⬆
MUZICĂ
Pagina 13
Un baladist funk
Ca să fiu în ton cu spiritul momentului, John Scofield amestecă pe acest album cîteva piese proprii cu cîteva „manglite“. Din fericire, în muzică e în regulă să treci compozitorii originali doar la finele booklet-ului CD-ului, în baza socotelii că interpretarea poate fi o artă în sine.
Campionatul Mondial de jazz în aer liber
L-aş fi putut numi campionat european, că tot am avut corespondentul fotbalistic, dar americanii ne-au stricat, încă o dată, planurile. Asta pentru că au trimis un pluton de chitarişti, dintre cei mai apreciaţi în lume la această oră, să se riff-uiască cu plaiurile de poveste ale Semenicului, la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna (12-15 iulie).
Auto-Adore
Povestea sună astfel: Billy Corgan, arogantul lider al unei trupe care, deşi mare, n-a avut niciodată norocul să se afle acolo unde şi-a dorit, venea în 2009 cu propria idee, revoluţionară, se-nţelege, legată de formatul şi distribuţia muzicii. Propunerea lui Corgan însemna o operă conceptuală şi gigantescă, inspirată de tarot şi numită Teargarden by Kaleidyscope.
Antinevralgic
Îndrăzneala muzicii experimentale are adesea două tăişuri, cel cu care îl zgîndări pe ascultător, în speranţa că îl vei face sensibil la neobişnuitul pe care i-l propui, şi cel cu care rişti să te tai singur în palmă, cînd ascultătorul îţi percepe muzica drept o agresiune pe care nu e obligat să o suporte.
Stereotypical Animal
În cei trei ani trecuţi de la dezamăgitorul album The High End of Low s-au întîmplat cîteva chestii în viaţa domnului Brian Hugh Warner. Nişte duzini de cronici complet acide, care prevesteau, cu tam-tam, sfîrşitul unei epoci. Un turneu, la fel de dezamăgitor şi el, posterior lansării amintitului album.
O nouă orientare
Britanicii de la Portico Quartet încearcă să-şi facă un nume prin muzică de tendinţă minimalistă, texturată timid cu elemente care să o aducă în zona ambientală, apoi extinsă semnificativ cu influenţe la mare căutare în mediile eclectice britanice, adică jazz, trip hop şi electro-glitch-uri experimentale.
Din anii 90, cu dragoste
Sîntem în anii ’90. Un post de televiziune numit MTV îşi trăieşte, cu audienţe înspăimîntătoare, gloria, preformatînd gusturile unui public mai flămînd ca niciodată. Cobain e un prînz delicios. Îl devorăm de pe canapelele cu vedere spre ecranele televizoarelor noastre color, pînă în secunda în care un glonţ ne va strica, pentru cîteva momente, festinul.
Post-mortem
Un amic mi-a mărturisit că nu prea urmăreşte recenziile mele, pentru că jazzul nu e genul lui. Nici al meu, i-am zis, dar, chiar dacă mai bifez trimestrial cîte o mostră de jazz canonic cu titlu de eveniment, albume ca 301 conţin un mănunchi de genuri muzicale, uneori în aceeaşi piesă.
"Un mare artist, un om fără compromisuri"
Dacă UNESCO a declarat 2012 „Anul Sergiu Celibidache“, fiul dirijorului, Serge, declară 2012 „Anul Muzicii“, organizînd în România, la 100 de ani de la naşterea celebrului dirijor, prima ediţie a unui festival care se va întinde pe două luni – din mai pînă în iulie. Festivalul „Sergiu Celibidache 100“ reuneşte şapte masterclass-uri toată luna mai, la care accesul este gratuit.
Zgomotul şi furia
În martie anul trecut, videoclipul cacofonic al primului single lansat de un trio, anonim la vremea aceea, exploda pe YouTube-ul nostru cel de toate zilele. Inclasabila „Full Moon (Death Classic)“ era prologul perfect pentru ceea ce avea să urmeze la doar o lună după.
