Celor care au trăit în deceniile dictaturii comuniste sintagma cu simţ de răspundere le aminteşte, foarte probabil, de discursul oficial al vremii, ceea ce îi poate împiedica să o folosească altfel decît cu o anume distanţă ironică. Asocierea sintagmei simţ de răspundere cu alte cuvinte şi formule ale aşa-numitei limbi de lemn se poate vedea chiar din definiţia sa în DEX, păstrată din ediţii mai vechi ale dicţionarului: „a avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu rîvnă și seriozitate pentru executarea lor“. În diversele programe şi cuvîntări ale vremii, formula era foarte frecvent folosită: „eforturile depuse de ambele părţi pentru îndeplinirea cu simţ de răspundere a obligaţiilor ce le revin“ (Probleme actuale ale politicii Partidului Comunist Român, 1966); „analiza serioasă, constructivă, cu simţ de răspundere, a lipsurilor şi erorilor comise exprimă esenţa muncii şi a conducerii colective a unui partid revoluţionar“ (Congresul al X-lea al P.C.R., 1969) etc.
Formula simţ de răspundere circula în română de mai multă vreme, din perioada de modernizare a limbii de cultură; atunci, împrumutul latino-romanic sens şi vechiul simţ (derivat regresiv din verbul a simţi, moştenit din latină) intraseră în concurenţă în transpunerea prin calc a anumitor concepte, simţ fixîndu-se în sintagme ca simţ moral, bun-simţ, simţul ridicolului, simţul umorului etc. Sintagma simţ de răspundere apare, de exemplu, în presa de la începutul secolului al XX-lea: „poporul din cutare ţinut e aşa de norocos să aibă cîte un conducător cu simţ de răspundere morală“ (Gazeta Transilvaniei, 13 iunie 1907); „problema aceasta (…) apasă (…) asupra tuturor celor cu simţ de răspundere în împrejurările excepţional de grele prin cari se strecoară acum viaţa poporului nostru“ (Biserica şi şcoala, 30 noiembrie 1914).
Pentru mulţi vorbitori de azi, formula pare să-şi fi pierdut conotaţiile oficiale şi asocierile cu discursul totalitar. Dovada e faptul că apare surprinzător de frecvent în spaţiul Internetului, în anunţuri publicitare, în care descrie seriozitatea şi profesionalismul producătorilor de bere, huse, unelte, case etc. sau ale meşterilor de tot soiul: „Meseriaşi serioşi şi cu simţ de răspundere executăm: zugrăveli, tapeturi, rigips, laminat“ (publi24.ro).
Cea mai interesantă rămîne însă folosirea ironică a formulei, destul de bine fixată în uzul colocvial (reflectat în literatură şi în textele jurnalistice). Efectul comic se bazează pe contrastul dintre acţiunile mărunte sau chiar nocive descrise şi atitudinea de seriozitate şi responsabilitate prin care acestea sînt caracterizate. Formula poate acoperi grade diferite ale distanţei, de la o ironie amicală, empatică – „Dacă «se băga» ceva carne şi «prindeai» (chiar dacă erau mai mult oase), ea era pusă cu simţ de răspundere la congelator“ (razvanorasanu.ro); „Aşa e tata. Cînd încuie o uşă, o face cu simţ de răspundere“ (Florin Lazărescu, în Suplimentul de cultură, nr. 248) – la purul sarcasm: „somnul aleşilor nu se compară cu cel al muritorilor de rînd. Dumnealor dorm cu simţ de răspundere!“ (telegrafonline.ro).
În cazul violenţelor fizice, contrastul dintre acţiune şi modalitatea caracterizării e şi mai mare: „Un tînăr a fost bătut cu simţ de răspundere pentru că a îndrăznit să-i spună proprietarului unei locuinţe pe care intenţiona să o închirieze că preţul este prea piperat“ (ziare.com); „De la soţ bătut cu ceaunul în cap de soţie, pînă la bîte şi pumni împărţiţi cu simţ de răspundere, medicii urgentişti au fost nevoiţi să îi trateze pe toţi“ (monitorulbt.ro); „Agresor bătut cu simţ de răspundere de tînărul pe care l-a înjunghiat“ (ziare.com); „în sfîrşit am văzut şi eu o bătaie cu simţ de răspundere, adevărată. Pumni, picioare, sticle sparte“ (facebook.com).
Simţul de răspundere e un intensificator comic şi paradoxal nu numai în cazul bătăii, ci şi în descrierea ajungerii – cu rîvnă şi seriozitate, vorba dicţionarului – la starea de beţie: „Un biciclist şi-a testat echilibrul după ce a băut cu simţ de răspundere“ (magazinsalajean.ro); „a tras la măsea cu simţ de răspundere (0,80 mg/l alcool pur în aer expirat)“ (desteptarea.ro).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
