Se întîmplă adesea ca unele creaţii recente din registrul colocvial-argotic să ezite între două sensuri opuse, fiind folosite atît cu înţeles pozitiv, de maximă apreciere, cît şi cu valoare negativă, de insultă. Elementul comun ambelor situaţii este intensitatea, presupunînd o implicare afectivă. Folosirea frecventă, în contexte de multe ori ambigue, face ca vorbitorii care aud prima dată noile argotisme să le atribuie un sens dedus din situaţie şi eventual să le repete cu o valoare diferită de cea iniţială. Un exemplu de polaritate semantică este oferit în prezent de cuvîntul blană, care circulă de cîţiva ani în registrul familiar-argotic ca intensificator al aprecierii entuziaste, dar şi al insultei. Diverse pagini de Internet conţin dialoguri între utilizatori, care se întreabă ce înseamnă de fapt cuvîntul şi îşi dau răspunsuri contradictorii; definiţiile sînt polarizate – „blană/blăniţă – un fel de mişto şi marfă la un loc“ (metropotam.ro); „adică eşti prost, nu ştii. De exemplu: Bă, eşti blană la mate!“ (tpu.ro) – sau cuprind ambele accepţii: „prea blană = prea mişto, prea tare; eşti blană = eşti varză“ (twitter.com). Contextele în care apare argotismul blană – cu valoare de adjectiv sau de adverb – ilustrează această polarizare. Folosirea insultătoare, cu sens clar negativ, se referă mai ales la ignoranţă: „Ştiu sigur că nu lucrezi cu stilist, eşti blană cu accesorizarea!“ (bravoaistil.kanald.ro); „dacă eşti blană la germană în cît timp o înveţi?“ (imed.ro); „să zicem că părintele nu l-a văzut la pregătitoare că e «blană» la litere, nici în următoarele 2 luni de cls I nu-l vede că e blană la citit?“ (zoso.ro). Utilizarea apreciativă a termenului blană şi a diminutivului său e răspîndită – „Băi, aseară în club a fost blană“; „Am luat cinci la examen. Blăniță“; „Mi-a dat like băiatul ăla simpatic... Blană rău“ (iqool.ro) – şi a fost deja preluată în publicitate: „super cadou de Crăciun – cel mai blană smartphone al momentului“; „fiecare întrebare are trei răspunsuri, dintre care unul singur e cel corect iar tu ești suficient de blană cît să-l descoperi din prima“; „Quiz-ul «Află cât ești de blană» are 13 întrebări“ (profm.ro).

Sensurile opuse se pot explica prin asocierile pe care le produce termenul blană, argotism provenit dintr-un cuvînt din fondul de bază al limbii, avînd deja mai multe înţelesuri populare, regionale şi chiar argotice. Substantivul – de origine slavă – are în primul rînd sensul vechi şi popular „scîndură“; sensul dominant în limba standard de azi, „piele de animal cu păr cu tot“ (DEX), este probabil legat de acesta prin metaforă sau metonimie. Dicţionarul academic al lui Sextil Puşcariu (DA) presupunea că este vorba de o metaforă bazată pe ideea comună de „căptuşeală“. Ion Coteanu şi Marius Sala au tratat pe larg, în Etimologia şi limba română (1987, pp. 56-63), evoluţia semantică a cuvîntului, presupunînd, în română sau în limbile slave, un şir de metonimii a căror verigă de legătură este sensul „coajă“, de la care se poate ajunge la piele (cu păr), dar şi la bucată de lemn. În orice caz, sensul „scîndură“ explică foarte bine expresiile înregistrate de dicţionare – a dormi blană „a dormi buştean“ şi a zăcea blană „a zăcea nemişcat“ – , în care reperul comparaţiei este lemnul. De la acestea e doar un pas pînă la expresia familiar-argotică a te face blană, „a fi beat mort“, şi la sensurile negative actuale ale lui blană. Lemnul e un termen de comparaţie cu valoare de superlativ al lipsei de reacţie, atribuite prostiei, ignoranţei sau beţiei. Micul dicţionar academic (MDA) înregistrează expresiile a se face lemn – „a se îmbăta foarte tare“, a fi lemn – „a fi foarte beat“, a dormi lemn (sau ca lemnul) – „a dormi profund“, a fi de lemn – „a fi lipsit de energie și de inițiativă; a fi prost“.

Pentru sensul pozitiv al termenului blană sînt mai multe explicaţii posibile. Unii comentatori din Internet presupun că punctul de pornire ar fi într-un sens argotic cu conotaţii sexuale, în care blană apare ca substitut pentru păr şi ca metonimie pentru acte erotice. Mi se pare mai probabil ca valoarea apreciativă să provină din construcţiile dezvoltate în timp de la formula familiar-argotică la blană – „cu mare viteză“, de unde şi expresiile a i da blană – „a accelera, a lua viteză, a se grăbi“ şi a o călca la blană – „a accelera la maximum“ (G. Volceanov, Dicţionar de argou al limbii române, 2006). Sintagma la blană (în care blană evocă sensul popular „scîndură“, prototip al unei suprafeţe plate, de sprijin) este echivalentă cu la podea, descriind pur şi simplu situaţia în care pedala de acceleraţie este apăsată („călcată“) la maximum. Viteza fiind o valoare importantă în cultura popular-argotică, la blană a început să capete (cum observam într-un articol din 2010) o valoare generală de intensificator expresiv, permiţînd detaşarea din sintagmă a lui blană cu sensul „(foarte) bun; (foarte) bine“.

Mai există însă o explicaţie, valabilă cel puţin pentru unele dintre citatele de mai sus: blană intră în jocuri de cuvinte bazate pe asemănarea fonetică, substituind adjectivul bună: ca în blană rău „bună rău“ şi mai ales în glumă blană – „glumă bună“. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).