După meciul cu Norvegia putem spune: Prost să fii, noroc să ai? 

Nu. Nu doar pentru că n-ar fi cuviincios – chiar dacă e o vorbă uzuală în popor –, ci pentru că dacă un meci care în mod logic ar fi trebuit să se termine 4 1 şi nu 2-2, aşa cum s-a întîmplat cu cel de la Oslo, e şi pentru că nu poate exista un singur prost într-o astfel de poveste. Mai ales cînd uneia dintre echipe i se întîmplă de două ori la rînd acelaşi pocinog. Căci personajul colectiv principal în această întîmplare e Norvegia, nu România. Norvegia a avut 2-0 şi cu Suedia, şi 2-0 cu România. Şi n-a cîştigat nici unul dintre meciuri. Aşa că băieţii lui Lagerback îşi pot pune cîte un nas roşu şi pantaloni foarte largi şi foarte în dungi. Au avut victoria în mînă şi, dacă pot zice aşa, i-au dat cu piciorul. Au ratat mult, enorm. Au vrut să arate că gulguta repetată pînă la greaţă în fotbal, „2-0 e cel mai periculos scor“, are fanii săi absoluţi. Acum, că am văzut cui i se potriveşte mai bine prima parte a întrebării, să trecem la a doua: „noroc să ai“. Şi, da, am avut noroc. Noroc cu Tătăruşanu. Ţinut pe bară de Nantes, dotat cu o coafură retro (pe teren părea dintr-o reclamă la nu ştiu ce bere pe care o beau şi părinţii fotbaliştilor de azi înainte de meci), omul din poartă a luat doar golurile imparabile. Apoi norocul nostru ţine de alt proverb, ăla cu mintea de pe urmă. Sau inima de pe urmă. Căci, la 0-2, băieţii carpatici au zis că nu mai e nimic de pierdut şi asta i-a derutat pe nordici, la care o vorbă e o vorbă: am căzut de acord că sîntem mai buni decît voi, ce mai vreţi? Dar ai noştri, şmecheri, s-au dat morţi şi apoi le au ars un picior între picioare. Noroc şi că selecţionerul Contra şi-a revenit la timp şi, după ce a greşit primul 11, a nimerit schimbările. Micul Hagi a zburdat şi a dat pasa decisivă la golul egalării. Şi uite aşa am avut norocul pe care ni l-am făcut sau pe care am fost lăsaţi să ni-l facem. Asta e povestea cu proverbele. A, uite unul de final: ulciorul nu merge de multe ori la apă… Ce popor înţelept!