Cotele apelor Dunării
„The Shipping Forecast este prognoza meteo marină, cu informaţii suplimentare despre forţa vîntului şi vizibilitate, pentru navele de pescuit, cele de agrement sau cargo, din mările care înconjoară Insulele Britanice. Nici una din aceste informaţii nu are nici cel mai mic folos sau vreo relevanţă pentru milioanele de nonnavigatori care, însă, le ascultă religios, hipnotizaţi de calmul, cadenţa şi recitarea familiară a listelor de nume ale regiunilor, urmate de informaţia despre vînt, apoi prognoza meteo, apoi vizibilitatea – dar cu cuvintele clarificatoare (vînt, prognoză, vizibilitate) omise [din cauza limitei stricte de 370 de cuvinte – n.a.], astfel că buletinul sună în felul următor: «Viking, North Utsire, South Utsire, Fisher, Dogger, German Bight. Vest sau sud-vest trei sau patru, creşte cinci în nord mai tîrziu. Ploaie mai tîrziu. Puternic pînă la moderat, ocazional slab» etc. etc., în tonuri măsurate şi lipsite de emoţie, pînă ce toate cele treizeci şi una de zone maritime sînt acoperite – şi milioane de ascultători englezi, majoritatea neavînd nici cea mai vagă idee despre unde se găsesc toate aceste locuri, sau ce anume pot să însemne cuvintele şi cifrele respective, închid radioul, simţindu-se în mod bizar mîngîiaţi sau chiar binedispuşi de ceea ce poetul Sean Street a numit «recea poezie a informaţiei» din The Shipping Forecast.“ (Kate Fox, Watching the English)
Cine citeşte acest pasaj zîmbeşte nostalgic, cu gîndul la Cotele apelor Dunării. În afară de senzaţia de mătanie pe care o simţeam de cîte ori le auzeam la radio, de obicei la ora prînzului, determinată de toate acele localităţi de care nici la geografie nu prea auzeam, puteam uşor exersa numerale în franceză, odată cu varianta în limba lui Baudelaire, care urma sistematic după cea în limba română.
The Shipping Forecast este transmis de postul de radio BBC 4, din partea Agenţiei Maritime şi de Coastă. Totul a început în 1859, cînd vasul Royal Charter s-a scufundat lîngă Anglesey, în urma unei furtuni; 450 de oameni şi-au pierdut atunci viaţa. Ca să prevină pe cît posibil un astfel de incident, viceamiralul Robert FitzRoy a introdus acest serviciu de avertizare prin telegraf, doi ani mai tîrziu; de atunci încoace, The Shipping Forecast a funcţionat neîntrerupt, cu excepţia celor două Războaie Mondiale.
Pentru englezi, acest buletin maritim a devenit un fel de rugăciune. Antropoloaga Kate Fox povesteşte mai departe, în cartea ei despre comportamentele englezilor, ce scandal s-a iscat, la tentativa autorităţilor meteorologice de a schimba numele uneia dintre zonele evocate în The Shipping Frecast, din Finisterre în FitzRoy, de parcă cineva ar fi încercat să schimbe cuvintele din „Tatăl nostru“. Emisiunea-ritual nu este deloc desuetă, căci nu doar generaţiile mai mature sînt preocupate de prognoza meteo maritimă; fără să mai luăm în calcul miile de glume şi poezii care s-au ţesut, de-a lungul timpului, în jurul lui The Shipping Forecast, putem doar enumera cîteva trupe de muzică celebre care îl pomenesc în diverse melodii: Blur – într-un cîntec din albumul Parklife şi în filmul biografic Starshaped; Beck – în „The Horrible Fanfare/Landslide/Exoskeleton“ de pe albumul The Information; Radiohead în melodia „In Limbo“; Prodigy în „Weather Experience“. Oamenii îşi botează pînă şi animalele de companie după cele 31 de regiuni care fac parte din prognoză.
The Shipping Forecast ilustrează foarte frumos o discuţie pînă la urmă universală: nevoia de ritualuri rămîne la fel de puternică chiar şi după ce o societate s-a „debarasat“ de religie sau de alte instituţii serioase care încadrau tradiţional ritualizarea, cu tot ceea ce aceasta presupune. Ca multe alte concepte „prăfuite“, ritualul, acest cap de pod al antropologiei, membru al clubului conceptelor fondatoare ale disciplinei, a pierdut teren în studiul societăţilor şi al culturilor contemporane. În lumina reflectoarelor, încă de la Émile Durkheim, Claude Lévi-Strauss, Mary Douglas sau Victor Turner, ritualul, considerat trăsătură universală a existenţei sociale umane, s-a retras politicos de pe scena antropologiei contemporane. De ce? Poate pentru că evocă prea multe imagini exotice ale unor primitivi angajaţi în activităţi mistice şi şamanistice, deşi ar putea foarte bine să evoce spălatul pe dinţi sau Jocurile Olimpice. În cazul celor din urmă, The Shipping Forecast şi-a făcut debutul global în faţa unui miliard de (tele)spectatori, la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, cînd ştafeta a fost predată Marii Britanii. Crainicul Zeb Soanes a citit starea vremii ca parte dintr-un proiect audio menit să schematizeze cultura britanică, care includea sunete tipice acesteia, cum ar fi Big Ben sau inedita atenţionare a metroului londonez: „Mind the Gap!“
Nu exoticul a plasat ritualul în centrul antropologiei, ci potenţialul său ca fapt inevitabil al unei culturi, de a constitui obiectul unei analize sociale. Ce ne spune despre englezi ritualul ascultării prognozei meteo pentru nişte ape/coaste/insule, în/pe care majoritatea nu vor ajunge niciodată? Aşa cum bine remarca Fox, putem vorbi de cel puţin trei nevoi: cea profundă – de siguranţă şi continuitate, cea excentrică – de petrecere a timpului într-un mod iraţional, şi cea autoderizorie – de a nu lua lucrurile prea în serios.
Ţineam minte că ascultarea cu religiozitate a Cotelor apelor Dunării îmi provoca un fel de linişte inexplicabilă, însă doar citind-o pe Kate Fox am ajuns să înţeleg şi de ce.
Raluca Nagy este antropolog, dr. în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti.
Foto L. Muntean
