Despre coțofene și oameni
…pentru că, într-un ritm tot mai accelerat, începem să ne transformăm, fără să ne dăm seama, în coțofene. Asta se-ntîmplă atunci cînd îți scade puterea de concentrare, cînd începi să suferi de SAD (sindromul atenției deficitare). În zilele noastre, e considerat o tulburare psihică – recunoscută și tratată ca atare atît la copii, cît și la adulți. Dacă-i într-adevăr așa, iertată-mi fie vorba proastă, am sfeclit-o! Pentru că asta înseamnă că sîntem cu toții suferinzi, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Pe cînd eram la University of Missouri, Columbia, am fost obligat să particip la un seminar unde urma să învățăm tehnici de pedagogie care să ne transforme în profesori excepționali. A fost o uriașă pierdere de timp. Parafrazîndu-l pe Marin Sorescu, pe cei care nu erau buni de profesori, administrația i-a mîngîiat cu blîndețe pe creștet și i-a pus să-i învețe pe alții cum s-o facă. Cu ceva-ceva tot m-am ales: am aflat că studenții nu se pot concentra pe același subiect mai mult de șase-șapte minute, după care mintea le-o ia razna. Se uită la tine, dar gîndurile lor sînt pe păduri, cîntînd. Te aud, dar nu te mai ascultă. Ni s-a spus că studenții, ca și coțofenele, au nevoie de-o mărgică frumos colorată, care să le reaprindă interesul. Pentru un curs, trebuia să ai pregătite vreo cinci mărgele: bancuri, povestioare amuzante, declarații șocante etc.
Asta a fost atunci. Douăzeci de ani mai tîrziu, capacitatea lor de concentrare, conform acelorași specialiști, a scăzut pe la două minute. La fel și a noastră, a tuturor. Dacă nu mă credeți, cronometrați scenele din filmele recente și cele din filmele mai vechi. Veți observa că scena se schimbă la mai puțin de două minute. Pentru a te face ascultat – la curs sau în societate – trebuie să te transformi într-o combinație de clovn și prestidigitator, scoțînd mărgele colorate pe bandă rulantă. Și nu doar din gură – de-acolo se-așteaptă toată lumea.
Așa a cîștigat Trump – aruncînd cu mărgele țipător colorate în dreapta și stînga. Și tot așa a și pierdut, pentru că noi, coțofenele, ne plictisim repede. Odată terminată și povestea – ușurel absurdă – cu impeachment-ul, Trump va ieși din centrul atenției publice la fel de rapid precum a și intrat. De bună seamă se va mai zbate, va încerca alte mărgele, un nou partid, o televiziune Trump, orice. Va fi, însă, „too little, too late”. Abuzînd de mărgele, Trump a sfîrșit prin a deveni el însuși doar o mărgică țipător colorată și atît. Or, noi, coțofenele suferinde de SAD, vrem tot timpul altceva. Abuzînd de Twitter, a devenit el însuși un simplu tweet. Și atît. Atunci a fost ușor de interzis, ca orice tweet. Iar noi, coțofenele, ne-am frecat mîinile de bucurie, pentru că interzicerea lui pe Twitter, Facebook, Instagram, TikTok și ce-o mai fi a devenit rapid o mărgică în sine, ba încă una extrem de ispititoare. Cenzura pe rețelele de socializare a fost dezbătută aprins vreo săptămînă, după care a venit inaugurarea lui Biden – o mărgică mai scremută, mai dezamăgitoare, fără incidente, deci fără culoare, dar una, totuși, mai nouă. Bună și asta pentru o coțofană plictisită de pandemie. Am uitat-o pe cealaltă. Oameni, însă, de ne-am reaminti că sîntem, am realiza gravitatea situației. Pentru că aici nu e vorba despre Trump. Aici este vorba despre noi toți.
Nu l-am apreciat vreodată pe Trump, nu l-am votat nici în 2016 și nici în 2020, mi s-a părut de la bun început o glumă proastă – și-am scris în repetate rînduri despre asta, așa că mi-am încasat „castanele” de la alți pretinși conservatori, care acum se leapădă de Trump ca de Satana. Nici cont pe Twitter n-am avut și n-o să am. Nici de Facebook, nici de Instagram, nici de TikTok sau altele. Și despre spălarea creierelor prin aceste social media am mai tot scris. Așa că vă rog să nu mă acuzați de vreo părtinire cînd spun că genul acesta de cenzură deschide larg porțile unei distopii cît se poate de „topice” – aici, în această lume, nu într-alta, imaginară. A ține partea celui cu care simpatizezi e lesne, după cum e lesne și să-ți iubești prietenii. Mai greu e să-ți iubești dușmanii și să ții partea dreptății celui pe care-l disprețuiești cu sinceritate, atunci cînd devine victimă pe nedrept.
Nu sînt singurul care a observat pericolul. Pînă și co-fondatorul Twitter și CEO-ul companiei, Jack Dorsey, a declarat că, deși interzicerea ar fi fost întemeiată, creează un precedent periculos. Iar Angela Merkel, care numai de simpatii trumpiste nu poate fi suspectată, a constatat și ea că fostul președinte a fost victima marilor corporații. Cu tot respectul, înclin să cred că fiecare dintre ei vede doar un vîrf al aisbergului pe cale de-a distruge Titanicul pe care ne-am îmbarcat cu toții (observați mărgica?). Pentru că problema nu e nici dacă cenzura era sau nu justificată și nici dacă e făcută de corporații private, nu de către stat. Importante sînt gestul și rezultatul. Își mai amintește cineva de John Stuart Mill, „părintele” libertății moderne?
Cele două tweet-uri ale lui Trump care i-au atras interzicerea totală au fost, în varianta prescurtată: „Cele 75 de milioane de patrioți americani… vor avea o voce importantă în viitor. Nu vor fi jigniți sau amuțiți în nici un fel!” și, respectiv, „Am fost întrebat dacă voi participa la inaugurare. Nu voi participa”. Justificarea conducerii Twitter a fost că, „puse în context”, aceste două mesaje continuă să nege rezultatul alegerilor și să incite la violență (?!?). Mergînd pe logica punerii în context, absolut orice mesaj poate fi de acum încolo cenzurat. Am început prin a cenzura Mein Kampf și-am continuat cu Aventurile lui Huckleberry Finn. Nu, nu l-am interzis, doar l-am „contextualizat”. Așa ar fi scris Mark Twain dacă ar fi trăit acum, în Epoca Luminilor. Știm noi.
Își mai amintește cineva de Martin Niemöller, pastorul luteran care s-a ridicat împotriva lui Hitler? „Mai întîi au săltat socialiștii și n-am protestat, pentru că nu eram socialist. (…) Apoi au săltat evreii și n-am protestat, pentru că nu eram evreu. Apoi m-au săltat pe mine și nu mai rămăsese nimeni care să protesteze.” Și ce putem face? mă veți întreba. Să renunțăm la rețelele sociale? Păi, pînă și Papa folosește Twitter! Da, și Papa tocmai l-a „cenzurat” pe Iisus, schimbînd oficial, pentru întreaga lume catolică, cuvintele rugăciunii Tatăl Nostru. Și Papa, ca și Twitter, l-a pus pe Iisus „în context” și-a decis că asta ar fi vrut Mîntuitorul să spună „de fapt” – o altă mărgică de la care, precum coțofenele, am sărit la alta, mai ademenitoare. Cine are urechi de auzit, să audă. Iar cine nu înțelege, să nu înțeleagă!
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).