Pentru toată lumea
La aniversarea a 70 de ani, Jack DeJohnette îşi face şi ne face cadou albumul Sound Travels, un jazz de modă foarte veche, mai old school decît jazzul de modă veche, atît de old school, încît sună ca un concert live din anii ’60, poate chiar ceva mai devreme.
"Nu sînt interesat de perfecţiune, ci de precizie" - interviu
Proiectul Ronin al pianistului elveţian Nik Bärtsch (nikbaertsch.com) va concerta în cadrul Festivalului de Jazz de la Smida din Parcul Natural Apuseni (15-17 august). Mai multe la https://smidajazz.ro. Recenzia noului album Ronin poate fi citită aici: https://dilemaveche.ro/sectiune/muzica/articol/inrudit-cu-sahulInterviul de mai jos, realizat de Cătălin Toader, a apărut în Dilema veche nr. 430 / 2012.
Hip. Fără hop
„Bine aţi venit în caravană / Caravana în care nu pleci doar o zi pe lună / Pleci în fiecare zi pe Lună / Şi te întorci pe o rază de soare“... Pocniturile fine ale întîlnirii unui vinil uşor uzat cu acul pick-up-ului te trimit înapoi în timp, printre medii de mult defuncte, trezite astăzi din morţi.
Un mecanism al deducţiei
Walking Dark începe ca un album de jazz smucit, cam sacadat şi sincopat, în care un contrabass ciupit domină contrastul cu un pian clasic. Din mers i se alătură o baterie mai rock, ce contribuie la impresia de uşoară agitaţie. Albumul se răsuceşte pe parcurs ca o panglică a lui Moebius, cu pianul devenind dominant şi contrabasul preluînd roluri mai umile.
Istoria muzicii cîntată la flaut
„Flautul de Aur“ – acesta este titlul turneului ai cărui protagonişti sînt flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail. Început pe 25 aprilie la Braşov, turneul cuprinde recitaluri la Piteşti, Reşiţa, Bucureşti şi Caracal. În repertoriu: piese de Bach, Mozart, Dvorak, Poulenc, Taktakishvili şi Mower.
La zeci de ani distanţă...
Este mare distanţa dintre înregistrările de fonograf ale lui Brăiloiu şi albumul Muzici străvechi, cîntat de Grigore Leşe şi aromânii fîrşeroţi. Este distanţa pe care cîteva zeci de ani au aruncat-o între încercările etnomuzicologilor şi actuala structură socio-comercială care permite muzicii tradiţionale să îmbrace haina unui produs destinat publicului larg.
Operetă rock
Jack White a fost mereu un tip al dracu’ de cinstit şi de amuzant, chiar dacă muzica pe care a cîntat-o era mai degrabă a altora. Cu The White Stripes s-a distrat, de multe ori chiar pe seama noastră, servindu-ne cînd cu un videoclip, regizat de Sofia Coppola şi prestat de o înnebunitoare Kate Moss.
"Cultura este esenţială pentru economie" - interviu cu dirijorul Christian BADEA
În Duminica Floriilor, Ateneul Român a fost gazda unui concert de gală numit "London Bucharest Festival Orchestra". Acesta a reprezentat încheierea firească a aproape o săptămână de repetiţii şi masterclass-uri - primul proiect al Fundaţiei Române pentru Excelenţă în Muzică, întemeiate la sfîrşitul anului trecut de către dirijorul Christian Badea.
Prospeţimea experienţei
Am evitat o vreme albumul acesta, după ce citisem undeva că are mai mult atmosferă decît conţinut. Scrisesem deja recenzii la Jan Bang şi Bugge Wesseltoft, luasem o supradoză de Ulver şi prin urmare eram saturat de abstracţiuni norvegiene şi mixaje de sample-uri.
Madonna. Unu pe doi
Lady Gaga nu a fost invitată la ceremonia de înmînare a rîvnitului sceptru al împărăţiei pop-ului. Christina Aguilera şi Britney Spears au fost uitate pe o scenă care mai păstrează doar vag amintirea acelui sărut pe cît de senzual, pe atît de testamentar.
