Masaj pentru creier
● Lars Danielsson, Liberetto, ACT, 2012.
Profit de ocazie pentru a recomanda întregul catalog al casei de discuri ACT, de la care – probabil unii cititori au remarcat – prezint albume cu oarecare regularitate, dar uit mereu să menţionez că acesta e un criteriu important de selecţie a recomandărilor. Nu e o reclamă (plătită), cît o îndrumare spre un colectiv de artişti care jonglează cu limitele jazzului canonic. La două luni de la începutul anului, bifez primul candidat la topurile jazz personale pe 2012. Asta dacă o să prind sfîrşitul anului, căci albumul în discuţie nu-i face bine ascultătorului său. Mai aşteptaţi să se încălzească niţel vremea şi să mai crească ziua înainte să-l abordaţi. Te duce cu gîndul la săniuş pe bălţi îngheţate, nasul curgînd în fular la înserat şi părinţi care nu mai sînt, dar pe care ţi-i mai poţi aminti strigîndu-ţi numele, aruncînd cu bulgări sau trăgînd sania cînd ai istovit, în flashback-uri uşor morbide, stîrnite de sinapse pe care le credeai veştejite. Nu le stau în fire scandinavilor astfel de atentate emoţionale, însă albumul lui Lars Danielsson reuşeşte să răscolească sentimente din piatră seacă sau, mă rog, piatră îngheţată, căci piese ca „Day One“ îţi bagă frigul în casă, suflat direct din trompeta lui Arve Henriksen.
A trecut ceva vreme de cînd Danielsson s-a lepădat de cvartetul cu care a făcut carieră şi se relansează pe Liberetto într-o nouă formulă, cu accent pe pianul armeanului Tigran Hamasyan care îl ajută să evite a sta în umbra moştenirii lăsate de Esbjörn Svensson, deşi numeroase idei de pe album par să vină dintr-acolo. Mixul scandinavo-armean e menit să dea şi o uşoară tentă world music care mai încălzeşte puţin atmosfera materialului. Lars Danielsson e un contra- şi electro-bassist de o cu totul altă factură decît subiectul articolului trecut, Christian McBride. E un foarte util exerciţiu să asculţi albumele celor doi în aceeaşi perioadă, pentru a sesiza prin măsurătoare directă terenul vast care se întinde între două feluri de oameni, două feluri de jazz, două feluri de a face bass solo. Atît de vast încît, dacă l-am întreba pe McBride, probabil am afla că Danielsson nu cîntă jazz (am pomenit la momentul respectiv viziunea mai patriotică şi radicală pe care o practică americanul privind definiţia genului). Ca şi în cazul celălalt, şi Danielsson ştie că un album de bass solo ar fi mult prea sărac fără invitaţi. Şi el îi alege dintre amici şi apropiaţi, bunăoară colegul de casă de discuri Magnus Öström, responsabil pentru spiritul Esbjörn Svensson Trio (E.S.T.) care bîntuie întreg albumul, împingîndu-l pe ascultător într-o melancolie glacială nesănătoasă. Mai pun osul trompetistul Arve Henriksen, pe care îl ştiam dintr-un proiect al lui David Sylvian, şi chitaristul John Parricelli (Loose Tubes) care nu-mi sună a nimic, căci are o contribuţie, în cel mai bun caz, marginală. Pianistul armenian Tigran e acompaniatorul cel mai proeminent, uneori atît de bine încît lasă impresia că ceilalţi sînt invitaţii săi. Aduce cu el şi o piesă folk armenească („Hov arek sarer djan“, pe care tot el face şi puţină voce), probabil şi alte bucăţi mai puţin evidente din direcţia respectivă (mi-o sugerează titluri ca „Yerevan“).
Bassul protagonistului Lars Danielsson e puţin prea discret pentru propriul bine, dar pînă la urmă e o opţiune înţeleaptă pentru economia albumului. Nu rămîi cu impresia că e doar încă un exerciţiu de virtuozitate sau inginerie acustică bifat cu succes, ci reuşeşte să te împresoare cu un sound neobişnuit de melodios pentru jazz, rece, duios, uşor sentimentalist. Danielsson e cunoscut pentru lirismul bassului său, pentru abilitatea de a transforma un instrument popularizat drept ritmic într-unul cu care masează creierul şi îşi reduce publicul de concert la tăcere. Jazzul american e rareori capabil de aşa ceva, prea preocupat să calce pe urmele pionierilor, să conserve şabloane (cîndva) inovatoare, ori pur şi simplu să arunce cu sunet înspre ascultător. Pe muzica lui Danielsson şi a colegilor săi de la ACT mă simt mult mai de-al casei.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
