Stereotypical Animal
● Marilyn Manson, Born Villain, Cooking Vinyl Records/Hell Etc., 2012.
În cei trei ani trecuţi de la dezamăgitorul album The High End of Low s-au întîmplat cîteva chestii în viaţa domnului Brian Hugh Warner. Nişte duzini de cronici complet acide, care prevesteau, cu tam-tam, sfîrşitul unei epoci. Un turneu, la fel de dezamăgitor şi el, posterior lansării amintitului album. Un contract baban, cu un important label din muzica de astăzi – şi mă refer aici la Interscope Records, parte a gigantului Universal Music Group –, al cărui termen de valabilitate a expirat odată cu discul acela nefericit şi cu decizia şefilor uzinei de muzică de a cenzura pur şi simplu o parte din el. Înlocuit, totuşi, cu unul nou, în al cărui colţ de ultimă pagină stă acum ştampila unei independente şi foarte active case de discuri britanice, numită Vinyl Cooking Records, în al cărui portofoliu poţi întîlni nume precum Billy Bragg şi The Prodigy, Blondie şi Mexican Institute of Sound, Pere Ubu şi Alanis Morissette. Cam astea ar fi, într-o ordine oarecare, întîmplările legate de cariera foarte recentă a celui-mai-adorat-şi-în-acelaşi-timp-detestat personaj al rock-ului comercial din ultimele două decenii de muzică. Astea plus, cel mai important, un nou album al trupei căreia Warner i-a împrumutat pseudonimul său artistic – Marilyn Manson.
Born Villain, cea de-a opta operă a grupului din Florida, pare, la prima vedere, încercarea liderului acestuia de a ieşi din tunelul crizei de idei în care intrase cu ultimele două producţii Eat Me, Drink Me (2007) şi The High End of Low (2009). Chiar dacă noul disc nu inovează, tentativa lui MM de a se reîntoarce în epoca „trilogiei furioase“ (1996-2000) – compusă din Antichrist Superstar, Mechanical Animals şi Holy Wood (In the Shadow of the Valley of Death) – reuşeşte parţial în acele (puţine) momente în care sound-ul punctează prin riff-uri priapice, linii de bas distorsionate şi beat-uri perverse. Dar lipsa acelei teatralităţi horroriste, a dramei mînjite cu mascara mută muzica de astăzi a lui Marilyn Manson într-o nişă stilistică mult mai aridă şi mai plictisitoare decît cea căreia formaţia americană îi aparţinea în a doua jumătate a anilor ’90. Piesele de pe Born Villain sînt atinse de mai mulţi viruşi – (post-)punk („The Gardener“), trash metal („Murderers Are Getting Prettier Every Day“, ), prog/doom-rock („Pistol Whipped“, „Breaking the Same Old Ground“, „Lay Down Your Goddamn Arms“), Baudelaire („The Flowers of Evil“), The Fall, Kerry King, mult-mult groove, chitara stîngace a unui tip pe nume Johnny Depp („You’re So Vain“, un cover după hitul lui Carly Simon) şi, evident, convenabilul rock industrial, în timp ce textele lui Manson calcă apăsat pe drumul fascinantelor şi eternelor sale teme favorite: sex, violenţă, moarte, religie. Însă tot acest aparent eclectism nu rezolvă problemele unui album care-şi ţipă – odată cu autorul – clişeele sonore şi narative, pentru a fi auzit.
Paul Breazu este jurnalist.
