Mesaje din alte lumi?

Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
Mesaje din alte lumi? jpeg

● David Lynch, Crazy Clown Time, Sunday Best, 2011. 

Trecut prin pictură, meditaţie transcendentală, design interior, de mobilier şi de pagini Web, David Lynch n-avea cum să nu cadă pradă şi tentaţiei muzicale. Interesul pentru design sonor este evident în toate filmele sale, la fel de important ca muzica de pe coloanele sonore respective, însă e pentru prima dată cînd iese pe piaţă cu un produs muzical propriu. Cu titlu de încercare, recent a cîntat două piese pe albumul colaborativ al cuplului de trip-hoperi Danger Mouse şi Sparklehorse, Dark Night of the Soul, iar rezultatul pare să-l fi inspirat pentru a-şi extinde ambiţia la un album complet, cu un sound oarecum asemănător, dar fără atîţia invitaţi (doar vocea trupei Yeah Yeah Yeahs, pe prima piesă). În proiecte muzicale anterioare, Lynch se mărginise la a scrie versuri (pentru Julee Cruise), a se juca de-a cîntatul la chitară (cu John Neff) sau la design şi sampling pentru diverse filme şi proiecte abstracte. Pe de altă parte, cred că inspiraţia a funcţionat în ambele sensuri. Genul trip-hop însuşi, cel puţin în perioada sa de cristalizare de la începutul anilor ’90, mi s-a părut mereu a fi inspirat de cinema şi de artişti ca David Lynch. Coloanele sale sonore aveau un fel de trip-hop cu mult înainte ca termenul să existe, deci albumul lui Danger Mouse & Sparklehorse nu face decît să scoată la lumină o relaţie îndelungată, dar obscură, între un anumit tip de muzică şi un anumit tip de film. Iar acum, albumul lui Lynch le întoarce mulţumirile şi consideraţia, însă, melomanilor care nu sînt familiarizaţi cu filmele sale, acest album nu prea are ce să le spună.

David Lynch ştie că nu poate să cînte, aşa că nici nu se străduieşte. Vocea sa e post-procesată, iar versurile – recitate într-un mod doar uşor tonal, îngînat, lipsit de cadenţă hip-hop ori de rimă. Cei care i-au ascultat precedentul album, colaborarea cu John Neff (Blue Bob), nu vor avea surprize. Chiar dacă e alt gen (electro-pop în loc de rock) trebuie să te concentrezi destul de mult pînă să realizezi asta, căci soundul e identic: pop-ul lui Lynch e murdar ca rockul, iar rockul său e simplu şi monoton ca pop-ul. Cei care se dau în vînt după coloanele sale sonore s-ar putea să fie dezamăgiţi, acelea sînt compuse de Angelo Badalamenti, care e muzician prin excelenţă. David Lynch e regizor prin excelenţă, iar muzica sa e, probabil, la nivelul la care ar fi filmele lui Badalamenti, dacă ar exista. Totuşi, colaborarea lor a fost suficient de strînsă încît unele idei „s-au luat“. Cînd Stephen King şi-a făcut trupa The Rock Bottom Remainders, formată exclusiv din scriitori horror, a promis că vor cînta „as good as Metallica writes novels“. Nici Lynch nu face demonstraţii de virtuozitate muzicală ori ingeniozitate experimentală. Sînt doar texturi sonore electro-onirice menite să-i lubrifieze mesajul transcendental – spre exemplu, piesa „Strange and Unproductive Thinking“ e chiar o mostră de flux al conştiinţei deversat printr-un vocoder.

Nu trebuie să scăpăm din vedere că nu vorbim aici despre un artist oarecare, ci de un lider de cult. Numeroşi artişti sînt etichetaţi drept guru al cutăror mişcări sau stil. Pentru Lynch însă, nu e o metaforă – dacă ar decide să pună la cale propria biserică n-ar duce lipsă de enoriaşi, în sensul cel mai propriu şi concret al termenului. Nu ştiu cum a făcut, dar a reuşit mereu să-şi convingă audienţa că are de transmis mesaje din alte lumi. Nu contează dacă e pictură, mobilă, film sau produs muzical – în funcţie de cum sînt aranjate circumvoluţiunile creierului, pentru unii funcţionează imaginea, pentru alţii mirosul, pipăitul ori sunetul. Crazy Clown Time nu e tentativa unui artist de a se reinventa, ci încercarea lui Lynch de a ne vorbi pe cît mai multe limbi, de a ne ameninţa simţul realităţii din cît mai multe direcţii. Cheia albumului e în versuri, în „limbajul ca virus“ despre care vorbea Burroughs. Silencio.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie
Masina blocata  Foto Pixabay jpg
Românii se ceartă pe regulile parcărilor private, după ce un șofer a tăiat „caracatița” cu flexul. „Suntem în Vestul Sălbatic?”
Un șofer român riscă un dosar penal pentru distrugere după ce a ales să își elibereze mașina dintr-o parcare privată tăind dispozitivul de blocare a roții cu un flex, la miezul nopții. Relatarea sa a iscat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare.
horoscop financiar 1 webp
Zodiile care primesc o sumă de bani când au cea mai mare nevoie. Universul le răspunde dorințelor
Banii ajung la unii nativi exact atunci când au cea mai mare nevoie de ei, chiar și în momentele în care și-au pierdut speranța că situația se va îmbunătăți. Racii, Balanțele și Săgetătorii ar putea avea parte de surprize financiare în perioada următoare, fie prin intermediul unor persoane apropiate
Katie Zacharia png
Record la Casa Albă: Purtătoarea de cuvânt Katie Zacharia, demisă după prima conferință de presă
Katie Zacharia a fost demisă după cinci zile ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Donald Trump o criticase înainte de confirmarea plecării sale.
Biciclist in trafic Foto Magnific com jpg
Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști
Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.