Din cînd în cînd, presa actuală ne surprinde reînviind jurnalismul din epoca lui Caragiale nu doar prin hiperbole naive şi pretenţioase, ci şi prin vocabularul latinizant. De cîteva zile, titlurile ştirilor de senzaţie vorbesc, la unison, de carnagiu: „Carnagiul de la Spitalul Săpoca“ (libertatea.ro); „Detalii terifiante despre carnagiul de la Săpoca“ (evz.ro); „Carnagiul a avut loc în saloanele cu pacienți sedați“ (hotnews.ro); „Carnagiul de la Săpoca, cinci morți“ (stiri.tvr.ro); „Carnagiul de la Spitalul Sapoca putea fi evitat!“ (newsbuzau.ro) etc. Varianta carnaj nu lipseşte cu totul, dar este în clară minoritate: „Șocant. Carnaj la spitalul Săpoca“ (digi-life.tv). Or, forma carnagiu apare în dicţionarele noastre actuale doar ca variantă învechită a cuvîntului carnaj (iar în Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic din 2005 nici măcar nu mai este înregistrată). Ca şi în alte cazuri, în sute de cuvinte bine fixate în limbă, pentru adaptarea neologismelor latino-romanice s-a preferat varianta care păstra pronunţia franceză a finalei -age: blocaj (din fr. blocage), bricolaj (fr. bricolage), ghidaj (guidage), masaj, pavaj, peisaj, personaj, pontaj, rodaj, şantaj, viraj, voiaj etc. Unele dintre sursele lexicale ale acestor cuvinte erau tipic franceze, altele aveau corespondente în italiană sau în latină. În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX circulau intens şi variantele de tip personagiu, peisagiu, sufragiu (ultimul, sursă a cunoscutei confuzii din O noapte furtunoasă) etc.
Motivul pentru care mai mulţi jurnalişti din presa tradiţională, din televiziune şi din mediul online au ales o formă mai veche, nerecomandată de normele în uz, e cît se poate de evident: din nou, influenţa engleză tinde să remodeleze împrumuturile mai vechi din franceză. Cei care au folosit forma carnagiu nu au mai verificat existenţa ei în dicţionare, convinşi că este cea potrivită, pentru că aveau în minte termenul englez carnage. Cu cît vorbitorii actuali ştiu mai puţină franceză, cu atît sufixele şi tiparele de accentuare ale împrumuturilor lexicale din secolul al XIX-lea riscă să le apară ca forme ciudate, atipice, „remediabile“ prin apropiere de etalonul englezei.
Dicţionarele noastre au înregistrat destul de tîrziu cuvîntul carnaj, cu sensul „ucidere în masă; măcel, masacru“: acesta apare în Dicţionarul limbii literare contemporane (1955), cu indicaţia „franţuzism“, iar Micul dicţionar academic (2000) îi consemnează prima atestare într-un citat din Contemporanul, din anul 1948. De fapt, cuvîntul era cu aproape un secol mai vechi. Dicţionarul etimologic al limbii române (volumul II, 2015) corectează datarea, împingînd-o în urmă pînă la 1870. Într-adevăr, termenul apare în presă începînd din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de obicei în relatări de război, mai ales în forma carnagiu: „Acea bătălie a trebuit să fie în adevăr foarte cruntă, un adevărat carnagiu“ (Transilvania, 15 iulie 1869); „în timpul zilei se petrecu un carnagiu înfiorător“ (Gazeta Transilvaniei, 4 august 1904); „scene grozave de carnagiu“ (Furnica, 1 august 1913) etc. Apare (mai rar) şi forma carnaj: „Răniţii povestesc că în jurul Adrianopolului a fost un adevărat carnaj“ (Gazeta Transilvaniei, 14 octombrie 1912).
Cuvîntul a fost preluat în română din franceză şi italiană, recunoscîndu-i-se în acelaşi timp legătura cu etimonul latinesc al lui carne (caro, carnis). Derivatul francez carnage este atestat încă din secolul al XII-lea, iniţial cu sensuri total diferite de cel actual („carne“; „perioadă în care se poate consuma carne“); cuvîntul italian carnaggio e un împrumut din franceză, astăzi ieşit din uz. Termenul englezesc carnage, atestat destul de tîrziu, provine din aceleaşi surse romanice – franceza şi italiana.
Pînă la urmă, preferinţa actuală pentru varianta învechită nu e condamnabilă în sine. Poate că ea va duce chiar la schimbarea rolurilor, carnaj devenind, în dicţionarele viitorului, varianta defavorizată. Tendinţa de resuscitare a variantelor în -agiu nu acţionează totuşi uniform. Nu am observat semne care să indice că, sub influenţa englezescului baggage, cuvîntul bagaj ar putea să fie înlocuit de forma bagagiu, care circula prin secolul al XIX-lea!
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