Ca la americani
La un moment dat am făcut o supradoză de albume instrumentale de chitară şi de atunci n-am mai avut răbdare să ascult nici unul de la un cap la altul, decît dacă era scos de Buckethead. Mi s-a întipărit ideea că un album de chitară e făcut pentru alţi chitarişti, şi nu pentru ascultători ca mine şi ca tine.
"Creaţia este o parte a descoperirii, şi nu invers" - interviu cu Gary BURTON
Pionier al genului fusion, vibrafonistul Gary Burton (n. 1943) a concertat la Bucureşti, alături de altă figură legendară a jazzului – pianistul Chick Corea –, în seara zilei de 20 martie. Interviul a fost realizat cu sprijinul Teatrului de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti (opereta.ro), organizatorul concertului.
Subpop
Maria Minerva, pe numele ei adevărat Maria Juur, s-a născut în Talin, capitala Estoniei, s-a relocat în Londra, pentru continuarea studiilor de artă, a trecut printr-un internship în redacţia exclusivistei reviste de muzică Wire şi s-a lăsat „agăţată“ în insectarul cu artişti al unui label din Los Angeles, No Not Fun, foarte la modă zilele astea.
Jazz educativ la Ateneu
N-am văzut decît un singur concert educativ din seria iniţiată anul trecut la Ateneul Român şi continuată anul acesta, dar a fost suficient ca să devin un mare fan al lor!Am ajuns la concertul din 4 martie 2012 oarecum din întîmplare. Fosta mea cumnată, care îşi duce fata la aceste concerte, avea trei bilete.
Orchestra de foraj psihic
Ansamblul de cercetaşi sonoro-spirituali Avant’n’Gard, alcătuit din Maria Balabaş (voce, claviaturi, texte), Mihai Balabaş (vioară, chitară, electronice), Călin Torsan (sufleur) şi Gabriel Bălaşa (percuţii), supraexpune tristeţea de a trăi în propria tzară pe canale comunicante sonore îmbuchetate sub sigiliul Soare Staniol.
Regii tragediei
The Something Rain, noul album Tindersticks, e o operă consistentă. N-o să întîlneşti pe ea cîrlige precum „Travelling Light“ (Tinderstick II, 1995) sau „Buried Bones“ (Curtain, 1997), dar compoziţiile respiră acelaşi aer cu cele de la începutul carierei. Evident, mai mature astăzi.
Bucuria de a cînta
"Sweet Little 6STRING este, dacă vreţi, caracterizarea mea muzicală, proiecţia trupului, a sufletului şi a gîndirii mele în muzică. Pe acest album am experimentat şi am fuzionat stiluri muzicale, mi-am lăsat liberă imaginaţia şi-am încercat să fiu cît mai mult eu însumi, fără să ţin seama de şabloane şi idei preconcepute."
Masaj pentru creier
Profit de ocazie pentru a recomanda întregul catalog al casei de discuri ACT, de la care – probabil unii cititori au remarcat – prezint albume cu oarecare regularitate, dar uit mereu să menţionez că acesta e un criteriu important de selecţie a recomandărilor.
Fără aer
În 1902, Georges Méliès, un francez, mare amator de trucuri iluzioniste, inventa cinema-ul aşa cum îl ştim astăzi. Puneţi aici, în primul rînd, efectele speciale. Prima lui operă se numea Le voyage dans la lune şi compila două poveşti referenţiale pentru literatura proto-SF – De la Pămînt la Lună, a lui Jules Verne, şi Primul om pe Lună, a lui H.G. Wells.
Ortodoxism de culoare
Născut şi crescut într-o familie de contrabasişti, Christian McBride s-a spetit în slujba jazzului, din păcate în poziţii destul de umbrite – administrative, ori ca acompaniator pentru aproape oricine avea nevoie de serviciile sale, din scena americană de jazz, dar nu numai (de jazz).
