Pare că Alibec e cel mai pronunţat nume din România în ultima vreme. Care să fie secretul unei asemenea celebrităţi?
Acelaşi pentru care bătăuşii şcolii sînt în centrul atenţiei. Unii vor spune că Alibec nu e doar un băiat neastîmpărat, ci şi un mare talent, dar eu ştiu precis că şi pentru a da cu pumnul eficient trebuie să ai calităţi superioare unui purtător oarecare de matricolă (pe vremuri se coseau de uniforme pentru identificare). Am văzut. Eram la un baschet în curtea liceului şi un vlăjgan apărut brusc pe teren s-a îndreptat iute către un amic, l-a întors spre el şi i-a fript una în figură de-a stat omul ani de zile cu nasul strîmb. Cred că era vorba de o poveste cu gagici. Oricum, agresorului i-au trebuit sînge rece, hotărîre în execuţia planului, capacitate de a-şi asuma consecinţele, forţă şi precizie mult peste media elevilor care au asistat sideraţi la acel eveniment. Un tip talentat, cum s-ar spune. Şi Alibec poate lovi fulgerător, în poarta adversă sau în cea a bunului-simţ. Evident, nu e el de vină. Chiar nu e. De vină sîntem noi toţi. Cum am fost şi sîntem de vină pentru toate anormalităţile de pe pămîntul cuprins între nişte graniţe, comun, şi cîteodată abuziv, numit ţară. Într-o lume cu cap, drăguţului de Alibec i s-ar fi arătat de mult calea cea dreaptă sau uşa de ieşire. Cum probabil că aşa s-a întîmplat în drumurile sale europene, Denis s-a reîntors pentru a străluci în bezna minţilor noastre. În patria aceasta, dacă ţi-a dat Dumnezeu (cine altcineva?!) un strop de talent poţi să te uşurezi în public fără nici un bai. Vei fi mîngîiat pe creştet în sensul frezei şi pe tatuaje în direcţia către care se îndreaptă declaraţia „Te iubesc“ în sanscrită, cozile de sirene, privirea severă a Iisuşilor de tarabă şi căutătura galeşă a Monaliselor nurlii. E vreme de beţie!
Foto: adevarul.ro
