Am căzut. Rău. Am scris un text cam emoțional. Aici cîteva extrase.

Cel mai greu a fost să am răbdare. Am avut răbdare… cu paznici, cu părinți dependenți de droguri, cu mame abuzate și incapabile să vadă dincolo de interesul lor imediat.

Am avut răbdare cu tot felul de oameni. Am răspuns la mii de mesaje, am fost la sute de întîlniri. A trebuit, nu rar, să primesc zîmbind tot felul de gunoaie menajere pe post de ajutor. Am sortat prin perechi de chiloți murdari și am vomitat odată de la mirosul unei perechi de bocanci într-o stare de putreziciune avansată, „donată“ pentru copii.

Am funcționat ca ambulanță, am stat prin spitale de urgență și prin saloane. Am pus uși, am cărat zeci, dacă nu sute de lucruri – de la saltele pînă la frigidere – pe scări pline de oameni care își trăgeau în venă și cu șobolani alergîndu-mi printre picioare.

M-am rugat de dentiști, de medici, de opticieni, de instalatori, de ginecologi, de patroni de magazine, de corporatiști și de oricine a trebuit pentru a reuși să ajutăm cît mai bine. Am fost după mame pe centură ca să-mi semneze acte și prin pușcării, numai pentru a satisface nevoile cretine ale unei administrații oribile. Și ca mine am fost cîteva zeci.

Am primit zeci de amenințări de la tot felul de mafioți, de la Partida Romilor sau de la drogați, pentru că ceea ce făceam noi le amenința „afacerea“.

Păduchi, șosete-dihori, curățat de apartamente și WC-uri absolut infecte, certuri cu părinți pentru a duce copiii la școală, făcut acte, certat cu asistența socială, aceptat să fiu umilit de tot felul de funcționari publici, răbdare iarăși atunci cînd am fost furat de copii.

Recent, primarul sectorului 5 a decis că sînt o amenințare pentru el. S-a folosit de o organizație GAL unde sînt și cîteva ONG-uri cunoscute. A preluat controlul, a numit ca directoare o trestie și a hotărît că ne vor opri din a face voluntariat.

Și brusc am simțit că nu mai pot.

Primesc cel puțin zece telefoane cu nevoi urgente din ghetou pe săptămînă. Azi de la M., care e tare bolnavă și îi trebuie medicamente, și de la mama Rebecăi, nou venită din pușcărie, care are nevoie de serviciu și de ușă, că îi intră șobolanii în casă.

Am obosit. Nu am chef să mai conving pe nimeni de nimic. E absurd să ne rugăm noi de primărie și de școală să facem ceva pentru care ei ar trebui să ne roage pe noi să facem.

Nu am mai avut mai mult de cinci-șase week-end-uri libere pe an de mulți, mulți ani. M-am obișnuit să înghit tot felul de tîmpenii numai pentru că interesul copiilor era cel mai important.

Sînt sute de copii, adolescenți, tineri și adulți care mă salută cu drag într-una dintre zonele cele mai nenorocite din Ferentari. Am avut satisfacții enorme văzînd copii care păreau a nu avea nici o șansă transformîndu-se în tineri normali.

În ultimii doi-trei ani sîntem cîteva zeci bune de voluntari care venim în Ferentari în fiecare week-end. Faptul că am cunoscut sute de oameni foarte buni care au venit să facă teme, să se joace sau să ajute unii dintre cei mai năpăstuiți copii din București este cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat.

E foarte-foarte fain să vezi în fiecare săptămînă 80-100 de copii care vin să facă teme și să învețe. Să poți, cu ajutorul unor oameni care te fac mai bun, care te inspiră, să-i îmbraci mai bine, să le dai să mănînce bine, să-i sărbătorești, să-i recompensezi pentru lucrurile bune pe care le fac. Mi se rupe inima că nu mai pot să fac asta la Școala 136. O să o fac la o scară mult mai mică la mine acasă, așa cum am început acum vreo zece ani. Nu cred că o să mai pot să fac ceea ce am făcut. Aș vrea să pot, dar simt că ceva s-a frînt în mine și nu sînt sigur că mă pot repara, oricît de mult aș încerca.

