Sărbătorirea a 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună a fost bine reprezentată în ultimele zile în presa românească, la fel ca în cea internaţională. Subiectul e interesant şi pentru că relatarea sa ilustrează anumite ezitări, tensiuni şi schimbări lingvistice. În primul rând, ca şi acum 50 de ani, termenii curenţi legaţi etimologic de denumirile Terra sau Pămînt trebuie substituiţi, pentru acurateţea descrierii, cu creaţii lexicale specifice (aselenizare în loc de aterizare) sau cu termeni mai generali. Într-o transmisiune la un post de televiziune, o reporteriţă s-a fîstîcit, dîndu-şi seama că începuse fraza într-un mod cumva contradictoriu – „primul pas pe pămînt lunar“; cum se întîmplă uneori, rectificarea („pe pămînt selenar“) nu a rezolvat problema. Textele mai puţin spontane au recurs la termenul suprafaţă: „Armstrong a păşit pe suprafaţa lunară“ (agerpres.ro).

Relatările aselenizării reflectă şi concurenţa dintre termenii astronaut şi cosmonaut. Sinonimia parţială a celor două cuvinte este interesantă, pentru că presupune diferenţe care nu aparţin atît referentului, cît contextului politic şi cultural. Primele elemente ale celor două compuse savante, astro- şi cosmo-, sînt de sursă grecească şi indică, în moduri apropiate, spaţiul stelar sau cosmic al navigaţiei (pentru care rămîne stabil elementul final de compunere, -naut). Doar că, pentru ceea ce reprezenta, de fapt, aceeaşi profesie, astronaut era cuvîntul folosit de americani, iar cosmonaut de sovietici, în lupta pentru supremaţie între Vest şi Est. Distincţia s-a păstrat în multe limbi, în care se vorbeşte despre astronautul Arm­strong şi cosmonautul Gagarin. În Trésor de la langue française informatisé, cuvintele cosmonaute şi astro­naute sînt prezentate ca sinonime aproximative, cu explicaţia că primul se foloseşte, cam din 1961, pentru a desemna astronauţii sovietici (în legătură cu călătoria în spaţiu a lui Iuri Gagarin), în opoziţie cu astronaute, în genere păstrat pentru americani. Şi în Cambridge Dictionary online, definiţiile poartă această indicaţie a specializării: cosmonaut este definit ca „astronaut (persoană care călătoreşte în spaţiul cosmic) din Rusia“, iar astronaut este „o persoană care a fost pregătită pentru a călători în spaţiul cosmic“.

În dicţionarele româneşti, o asemenea explicaţie lipseşte. În Dicţionarul limbii române literare contemporane (vol. I, 1955) nu apărea nici unul dintre cele două cuvinte. În DEX (1975) erau deja cuprinse ambele, dar – în mod oarecum surprinzător – definiţie primea doar astronaut, deşi cosmonaut era cel mai des folosit în epocă. Definiţiile celor două cuvinte s-au păstrat neschimbate pînă în ediţiile cele mai recente ale dicţionarului: „astronaút, -ă, astronauți, -te, s. m. și f. persoană care călătorește în spațiul cosmic cu o astronavă; cosmonaut“; „cosmonaút, -ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. astronaut“. Ambele cuvinte fuseseră deja înregistrate de Dicţionarul de neologisme al lui Florin Marcu şi Constant Maneca, ediţia a doua, din 1966. Aşadar, dicţionarele noastre indică drept termen fundamental pe astronaut; mai mult, ca sursă principală apare franceza; doar pentru cosmonaut este evocat şi modelul rus („Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt“). Se vede că înregistrarea celor două cuvinte a coincis cu perioada de relativă deschidere a anilor ’70, cînd modelul sovietic nu mai avea puterea de altădată.

Ceea ce nu se reflectă în articolele de dicţionar este că, la începutul anilor ’60 ai secolului al XX-lea, cosmonaut era termenul dominant în spaţiul românesc – modelul său fiind evident preluat direct din rusă. Presa vremii este plină de texte despre cosmonauţi (evident, sovietici), în legătură cu care se făceau previziuni – „Ferindu-ne de prorociri deşarte, aşteptăm pe curînd, în cîţiva ani, prima transmisie televizată a debarcărilor pe Lună, a unor cosmonauţi sovietici“ (Steaua 10, 1962) şi cărora li se dedicau poeme: „Un om printre stele trece“ (…); „Slavă icarului falnic / Ce-i leagă aripile / Şi veacului meu comunist care-l poartă / Peste timpul veşnic“ (Primului cosmonaut, poezie de Aurel Rău, în Steaua, nr. 4, 1961). Specializarea termenilor nu era explicitată, dar se pare că funcţiona. Relatarea aselenizării de către agenţia Agerpres, din 21 iulie 1969, reprodusă acum, la aniversare, utilizează doar termenul astronaut: „Cei doi astronauţi îşi continuă îndeplinirea programului“ (ziare.com).

În fine, aselenizarea mai implică o problemă lingvistică, larg dezbătută în spaţiul anglo-saxon, dar care nu a atras foarte mult atenţia la noi. Dispute şi chiar analize acustice au căutat să stabilească dacă rostirea textului (desigur pregătit cu grijă) de Neil Armstrong („One small step for (a) man, one giant leap for mankind“ – „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire“) conţinea sau nu articolul nehotărît în primul segment („for a man“). De fapt, şi în română, o analiză semantică atentă poate critica lipsa articolului, care conduce la o echivalare între om (cu interpretare generică) şi omenire, anulînd opoziţia pe care e construit enunţul. Varianta „Un pas mic pentru un om“ e preferabilă, pentru că marchează clar distincţia dintre un individ oarecare şi omenirea în ansamblu. Contextul a făcut totuşi clară intenţia autorului/vorbitorului şi formula memorabilă şi-a păstrat efectul.