Exerciţii de retorică

Publicat în Dilema Veche nr. 562 din 20-26 noiembrie 2014
Cioace jpeg

Alegerile recent încheiate oferă un bun exemplu de retorică aplicată, confirmată în esenţa ei, şi nu în reţetarul caricatural care îi degradează imaginea. Retorica presupune adevărată adaptare la destinatar şi un rol esenţial al ethosului; iluziile ei iau adesea forma unei mitizări a comunicării strategice şi pot conduce la pierderea contactului cu realitatea.

În mass-media, adaptarea la destinatar a discursului politic s-a manifestat de cele mai multe ori prin coborîrea mesajului, prin simplificare, atac rudimentar: or, se pare că toate acestea  presupuneau o imagine falsă – prin generalizare – a publicului. Se pare că televiziunile care propun programe (de divertisment sau politice) pentru un public agresiv şi lipsit de complicaţii intelectuale nu s-au adaptat cu adevărat şi nici nu şi-au cunoscut cu adevărat destinatarii reali sau potenţiali. S-a văzut că această atitudine se poate răzbuna, inclusiv prin autoînşelare. Imaginea falsă a destinatarului şi mesajul rudimentar ajung să fie crezute, în primul rînd, de cei care îl produc. Contrazicerea lor de către realitate le poate produce stupoare chiar autorilor de mesaje rudimentare.  

Discursul politic produs în această campanie a ilustrat foarte bine rolul ethosului în persuasiune. Ideea fundamentală e că imaginea celui care argumentează, personalitatea şi credibilitatea sa sînt cel puţin la fel de importante ca argumentele propriu-zise. Ethosul poate fi construit cu intenţie, cu ajutorul consilierilor de imagine, dar are şi o componentă involuntară şi foarte relevantă; e rezultatul unor strategii, dar şi un efect inerent al spontaneităţii şi al autenticităţii care nu se poate disimula cu totul. Ethosul prealabil (ceea ce se ştie şi se crede deja despre un orator) interacţionează cu ethosul construit prin discursul însuşi: totul e, pînă la urmă, o chestiune de stil. Rolul ethosului în persuasiune e un lucru fascinant: în momentul în care cineva caută să ne convingă, şirul argumentelor sale, mai mult sau mai puţin ingenioase, mai bine sau mai puţin bine legate, se desfăşoară paralel cu ceea ce omul arată despre sine – prin ton, atitudine, cuvinte-cheie, formule de certitudine sau incertitudine etc.

Retorica aplicată a fost tot mai mult legată, în ultimele decenii, de primatul comunicării, de emfatizarea strategiilor. Numai că, atunci cînd toate strategiile sînt descrise, cînd reţetarul e la îndemîna tuturor, eficienţa lor se reduce considerabil. Astfel că strategiile au fost mult mai puţin eficiente decît ceea ce destinatarii au perceput ca fiind personalităţile din spatele discursurilor.  

Cînd toate informaţiile sînt prezente şi se bat cap în cap, iar criteriul lor de evaluare nu e limpede, discursul despre manipulare şi propagandă devine ameţitor, pentru că fiecare îl poate acuza pe celălalt. Metadiscursul despre conspiraţie, agitatori, provocatori, infiltraţi etc., presupunerea că un mare strateg şi o superstrategie stau la originea fiecărei victorii fac să se uite ceva simplu şi esenţial: că poate exista o percepţie a ethosului, inclusiv a unui anume grad de sinceritate. Desigur, în teorie, graniţa între interpretarea diferită a realităţii şi minciună e una foarte subtilă. Relativismul e util şi ne ajută să tindem către obiectivitate, să acceptăm că fiecare are adevărul lui, fiecare poate crede cu sinceritate şi bună-credinţă că dreptatea e de partea sa. E foarte posibil ca oamenii să gîndească după propriile repere: cei tentaţi de fraudă să presupună uşor frauda la alţii. Comicul uriaş şi iritant al unora dintre ideile exprimate în legătură cu votul în străinătate a ilustrat foarte bine modul de a gîndi al autorilor lor. Relativismul are totuşi limite practice: atunci cînd cineva afirmă că îi iubeşte pe toţi alegătorii, e imposibil de dovedit că nu spune adevărul, pentru că nu avem acces la interioritatea lui. Atunci cînd însă aceeaşi persoană afirmă că adversarul lui îi urăşte pe români, afirmaţia e în mod clar falsă şi descalificantă. Calificarea drept minciună nu e simplă întotdeauna, dar e adesea posibilă: cînd contradicţiile apar la mică distanţă, în funcţie de interlocutor sau chiar de la o frază la alta; cînd apar contradicţii între afirmaţia din mesaj şi actul din mesaj, între explicit şi implicit (de pildă: cînd cineva afirmă că aduce pacea şi unitatea, insultîndu-şi în acelaşi timp adversarii).

Ca şi în trecut, retorica are o ipostază banalizată şi doar aparent eficientă – şi o alta eternă şi rezistentă, prin care eşecurile celei dintîi pot fi mai uşor explicate.  

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.