Subpop
● Maria Minerva*, Cabaret Cixous, Not Not Fun, 2011
Maria Minerva, pe numele ei adevărat Maria Juur, s-a născut în Talin, capitala Estoniei, s-a relocat în Londra, pentru continuarea studiilor de artă, a trecut printr-un internship în redacţia exclusivistei reviste de muzică Wire şi s-a lăsat „agăţată“ în insectarul cu artişti al unui label din Los Angeles, No Not Fun, foarte la modă zilele astea. Îşi numeşte albumele după teoreticieni poststructuralişti şi performează un model estetic în acord cu post-ismele aduse la suprafaţă de indivizi precum John Maus, James Ferraro sau Ariel Pink, printre alţii. La un moment dat, cineva spunea că pop-ul acestei noi generaţii de artişti e muzica dintotdeauna, filtrată de pereţii unei încăperi şi de urechile prea fragede ale celor care sînt dincolo de aceşti pereţi. Muzica părinţilor noştri, ascultată de noi prin acele ziduri. Ecourile ei. Ceea ce ne-a rămas în timpane de atunci – sunete în care filtrele şi distanţa dintre sursă şi receptor sînt mai importante, şi mai pregnante, decît sunetele însele. ABBA – e şi un cover după suedezi pe album, „Honey Honey“– auzită din dormitor, împreună cu vocile difuze ale adulţilor din sufragerie.
Acolo se află şi Cabaret Cixous, primul album veritabil al Mariei Minerva (pînă la acesta, îi mai apăruse unul pe o casetă, numit Tallinn at Dawn) – disco-pop spectrificat de mult-mult reverb, de ritmuri letargice, melancolice şi senzuale, de voci dezabuzate, în falsetto, şi de coruri spaţiale, tripante, de sintetizator. „These Days“, opener-ul acestui disc, setează corect coordonatele microstilului muzical căruia Minerva i se circumscrie. L-aş putea numi subpop, pentru că e disolutiv şi lo-fist. Pentru că nu se ia în serios. Şi pentru că abuzează de cîrligele tabuizate, manierizate ale genului major pentru a-l deconstrui şi a-l recrea într-o altă dimensiune, cu o nouă sensibilitate. „Soo High“, unul dintre vîrfurile albumului, e muzică de dans care nu face apel imediat la corp, ci, ca şi în cazul multor piese de-ale lui John Maus, la relaţia dintre noi şi un astfel de gen. O relaţie în care formulele, fie ele literare – „Baby baby baby / You make me so high / When I’m around you / Time just flies by“ – sau sonore devin, ironic au ba, instrumente ale nostalgiei. „Honey Honey“, acea reinterpretare a unei piese ABBA de care aminteam mai sus, infantilizează hit-ul din 1974 al suedezilor. Sîntem noi acolo, copii, clovnerindu-ne, într-un haos care are sens doar pentru noi, pe ceea ce ascultau adulţii acelor vremuri. Poate că şi de asta, prin muzica de pe Cabaret Cixous, bătrînul pop, o emanaţie culturală supracosmetizată prin excelenţă, îşi dă jos cîteva straturi de fard. Fără să-şi piardă capacitatea de a seduce.
*Maria Minerva va performa în seara de deschidere a festivalului Rokolectiv, joi, 19 aprilie, de la ora 20,00, în sala de concerte a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (Conservator).
Paul Breazu este jurnalist.
