolitic care contestă aceste valori. Cînd Rusia (în mod indirect), abandonînd spiritul lui Gorbaciov și reînviind tradiția țarismului) și China (în mod direct), renunțînd la spiritul lui Deng Xiaoping și revenind la cel al lui Mao Zedong) au îngropat regula celor două mandate prezidențiale, ar fi trebuit să fie clar pentru lumea liberă și liderii acesteia că se anunță o ofensivă nu numai economică și informațională, ci și militară împotriva lor. Pandemia recentă și războiul din Ucraina au arătat dimensiunile globale ale acestei ofensive. Huntington este mai actual decît oricînd, hegelianul Fukuyama este uitat. Conflictul civilizațiilor nu mai este mocnit, ci din ce în ce mai violent. În era nucleară, sfîrșitul istoriei, dacă va fi, va fi unul apocaliptic.

Poate fi prevenit un asemenea sfîrșit? Nimeni nu poate oferi o predicție sigură, nici într-un sens, nici într-altul. Resurecția spiritului de luptător în lumea liberă este însă o premisă necesară pentru a încerca, indiferent de șansele de succes, prevenirea dezastrului. Desigur, nu este vorba de forma în care s-a manifestat acest spirit de luptător în Antichitate sau în Evul Mediu, mai exact spus în epoca prenucleară. Sînt necesare forme eficiente de luptă în condițiile riscului nuclear, exprimat în formula „mutually assured destruction”. În orice caz, soluția nu este cedarea permanentă la șantajul subtil sau brutal. Nu e lăudabilă căderea în capcana gazului rusesc, cînd un personaj construiește pas cu pas un regim politic dur și cinic într-o țară cu un uriaș arsenal nuclear. Este nevoie de inteligență strategică, de mijloace adaptate de securitate în condițiile riscului nuclear, inclusiv de securitate energetică, și de multe altele. Fără clarviziune și spirit de luptător, fără o credință puternică în valorile care limitează violența, aceste deziderate nu pot fi atinse. Credința în valorile libertății trebuie să fie însă dublată de pragmatism.

Noul stadiu al confruntării dintre cele două grupări de state în care s-a împărțit lumea la începutul mileniului III pune la grea încercare dreptul internațional, pentru că atît elementul intrinsec, cît și elementul extrinsec al forței sale sînt mai slabe decît cele ale dreptului intern (național). Elementul intrinsec al forței dreptului intern este consensul, mai puternic sau mai fragil, realizat în jurul anumitor valori. Structura instituțională clădită pe aceste valori este elementul extrinsec al forței dreptului intern. În dreptul internațional se încearcă realizarea unui consens în jurul unor valori neutre între actori care împărtășesc valori incompatibile. Acest consens se destramă în momente de criză și trebuie să fie mereu refăcut. Ca urmare, elementul extrinsec al forței dreptului internațional, adică structura instituțională, are o eficiență redusă, mai ales în cazul războaielor „calde”, cum este cel din Ucraina. Compromisul prin care fiecare parte în conflict (nu doar Ucraina și Rusia, ci și sistemele geopolitice regrupate de o parte sau de alta) obține o parte din ceea ce dorește este greu de atins cînd o parte vrea mereu ceva mai mult, negînd dreptul la existență al statelor suverane vecine. Negocierea pragmatică a compromisului presupune forme de luptă prealabile, care să facă posibilă comunicarea rațională, chiar și atunci cînd unul dintre partenerii de negociere are un discurs irațional. Cel care cedează în permanență nu mai are o poziție solidă în negociere: pragmatismul nu înseamnă supunere în fața amenințării. Lumea liberă, pentru a-și apăra valorile care o fundamentează, are nevoie în egală măsură de spirit de luptător și de pragmatismul calculului cost/beneficiu; dacă ar fi avut aceste două calități în ultimii 20 de ani, rezultatul calculului cost/beneficiu i-ar fi fost acum mai favorabil. Dar după implozia comunismului în Europa de Est nu a fost anticipată corect configurația liniilor de forță ale balanțelor de putere regionale și ale balanței de putere globală. E o lecție veche: dacă nu plătești un preț la timp, apoi prețul va fi mult mai mare. Se pare că acum liderii lumii libere au înțeles că trebuie plătit prețul de azi; deși a crescut mult, e mai mic decît va fi mîine. Dar cel mai mare preț al libertății noastre este plătit de poporul ucrainean, martir și erou.

N.B.: Îi mulțumesc domnului Cip Vătășescu pentru dialogul din rețeaua LinkedIn, fără de care  cîteva din formulările acestui text nu ar fi fost posibile.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.