Toamna patriarhului
Leonard Cohen e un tip care ştie că muzica lui e complet dependentă de cuvintele lui. „He will speak these words of wisdom / Like a sage, a man of vision / Though he knows he’s really nothing / But a brief elaboration of a tube…“ Vocea baritonală, mai melancolică şi mai tenebroasă astăzi mai mult ca niciodată, îşi introduce în scenă personaju.
Invazie americană la Sighişoara
Recunosc, blues-ul nu reuşeşte să-mi mai răpească timp aşa cum o făcea pe vremuri. Cu mici excepţii, şi alea foarte electrice (vezi Jimi Hendrix – Blues, singurul disc pe care-l ascult an de an), aflate departe de sound-ul original din Delta fluviului Mississippi.
Un sfetnic bun
Muzica lui Alexandru Andrieş îmi stîrneşte nostalgii de Costineşti postrevoluţionar şi adolescenţă în România protocapitalistă. După ce am scăpat de Ceauşescu, ne-a apucat o poftă de muzică nebună, susţinută din plin de pirateria pe atunci legală (în absenţa unei legi de profil).
Apolodor in English
Apolodor are muzicile lui, eu doar am ascultat ce-mi „cînta“ textul şi l-am propus altor urechi. Apoi ne-am jucat cu Dorina Chiriac, Radu Bânzaru şi Adrian Mihai, zis Mişu Indianu’, l-am „colorat“ cu voci şi tobe, l-am dus prin lume...
Lady Lana
Un stop-cadru undeva la începutul unui videoclip care are astăzi, cînd scriu acest text, exact 14.561.074 de vizualizări pe inevitabilul YouTube – o prinţesă cu bucle aurii, îmbrăcată într-o rochie lungă albă, cu o coroană de trandafiri pe cap şi o privire tulbure, cîntă aşezată pe un tron flancat de doi tigri într-una dintre sălile Fontainebleau-ului.
Exerciţiu de simpatie
Dacă ignorăm durata şi structura de EP (4 piese totalizînd 20 de minute), sînt o mulţime de asemănări între acest material şi recent recenzatul/controversatul Lulu, colaborarea dintre Lou Reed şi Metallica (revin cu a-l recomanda drept un album care creşte în timp). The Flaming Lips nu-s chiar Metallica, dar nici departe.
Luna Park
„De mulţi ani, din momentul în care am fost miniaturizată şi întemniţată în acel loc de joacă pentru copii, mă aflu în căutarea unei muzici care să-mi oglindească speranţele şi spaimele, dorinţele şi părerile de rău. Acum, după atîta amar de vreme, clutch it like a gonk reuşeşte să îmi aducă liniştea.“
Muzică din popor
Ce ziceam anul trecut despre viaţa lui Gregg Allman rămîne în mare valabil şi pentru chitaristul Johnny Winter. E vorba de atribute cheie precum America sudistă, băutura/drogurile şi blues rockul abordat ca afacere de familie, alături de frate, în acest caz clăparul scientolog Edgar Winter.
Culori locale
Al doilea an de existenţă a label-ului bucureştean independent Local Records a adus, la finalul anului 2011, o a doua compilaţie cu muzică făcută de producători români ataşaţi unor subgenuri care orbitează cvasihaotic în jurul a ceea ce obişnuim să numim muzică electronică.
„Cea mai frumoasă cursă“
La o scurtă consultaţie, e clar că urmele trecute au făcut sport de performanţă. Antrenate bine, corect, fără steroizi. Cu viziune proprie, fără Eurovision. O alimentaţie sănătoasă, fără E-uri. Urmele de pînă acum rămîn urme de povestit, încercări corecte şi responsabile de a trata critica ca un privilegiu însoţit de obligaţii.
"Muzica a devenit ceva care bîzîie în difuzoare" - interviu cu Mihai IORDACHE
"Am înregistrat noul album la Casa Tineretului din Timişoara. Este o sală de spectacole foarte bine concepută acustic. Uţu Pascu, care a înregistrat albumul cu studioul lui mobil, AudioTM, a văzut în sala aia lucruri pe care le vedeam şi eu, doar că nu ştiam la ce folosesc: nişte deflectoare de sunet, pereţii nu-s paraleli, balconul e căptuşit cu lemn, pe jos e tot lemn..."
