În vara lui 1802, doctorul l-a trimis pe Beethoven să se odihnească într-un sat din apropierea Vienei, oraș în care muzicianul locuia. Acesta aflase de curînd de boala care urma să-l ducă spre surzire și, evident, mintea lui avea nevoie de liniște. Sau/și de o nouă simfonie. Plimbîndu-se pe străduțele localității de vacanță (niște ulițe, mai degrabă, cel mai probabil – deci și mai bine pentru liniștea minții), avînd caietul și creionul în mînă, domnul Beethoven a început să schițeze pe portativ și să se joace cu notele muzicale, care aveau să alcătuiască Simfonia a III-a, din cele nouă pe care le-a creat.
Se pare că muzicianul privea adesea și dincolo de portativul din fața sa, în realitatea înconjurătoare, unde tonul în epocă fusese dat de Revoluția Franceză (începută în 1789). Noile principii legate de libertate și egalitate deveniseră cumva parte din convingerile sale politice, alături de admirația pentru Napoleon Bonaparte, pentru care avea o stimă deosebită și pe care îl compara cu un soi de consul al Romei Antice. Din acest motiv, în timp ce lucra la Simfonia a III-a, s-a gîndit să i-o dedice liderului francez. Pe la începutul anului 1804, cînd opera a fost gata, a scris pe coperta manuscrisului: Sinfonia intitolata Bonaparte.
Însă Beethoven nici nu a apucat bine să dea o tușă finală partiturii, că Napoleon s-a declarat împărat al Franței, în mai 1804. Așadar, egalitatea și libertatea treceau într-un tempo mai lento pentru moment. Ca urmare, se pare, o peniță furioasă mînuită de muzician a trecut peste numele Napoleon de pe manuscris (ceea ce se poate vedea clar), anulînd astfel dedicația pentru cel care tocmai devenise împărat. Scriu se pare, întrucît unele surse suțin că nu acesta ar fi singurul motiv pentru care Beethoven l-a scos pe Napoleon de la dedicație. E drept, decizia conducătorului de a se autoproclama împărat nu prea coincidea cu viziunea lui Beethoven, dar totuși acest aspect nu l-a împiedicat să rămînă în relații destul de bune cu familia imperială, cel puțin pînă la un moment dat. Cert este că, după ce a șters numele lui Napoleon, Beethoven i-a dedicat opera unuia dintre susținătorii săi cei mai aprigi, prințul Joseph von Lobkowicz, care de altfel i-a și plătit patru sute de ducați pentru drepturile asupra operei. În 1806, la un an după premieră, Simfonia a III-a a fost numită Simfonia Eroica.
Sărim, fără motiv, direct la Simfonia a IX-a, mai exact la cunoscutul fragment Odă bucuriei, pe care Beethoven l-a compus inspirat de poezia cu același titlu a lui Friedrich Schiller și care este actualul imn al Uniunii Europene.
Cu dedicație pentru toți europenii, dar nu numai, în Anul Beethoven 2020, cînd se împlinesc 250 de ani de la nașterea muzicianului.
Foto: wikimedia commons
