Pentru toată lumea
● Jack DeJohnette, Sound Travels, eOne Music, 2012.
La aniversarea a 70 de ani, Jack DeJohnette îşi face şi ne face cadou albumul Sound Travels, un jazz de modă foarte veche, mai old school decît jazzul de modă veche, atît de old school, încît sună ca un concert live din anii ’60, poate chiar ceva mai devreme. Nici urmă de postprocesare sau elemente electronice, sunetul are patină şi pare puţin afumat prin cafenele, ca şi creatorul său, de altfel. A nu se înţelege că e o înregistrare defectuoasă sau necizelată în studio. Sînt sigur că artistul a optat aici pentru naturaleţe, pentru un album care să-i arate vîrsta şi să ne comunice faptul că şi-a petrecut o viaţă de om în cafenele jazz; dar şi că, în ciuda vîrstei, nu vrea să mohorască pe nimeni, ba chiar ar dori să ne înveselească puţin. După terapia de jazz scandinav glacial şi boreal prin care am trecut în ultima perioadă, DeJohnette m-a făcut să mai deschid geamurile şi să-mi ud ce-a mai rămas din flori. Dacă pomenesc de swing, latino şi percuţii caraibe, risc să sugerez o atmosferă de bal al pensionarilor în bermude la o corporaţie din Florida, dar albumul e mult mai mult de atît (mai exact, o singură piesă – „Sonny Light“, tribut adus lui Sonny Rollins, îmi evocă imaginea respectivă). Nu sînt două piese care să semene, iar comutările de la melancolie la voioşie ţin ascultătorul în priză. Piesele sînt un fel de jurnal turistic al călătoriilor recente ale artistului prin Africa şi spaţiul caraib, deci încorporează o doză semnificativă de world music în fundaţia pieselor jazz.
În calitate de baterist şi pianist, DeJohnette a ajutat pe toată lumea care contează în jazzul american – o să-i pomenesc doar pe Miles Davis, John Abercrombie şi Keith Jarrett. E logic ca şi pe albumele sale să aibă parte de ajutor deloc neglijabil. Aici, onomatopeicul Bobby McFerrin contribuie cu voce pe melancolica şi metafizica „Oneness“ (piesă mai veche a lui DeJohnette, complet transformată), iar copila-minune Esperanza Spalding îşi etalează experienţa latino-jazz pe „Salsa for Luisito“ şi face un duet excelent de primăvară optimistă cu Bruce Hornsby pe „Dirty Ground“. Aceeaşi Esperanza se ocupă de tot bass-ul albumului, şi bine face, adăugînd puţină sprinţărime tinerească la pulsul în general ostenit şi cărunt al pieselor. De chitară se ocupă un alt relativ tînăr, africanul Lionel Loueke. Deşi consacrat ca baterist, DeJohnette cîntă mai mult la pian pe acest album, lăsînd o parte din percuţie pe seama unui alt latino star, Luisito Quintero. Ca sufleuri sînt prezenţi Tim Ries la saxofon şi Ambrose Akinmusire la trompetă, abili deopotrivă pe piesele meditative, ca şi pe cele mai dansante. Pianistul Jason Moran apare pe o singură piesă („Indigo Landscape“), în duet instrumental cu Esperanza. Nu toate piesele sînt noi. Pomenita „Oneness“ şi „Indigo Landscape“ sînt reorganizate să facă loc invitaţilor cei mai de marcă (McFerrin şi Spalding). Albumul a fost înregistrat într-un mediu prietenos, cu contribuţii propuse de toţi invitaţii, deci e un material mai puţin solo decît ar sugera faptul că pe copertă apare doar sub numele lui DeJohnette. În mod evident, artistul a planificat un album de jazz accesibil, nu tocmai experimental, dar deloc banal.
Jack DeJohnette a adunat toate premiile la care ar putea tînji un jazzist, a cîntat pe albume care au făcut istorie (Bitches Brew) şi i-a acompaniat pe toţi artiştii cu care ar visa să cînte un jazzist. Probabil pe unii i-a şi ajutat să ajungă acasă după cîte un exces de psihedelii. Probabil ar fi putut scoate orice fel de album, cu orice fel de invitaţi, adunaţi de pe orice continent. A ales o variantă relativ simplistă pentru poziţia şi posibilităţile sale, însă cei nemulţumiţi au ce să aleagă din portofoliul DeJohnette pentru a-şi satisface gusturile mai aventuroase. Ceilalţi se vor bucura de un album făcut pentru toată lumea, pentru tineri şi pensionari, pentru cei veseli şi cei mohorîţi. Un album prietenos, care ştie să se facă plăcut, scos la vîrsta la care realizezi că uneori e mai important să te faci plăcut decît să impresionezi.
Jack DeJohnette Group va concerta pe 1 octombrie la Sala Radio din Bucureşti.
Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.