Am postat. A doua zi de dimineață am avut peste o mie de mesaje de încurajare. Am decis să golesc contul principal și să cumpăr o casă. Nu m-am simțit niciodată mai bine făcînd asta. Am simțit că sînt foarte mulți oameni buni și că ei mă fac pe mine mult mai bun. Că există șansa să ne facem unii pe alții mai buni. Am decis să cer ajutor. Am scris iarăși.

Mama lui A. se va întoarce curînd în pușcărie. A., care nu are încă 13 ani, a fost abuzată de un nemernic de 24 de ani și a rămas gravidă. Tatăl este dependent de droguri și bolnav de SIDA. A. e un copil bun. Am mai avut două cazuri similare. Atunci nu am putut să facem mare lucru. Vom putea de acum.

Vreau de ceva timp să fac Casa Bună. O casă unde să putem să facem teme, meditații și să gătim mîncare copiilor. Oricînd, fără să se strîmbe directoarea, portarul, femeia de serviciu, secretara, profesorul sau oricine altcineva plin de sensibilități. Unde să poată să stea A. Unde să putem face un atelier pentru a pregăti copiii mari pentru o meserie. Unde să putem caza urgențele din ghetou (femei abuzate, copii alungați) și să ne putem juca comod vara sau să sărbătorim zilele de naștere. Casa va putea fi folosită, dacă vom avea camere libere, și de cei care vor avea copiii în spitalul de urgență „Marie Curie“, dar nu vor avea bani de cazare sau nu vor găsi loc la MagicHouse.

O să avem un meseriaș foarte bun care va locui în casă. Vom dezvolta împreună cu tinerii din ghetou o afacere în construcții. Meseriașul este un profesionist senzațional și am un super-noroc să-l cunosc. Sper ca afacerea să producă îndeajuns încît să putem face Casa Bună și în alte locuri și, desigur, plănuim să ajutăm cazurile cele mai necăjite gratis.

Casa are 174 de metri spațiu util și cam 800 de metri de grădină.

Urăsc să cer și am refuzat de multe ori donații pentru că reușeam noi să acoperim costurile. Acum însă avem nevoie de ajutor. Va trebui să folosim foarte bine spațiul din casă și avem nevoie de cineva care se pricepe. Vom avea nevoie să acoperim cel puțin un salariu, dacă nu două, pînă cînd afacerea va merge. Vom face un mic teren de sport și vom avea nevoie și de ajutor cu asfaltare, betonare. Trebuie să aranjăm podul pentru depozitare. Un spațiu pentru atelier și un microbuz pentru transportul copiilor (11 minute distanță din Ferentari, în condiții de trafic normal – 8 minute sîmbăta și duminica) ar fi minunate. Va trebui să mobilăm spațiul și întreținerea nu va fi nici ea foarte ieftină.

Eu o să mă vînd la greu pe lîngă investiția inițială. O să îmi măresc numărul de cursuri de comunicare, management de echipe și leadership pe care le fac și o să caut și alte contracte. Dacă aveți nevoie de așa ceva sînt o mulțime de oameni pe care i-am antrenat și care vă pot spune cam cum sînt ca trainer.

Cu sau fără ajutor, voi face tot ceea ce mi am pus în cap. Cu cît reușim să facem mai repede, cu atît mai bine. Am semnat deja pentru casă, începem de marți. Săptămîna următoare va fi primul week-end cu copii la Casa Bună.

Răspunsul a fost copleșitor. Sîntem aproape 200 de minibaroni acum și șansele să facem o Comunitate Bună sînt foarte mari. Avem planuri tare mari. Am vrea să ajungem pe la 600. Putem să facem multe. Putem fi baronii buni.