Un experiment vanitos
O prefer de departe pe Viktoria Tolstoy stră-stră-străbunicului său, Lev Nicolaevici. Spre deosebire de acesta, e mai pop, e suedeză (de vreo două generaţii) şi nu e atît de ursuză. Nu se bazează pe moştenirea culturală a familiei pentru a-şi face un nume, în schimb se bazează pe amicii săi din lumea jazzului.
Mult circ, puţină pîine
Mi-a plăcut Love, soundtrack-ul pe muzica trupei The Beatles produs de George şi Giles Martin pentru Cirque du Soleil, o cascadă sonoră care, în aproximativ 80 de minute, teleporta opera lui John Lennon & Co. într-o altă dimensiune şi într-un nou context. Albumul acela conţinea, totuşi, semnătura celui de-al „cincilea Beatle“.
Intimidant şi opulent
Industria muzicală şi-a schimbat în mod categoric modelele de afaceri în ultimii zece ani. Download-ul, distribuirea gratuită, văzute altădată ca păcate capitale, au devenit practici de marketing uzuale. Suportul fizic al muzicii nu mai contează decît pentru audiofili, şi doar pentru aceia care dispun de sculele necesare pentru a se bucura de diferenţa dintre vinil şi CD.
Cele trei dive - interviu cu Ruxandra DONOSE
Zîmbitoare, frumoasă şi elegantă, Ruxandra Donase îţi inspiră modernitate şi maturitate artistică. Deşi este una dintre cele mai strălucitoare mezzosoprane ale momentului, a acceptat imediat invitaţia de a susţine, alături de Leontina Văduva şi de Teodora Gheorghiu, o serie de recitaluri de Crăciun, pentru prima oară în mai multe oraşe ale României.
Poveste de iarnă
Critica muzicală de pretutindeni trebuie să fie, în zilele acestea, din cale-afară de mulţumită. Din 1978 pînă astăzi, Kate Bush, muzicianul căruia jurnaliştii şi publicul i-au ataşat cu o recurenţă înnebunitoare trena de „recluziv“, nu i-a mai oferit posibilitatea să aibă lîngă o foaie albă, o maşină de scris sau un computer două albume într-un singur an.
Mesaje din alte lumi?
Trecut prin pictură, meditaţie transcendentală, design interior, de mobilier şi de pagini Web, David Lynch n-avea cum să nu cadă pradă şi tentaţiei muzicale. Interesul pentru design sonor este evident în toate filmele sale, la fel de important ca muzica de pe coloanele sonore respective, însă e pentru prima dată cînd iese pe piaţă cu un produs muzical propriu.
Despre limite
E foarte la îndemînă să-i iei, astăzi, peste picior pe Coldplay. Mai ales atunci cînd inevitabilul Chris Martin spune că proaspătul album Mylo Xyloto – numele e inspirat de o pictură a Fridei Kahlo – a fost influenţat (şi) de serialul de televiziune The Wire. Şi de mişcarea antinazistă Die Weiße Rose.
"Lumi noi" la SoNoRo - interviu cu Răzvan POPOVICI
"Muzica de cameră este sufletul muzicii clasice. O orchestră simfonică, de peste 100 de persoane, cîntă cu adevărat bine dacă, de fapt, cîntă cameral, ascultînd celelalte instrumente şi reacţionînd atent la reacţiile cele mai fine ale celorlalţi. Muzica de cameră este nucleul oricărei activităţi muzicale."
Clovni însetaţi de sînge
Pe The Tiger Lillies are mai mult sens să-i vezi în concert decît să-i asculţi acasă. Într-o anumită măsură afirmaţia e un truism, indiferent despre ce trupă sau gen muzical vorbim – contactul pe viu cu performanţa artistică are cîteva dimensiuni în plus faţă de audiţia de-acasă.