Acum cîțiva ani, un amic cardiolog mi-a pus în față un articol apărut într-o revistă medicală americană. Am putut citi rezultatele unei cercetări interdisciplinare care m-au pus pe gînduri. La vremea respectivă am scris un articol sub puterea acelei impresii, dar acum, în an omagial Beethoven, cred că e bine să povestesc și cititorilor acestui colț de pagină ce citisem.

O echipă formată din trei experți – un cardiolog, un istoric al medicinei și un muzicolog – a analizat compozițiile lui Ludwig van Beethoven încercînd să afle mai multe despre starea inimii sale. Ideea de la care au plecat cercetătorii este că, pe măsură ce surzenia s-a instalat, celelalte simțuri ale lui Beethoven s-au acutizat și el a început să simtă din ce în ce mai pregnant bătăile inimii sale. Ca și cum adormirea urechii exterioare ar fi exacerbat urechea interioară, cea prin care s-ar putea auzi ritmurile propriilor organe. Bănuiesc că nu sîntem puțini cei care, în anumite momente de liniște deplină sau cînd ne astupăm urechile, avem impresia că „simțim” ritmurile interioare, altfel imposibil de simțit în cursul zilelor obișnuite. Ei bine, cercetătorii cred că, pe măsură ce cineva surzește, el este tot mai conștient de propriul puls, mai ales dacă este și cardiac. Mai departe, presupoziția celor trei este că acest ritm interior nu ar fi avut cum să nu se regăsească în compozițiile lui Beethoven, din moment ce îi domina, din ce în ce mai mult, „auzul” – singurul „auz” de care mai era capabil.

Se știe, Beethoven a fost un om care s-a luptat cu bolile toată viața lui. Cea mai cunoscută boală a sa, surzenia, chiar dacă era cea mai gravă pentru compozitor, nu a fost și cea mai gravă din punct de vedere clinic. Dramatică pentru cineva care se îndeletnicește cu muzica, surzenia este, totuși, o boală care nu-ți amenință viața. Din însemnările sale, dar și din mărturiile celor care i-au cunoscut, într-un fel sau altul, starea medicală, astăzi se știe că, pe lîngă pierderea auzului, Beethoven suferea de afecțiuni ale colonului și ale intestinului subțire, ale ficatului, ale rinichilor și de sindromul Paget (o boală deformatoare a oaselor). Medicii zilelor noastre știu că unele dintre aceste comorbidități se asociază afecțiunilor cardiace. Evident, așa ceva nu se știa acum 200 de ani. În plus, astăzi știm, vorba unuia dintre cercetători, că „sinergia dintre mintea și trupul unei persoane determină felul în care această persoană percepe lumea, iar acest lucru se vede mai ales în cazul artiștilor, care mărturisesc prin arta lor, de fapt, aspecte ale lumii lor interioare”.

Nu în ultimul rînd, au fost cercetate însemnări pe care Beethoven însuși le-a făcut pe partiturile compozițiilor sale. Cel mai frapant exemplu de muzică beethoveniană direct influențată de aritmia cardiacă pare a fi în „Cavatina” din Cvartetul pentru coarde, opus 130, o muzică despre care compozitorul a mărturisit odată că-l face pur și simplu să plîngă. Ei bine, pe la mijlocul bucății (este mișcarea a 5-a și penultima a cvartetului), există o modulație din si bemol în do bemol major, inducînd o dezechilibrare a ritmului, o mică, spasmotică comoție anxioasă, ceva ca o clipă de spaimă de întuneric, o fulgurantă dezorientare. Adesea, acest moment a fost descris de muzicieni și de ascultători ca o „respirație tăiată”. Ei bine, pentru următoarele șase măsuri de după modulație, Beethoven a scris ca indicație pe partitură cuvîntul beklemmt”. Dificil de tradus pentru a surprinde întreaga lui semnificație, care ar fi accesibilă, din cîte spun nemții, doar cuiva născut și format în limba germană, „beklemmt” s-ar putea aproxima prin „o apăsare pe inimă” (în sens figurat), „o anxietate”, dar și prin „pișcătură” sau „presiune”, ambele fiind simptome cunoscute pentru afecțiuni ale inimii. Dacă vreți să percepeți, însă, foarte clar ce înseamnă acest faimos „beklemmt” vă sugerez să ascultați „Cavatina” interpretată fie de Cvartetul Belcea, fie de Cvartetul Guarnieri, fie de Cvartetul Alban Berg – fiecare dintre aceste mari ansambluri de cameră o face diferit, dar la fel. Ascultați și veți înțelege ce vreau să spun… Acest moment din Cvartetul de coarde, opus 130 nu e singurul de acest gen. Echipa de cercetători a descoperit și la începutul Sonatei pentru pian, opus 110 o copie ritmică fidelă a unei aritmii cardiace. Emoționant, nu-i așa, să citești o partitură muzicală ca pe o electrocardiogramă a compozitorului.

Vă puteți întreba, desigur, ce rost are, de fapt, o asemenea cercetare. Omul a murit de mult. E drept, nu prea știm cauzele morții sale și o asemenea cercetare ar putea aduce argumente în favoarea unei afecțiuni cardiace, deși Beethoven suferea și de multe altele care ar fi putut prea bine să-l omoare. Însă, chiar și așa, avem nevoie să știm foarte precis de ce a murit Beethoven? Poate că nu.

Mie, însă, acest articol mi s-a părut foarte interesant pentru că aduce ceva nou nu atît în cercetările biografiei lui Beethoven, cît în marele dosar al inimii. Faptul că muzica compusă de cineva poate fi o veritabilă mărturie despre ce e în inima lui nu doar la figurat, ci și la propriu, îmi pare extrem de important pentru discuțiile despre însăși funcționarea cordului. Însă acest studiu mi se pare cu adevărat esențial pentru oricine va încerca să atace chestiunea inimii dintr-o perspectivă cît mai cuprinzătoare. Distincția dintre cord și inimă se impune imediat, ca să delimitezi necesar organul cu funcțiile și problemele sale de metaforă. Precizare cu atît mai necesară cu cît inima este atît de „metaforizată” în toată istoria lumii, în orice timp și în orice loc. Prestigiul liric al inimii este imens, ca să nu mai vorbesc despre mistica ei. Ei bine, studiul amintit de mine dovedește cît se poate de factual că legătura dintre cord și inimă este extrem de apropiată și că arta are puterea de a trage realul după metaforă într-un mod aproape miraculos.

 În ceea ce-l privește pe Beethoven, unul dintre autori formulează astfel rezultatul studiului: „În timp ce aceste aritmii muzicale ar putea să fie pur și simplu manifestări ale geniului lui Beethoven, există totuși posibilitatea ca, în anumite compoziții ale sale, bătăile inimii lui să fi fost chiar inima ritmică a acestora și vorbim, desigur, de unele dintre cele mai mari capodopere ale tuturor timpurilor”.

Acum, știm că muzica lui Beethoven a venit nu doar din inima lui, ci și din cordul lui. Vă propun ca în următoarele săptămîni să încercăm să vorbim mai mult despre Beethoven. Simt că ar face bine la inimă…