Să fi fost cîndva pe la începutul anilor ’60 ai secolului al XIX-lea, cînd în Iași răsuna muzica bună a unui artist ce tocmai își primise consacrarea în rîndul muzicanților distinși din Europa.
Eduard Caudella se întorsese în orașul natal de la studii, din Paris. De îndată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit profesor de vioară la Conservatorul din Iași și i s-a încredințat și postul de șef al orchestrei Teatrului Național din Iași. De aici pînă la titulatura de creator al operetei românești nu a mai fost decît un pas.
Istoria muzicii românești orchestrate de Eduard Caudella a inclus și un fragment aparte: muzicianul ieșean a fost primul profesor de muzică al lui George Enescu.
Cînd nu avea nici șapte ani, micul Enescu a fost dus de tatăl său la Iași pentru a fi înscris la Conservator. Domnului Caudella nu i-a fost deloc greu să își dea seama că are în fața dumnealui un viitor geniu al muzicii, motiv pentru care i-a recomandat lui Enescu tatăl să își trimită fiul la studii în străinătate.
La momentul întîlnirii cu Eduard Caudella, George Enescu nu știa notele muzicale, nu luase niciodată lecții și cînta la vioară după ureche – cu atît mai mult de admirat. Ca orice profesor care simte că are în fața sa un elev înzestrat, domnul Caudella i-a cerut lui George Enescu să îi cînte ceva de probă. Probabil ne-am fi așteptat ca acesta din urmă să înceapă numaidecît să își expună cu nerăbdare și entuziasm talentul. Dar ce să vezi? (Sau, mai bine zis, ce să auzi?) Copilul nu a avut o replică tocmai… muzicală. A răspuns zicîndu-i maestrului Caudella să cînte el ca să audă dacă știe ceva…
„Cam obraznic“ – a remarcat cumva, totuși fără prea multă asprime, profesorul despre elev. Tipul acela de obrăznicie care probabil trecea neobservată pe lîngă talentul lui Enescu. Evident, cei doi au avut o colaborare de succes, iar mai tîrziu, în semn de apreciere, George Enescu i-a dedicat fostului său prim profesor lucrarea pentru vioară Impresii din copilărie.
Impresii asupra întregii vieți a lăsat în scris în lucrarea Amintirile lui George Enescu, consemnate de Bernard Gavoty, unde marele muzician român își încheie mărturisirile astfel: „S-a sfîrșit. Povestea aceasta începe departe, pe plaiurile moldave, și se încheie aici, în inima Parisului. Ca să ajung din satul meu natal în marele oraș unde îmi termin drumul, am luat-o pe o cale prăfuită, străjuită de copaci pînă departe, departe, la nesfîrșit. Drumul a fost lung, desigur. Ce scurt mi s-a părut!“
