Nu știu alții cum sînt, dar eu în copilărie citeam toate denumirile care îmi cădeau sub privire, etichetele de pe produse, siglele magazinelor din stațiunile de pe Valea Prahovei, anunțurile diverse din Eforie Nord, tabelele din Gara de Nord și tot așa. O denumire de medicament mi-a pus oareșice dificultăți: acid acetilsalicilic. Dacă știam că totul pleacă de la banala scoarță de salcie, poate îmi ieșea mai repede pronunția. C-așa-i în istorie, uneori lucrurile aparent complicate sînt în esență cele mai simple.

Însuși Hipocrate, părintele medicinei, ne îndreaptă atenția spre ceea ce a devenit în timp acidul acetilsalicilic. Acesta folosea ceaiuri din frunze de salcie pentru ameliorarea durerilor. Nu mai zic de sumerieni și egipteni, deci cu multe secole înainte de Hipocrate, care au lăsat scris că salcia reprezenta un bun antiinflamator.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pulberea de scoarță de salcie a fost supusă pentru prima dată unui studiu clinic, în Londra. S-a confirmat astfel oficial că substanța pe care o conține salcia are efecte benefice în cazul anumitor dureri și că reduce febra.

Cercetări relevante s-au mai făcut apoi abia în secolul al XIX-lea, cînd Johann Büchner, profesor la Universitatea din München, a reușit să extragă ingredientul activ din scoarța de salcie, obținînd un fel de praf gălbui pe care l-a numit salicină (de la denumirea în latină a salciei). La sfîrșitul secolului, acidul salicilic deja se producea la scară largă. La fix pentru unii cercetători să observe și faptul că utilizarea îndelungată sau excesivă provoacă și efecte adverse, dar și pentru alții să găsească soluții la această problemă. Felix Hoffmann, chimist de top al companiei Bayer, a concluzionat că acidului salicilic îi trebuie alăturat încă un acid (acid acetic) pentru a diminua efectele iritante ale medicamentului. Așa s-a născut acidul acetilsalicilic, patentat de Bayer și numit aspirină. Din 1915 a început să se vîndă sub formă de tablete, fără prescripție.

Unul dintre pacienții căruia se pare că nu i-ar fi făcut prea bine medicamentul a fost țareviciul Alexei al Rusiei, care suferea de hemofilie. Cu toate acestea, pentru că doctorii imperiali nu cunoșteau efectele adverse în cazul acestei boli, i-au administrat aspirină moștenitorului tronului. Domnul Rasputin a sfătuit-o pe mama lui Alexei să oprească tratamentul, ceea ce se pare că a ajutat la îmbunătățirea stării țareviciului, care însă nu a avut oricum o viață nici prea sănătoasă, nici prea lungă.

Chiar și în prezent, studiile asupra aspirinei continuă. C-așa-i în medicină.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons