⬆
La zi în cultură
Pagina 96
Va urma
Privind acum înapoi la cărţile menţionate de critici prin topurile sfîrşitului de an 2011, recenzate, nominalizate sau chiar premiate la debutul în poezie, probabil că volumul lui Andrei Dósa, recompensat cu Premiul „Iustin Panţa“ şi cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ Opera Prima, s-a bucurat, totuşi, de cea mai mare atenţie critică.
Fraţii Sisters
Sîntem în Vestul Sălbatic, în plină isterie a Goanei după aur. Fraţii Sora, cam cum ar veni pe româneşte, sînt doi pistolari temuţi, care trăiesc din kilăreli la comandă. Acum ei trebuie să-i facă de petrecanie unui căutător de aur, motiv pentru care o pornesc spre California, călărind nişte cai second-hand şi bodogănind ca fraţii.
TIFF 2012 şi patru ochi
Anul ăsta la Cluj, la o masă de la terasa Kaja Tanya, am avut revelaţia că o să îmbătrînim numărîndu-ne ediţiile de TIFF şi filmele/momentele memorabile ale fiecărui an. Am constatat cu stupoare că ne recuperăm mai greu după petreceri, dar sîntem la fel de entuziaşti, şi senzaţia asta e salvatoare şi funcţionează ca un anticearcăn performant.
Mungiu, Calvino, Cuba continuă, Arena leilor
Cărarea cuiburilor de păianjen (traducere de Oana Boşca-Mălin, Colecţia „Strada Ficţiunii“, Editura Allfa), romanul de debut al lui Italo Calvino, o fabulă despre sălbăticie, violenţă şi inocenţă. Spre deosebire de celelalte cărţi ale italianului, simplă, dar la fel de tăioasă. (Marius Chivu)
Putinizarea Europei
Democraţia e bună, dar nu-i la fel pentru toţi. Există discrepanţe mari între ce se presupune a fi democraţia şi felul în care regimurile politice aplică principiile democratice. La marginea dinspre Est a Uniunii Europene dezvoltarea democraţiei stagnează.
A mai trecut un tîrg
„Pardon, ma chère, v-am călcat“: văz că nu ne mai place ideea de tîrg, c-o fi prea vulgar, acuma ne-am făcutără salon, ca la Paris, mă-nţelegi! De fapt, n-avem a ne burzului, de vreme ce avem parte de acelaşi tipic. Aceleaşi edituri, aceleaşi reduceri de preţ, în bună măsură aceiaşi autori, aceleaşi alei cu mocheta ofilită, aceeaşi încălecare de microfoane.
Tutuială unilaterală
Am visat într-o noapte că navigam – într-o barcă improvizată – pe Amazon. Eram vreo cinci în ambarcaţiuna ciudată – cînd canoe, cînd un fel de iaht cu vele –, însă numai unul dintre noi, „căpitanul“, ştia ce face, doar el putea cîrmi barca, o putea ţine pe linia de plutire, avea abilităţi tehnice.
O nouă orientare
Britanicii de la Portico Quartet încearcă să-şi facă un nume prin muzică de tendinţă minimalistă, texturată timid cu elemente care să o aducă în zona ambientală, apoi extinsă semnificativ cu influenţe la mare căutare în mediile eclectice britanice, adică jazz, trip hop şi electro-glitch-uri experimentale.
„Direcţia documentaristă-militantă“
"Filmele vor acoperi mai multe direcţii. Una pe care o putem numi „documentaristă militantă“, cu filme care arată lupta unor oameni pentru a-şi apăra resurse sau abuzurile comise de către unii pentru a modifica sau a strica un echilibru firesc."
Spotless minds
Povestind despre patimile unei pictoriţe (grecoaice) nonconformiste (Georgiana Saizescu) din secolul al XIX-lea, Iubire elenă e o telenovelă, dar, cum ar veni, una homemade, făcută nu de profesionişti, ci parcă de fani care copiază televizorul în deplină inocenţă – adică în lipsa unor cunoştinţe elementare de dramaturgie, de regie şi de actorie.
„Ectoplasma unei cărţi“
În 1978, unei scriitoare românce de 47 de ani, jurnalistă la revista germană Volk und Kultur, i se cere să scrie o recenzie la cartea Karusselpolka de Joachim Wittstock. Sarcină de serviciu. Jurnalista citeşte cartea, nu înţelege nimic şi scrie cea mai suprarealistă recenzie care s-a scris vreodată, sperînd cu ardoare că autorul, nefiind român, nu va înţelege cronica.
Slavomir Popovici la cinema Studio
Joi, 14 iunie, la 17,30, la cinema Studio, vă invităm la vizionarea filmelor lui Slavomir Popovici (1930-1983).
Exerciţii de nostalgie
Cariera internaţională a lui Mircea Cărtărescu se află, de mai bine de un deceniu, pe o vizibilă şi inevitabilă pantă ascendentă. Iar asta fără a fi fost sprijinită instituţional cine ştie cît, cum şi-ar închipui unii sau cum ar încerca alţii să-i găsească „explicaţii“, căci traducerile sale au fost şi sînt în continuare exclusiv iniţiativele editorilor străini.
Marea casă
Sub titlul imobiliar al acestui roman se ascund poveşti extrem de mobile, vorbind despre rătăciri, prigoniri, dezrădăcinări, derapaje, dislocări sufleteşti sau deambulări lunatice. Iar ce au ele în comun este o mobilă: un birou straniu, cu 19 sertare, ce pare să-i fi aparţinut lui Lorca şi care va peregrina prin vieţile unor evrei din Budapesta, Londra, New York şi Ierusalim.
"După dealuri are multe de spus dacă i se va da voie"
Lungmetrajul După dealuri regizat de Cristian Mungiu a fost recompensat cu două premii la Cannes: pentru scenariu şi pentru interpretare feminină (ex-aequo Cosmina Stratan şi Cristina Flutur). Cristina Flutur a absolvit în 2004 Facultatea de Teatru din Cluj-Napoca şi joacă pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
"Spectatorii să nu judece povestea înainte de vreme"
A absolvit cursurile Facultăţii de Jurnalism din Iaşi şi a terminat recent actoria la Bucureşti. Ca şi pentru Cristina Flutur, cu care a împărţit premiul de interpretare, acest rol din După dealuri reprezintă pentru Cosmina Stratan debutul ei pe marile ecrane.
Fotbal, Ora veselă, Doctrina euroasiatică
De mîine, 8 iunie, solicităm semenilor noştri antimicrobişti o cît mai înţelegătoare putere de anduranţă: începe Europeanul de fotbal din Polonia şi Ucraina. La întrebarea de neocolit: şi cît o să ţină?, declarăm de la bun început că nu răspundem la provocări. (Radu Cosaşu)
Obiceiuri de lectură
Pînă nu de mult, oamenii de litere tremurau de frica noilor medii şi a computerelor: o să dispară cărţile, spuneau. Între timp, editorii au încercat să se adapteze: au publicat cărţi în formate noi, au pus la punct sisteme de difuzare a cărţii bazate pe Internet, au inventat noi reguli legate de copyright – în fine, au transformat ameninţarea în oportunitate.
FITS: pacostea şi virtuţile ploii
Mai întîi („prost să fii, noroc să ai“) aflaţi că, sîmbătă, 26 mai, am apucat Gulliver-ul lui Purcărete, despre care se vorbea cu excitaţiune ca despre revelaţia festivalului. Nici că se putea altfel. Cum să nu fi fost un regal vizual din partea celui gratulat, cel puţin de la Faust încoace, numai cu atribute din sfera capodoperei, a măreţiei, a sublimului care-ţi taie răsuflarea?
Clubul inocenţilor
Probabil nu întîmplător am început să citesc Sefarad de Antonio Muñoz Molina cu gîndul la Alexandru Vona. Ştiam că acesta din urmă provine dintr-o veche familie de evrei marrani izgoniţi din Spania în 1492, ştiam că era înrudit pe linie maternă cu Elias Canetti şi că-şi luase numele de Vona la debutul cu Versuri în 1936.
Din anii 90, cu dragoste
Sîntem în anii ’90. Un post de televiziune numit MTV îşi trăieşte, cu audienţe înspăimîntătoare, gloria, preformatînd gusturile unui public mai flămînd ca niciodată. Cobain e un prînz delicios. Îl devorăm de pe canapelele cu vedere spre ecranele televizoarelor noastre color, pînă în secunda în care un glonţ ne va strica, pentru cîteva momente, festinul.
„Artiştii plastici sînt promovaţi fragmentar“
FRWA înseamnă o serie de filme care au în centru interviuri document cu oamenii care au însemnat şi înseamnă ceva pentru arta recentă românească, întinse pe parcursul a trei ani de filmări. Este un efort de a înţelege lumea artei româneşti prin prisma relaţiilor dintre artă, mesaj, context istoric şi concept.
Party gotico-şaptezecist
Nu atît o poveste, cît o petrecere tematică dată de acel pururea hip decorator-de-interioare-designer-de-vestimentaţie-organizator-de-evenimente care ar fi putut fi Tim Burton, Umbre întunecate amestecă tradiţionale motive gotico-romantice şi artefacte fetişizate ale culturii de masă de pe la 1970, glumiţe, kink-uri sexuale şi victimisme nonconformist-adolescentine.
Noapte albă cu Stalin
Printr-un hazard negru am petrecut o noapte albă cu Stalin şi martirii lui. Mai mult decît o carte sau un film, documentarele prezentate pe canalul Histoire m-au ţinut nemişcat căci vieţi şi oameni apăreau concret într-o lume sovietică afişînd un surîs sistematic, a cărei iluzie de mult a fost denunţată.
Mutilarea fecioarelor
„Cea mai mare problemă o am cu femeile mutilate genital şi înfibulate. Chiar dacă unele au născut unul, doi, uneori patru copii, tot mai sîngerează şi mor pe capete înainte să le pot ajuta în vreun fel. Mi-au trebuit cîţiva ani buni pînă să le cîştig încrederea şi să le dau curaj să mărturisească ce le doare.
Pe aici au trecut Cuţitarii
E clar. „Literary Fiction“, noua colecţie de ficţiune de la Pandora M, aduce în vitrină delicatesa literară: proza fină, cu savori date de jocurile scriiturii şi de maturările lor alchimice.
De la aceiaşi, aceloraşi - special Cannes 65
„Cînd dracu’ s-a mutat festivalul în noiembrie?“ Poate părea paradoxal – dacă ţinem cont de titlu, deşi realizez că titlul trimite mai degrabă la palmares decît la context –, dar asta a fost cea mai des auzită replică pe croazetă, în toate limbile posibile.
Lettre, Green Jazz Fest, Dictatorul, TIFF
Lettre internationale, ediţia 2012, Corespondenţa Emil Cioran – Armel Guerne, de o cuceritoare vivacitate a sensibilităţilor cu un moment sublim, cînd Ionesco îi recomandă lui Cioran, prin ’70, să nu scape filmul Andrei Rubliov, şi scepticul neîmblînzit, recunoscîndu-şi necalificarea în cele religioase, se declară emoţionat şi convins că „nu există speranţă decît în Europa de est“. Ce vremuri! (Radu Cosaşu)
Criza face diferenţa?
A început Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. E al treilea festival ca amploare, după cele de la Edinburgh şi Avignon. E, totodată, şi unul dintre puţinele festivaluri de la noi care şi-au cîştigat, într-un timp relativ scurt, un format propriu: are ştaif, dar şi o largă deschidere spre public, e elitist&popular, mainstream cu numeroase accente underground.
Un conservatism delectabil
Da, rezervaţi-vă o după-amiază cu Paul Johnson, omul care ne-a fericit acum cîţiva ani, tot la Humanitas, cu Intelectualii, autorul unei necruţătoare Istorii a lumii moderne plus O istorie a evreilor, şocîndu-ne apoi cu Viaţa lui Isus povestită de un credincios, pentru ca acum să-şi scoată strălucitor şi flegmatic la bătaie ironia subtil-elitistă, antisindicalismul.
De partea cealaltă a vieţii
S-a întîmplat să văd, în aceeaşi săptămînă, documentarul Ancăi Hirte, Păcătoasa Teodora, şi o dublă tundere în monahism la Mănăstirea Stavropoleos din Bucureşti. Iar dacă filmul m-a impresionat pe alocuri, întîmplarea, unică în dramatismul ei nejucat, de la Stavropoleos m-a zguduit de-a dreptul.
Post-mortem
Un amic mi-a mărturisit că nu prea urmăreşte recenziile mele, pentru că jazzul nu e genul lui. Nici al meu, i-am zis, dar, chiar dacă mai bifez trimestrial cîte o mostră de jazz canonic cu titlu de eveniment, albume ca 301 conţin un mănunchi de genuri muzicale, uneori în aceeaşi piesă.
Ultimii saşi
"Oraşul meu natal este Sighişoara, astfel că am copilărit într-un loc marcat profund de istoria şi tradiţiile saşilor. Aveam numeroşi prieteni de familie şi colegi de şcoală saşi. La sfîrşitul anilor ’80, dar mai ales imediat după 1990, majoritatea saşilor transilvăneni au plecat în Germania."
Un mare comic, dar un personaj mai mic
Mai întîi prin emisiunea TV Da Ali G. Show (Channel 4, UK, 2000; HBO, SUA, 2003-2004), iar apoi prin filmele Borat (2006) şi Brüno (2009), britanicul (de etnie evreiască) Sacha Baron Cohen s-a impus drept unul dintre cei mai consistent-provocatori (unul dintre cei mai stimulativi inclusiv din punct de vedere intelectual) artişti comici din mainstream-ul culturii anglo-saxone.
"Există covor roşu, nu şi morgă" - interviu cu Mihai CHIRILOV
În perioada 1-10 iunie se va desfăşura la Cluj cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de Film Transilvania. Despre cum a început, a crescut şi ce ne pregăteşte pentru anul acesta TIFF-ul, am vorbit cu directorul artistic al festivalului.
Victime inegale
„Recunosc. De obicei îmi mint cititorii şi, pe cît e posibil, încerc să-i mint frumos. Inventez personaje plecînd de la un nas ciudat ori de la mişcarea unui fund de femeie, apoi brodez poveşti în jurul lor după cum îmi aleargă imaginaţia. Şi mereu caut să dau un aer implacabil, lucrurile nu pot sta decît aşa, de autenticitate."
Şi porumbeii vorbesc englezeşte
Un cartier defavorizat al Londrei, un puşti înjunghiat în stradă, balta de sînge, sticlele de bere plantate, pe post de lumînări, la locul crimei. În faţa acestui tablou, un alt puşti, Harri, hotărăşte să se ocupe de descoperirea criminalului, cu mijloace specifice vîrstei de 11 ani (o rolă de scotch, un dinte de crocodil, un binoclu).
"Un mare artist, un om fără compromisuri"
Dacă UNESCO a declarat 2012 „Anul Sergiu Celibidache“, fiul dirijorului, Serge, declară 2012 „Anul Muzicii“, organizînd în România, la 100 de ani de la naşterea celebrului dirijor, prima ediţie a unui festival care se va întinde pe două luni – din mai pînă în iulie. Festivalul „Sergiu Celibidache 100“ reuneşte şapte masterclass-uri toată luna mai, la care accesul este gratuit.
Grossman & Bukowski
David Grossman, Pînă la capătul pămîntului (traducere din limba ebraică de Ioana Petridean, Polirom, 2012). Lungul drum al unei israelience, după ce şi-a condus unul dintre fii la oaste, gata să plece spre frontul din Liban. Lungul drum al angoasei materne pînă la obsesia morţii.
Citate rupte din context
Thilo Sarrazin e un personaj omniprezent în viaţa publică a Germaniei. Face ce face şi reuşeşte mereu să surprindă, să enerveze, să vexeze. Spre deosebire de alţi (foşti) actori politici care au călcat pe bec şi au rămas izolaţi, Sarrazin se bucură în continuare de atenţia presei şi a publicului.
Reverii eufonice
În ultimii ani, ştiu că i-am debusolat nu o dată pe liceenii în faţa cărora mi-am desfăşurat amăgirile educative vorbindu-le despre jalea versului alb, mai precis: despre întristătoarea dispariţie a prozodiei. Asta paralel cu înlocuirea armoniilor stilului Disney din desenele animate de către dizgraţioasele japonisme urlate războinic.
Scriitori pe divanul absent
La începuturile Dilematecii – luna asta s-au împlinit şase ani de la primul număr –, una dintre rubricile cu totul insolite în peisajul presei culturale de la noi a fost cea a profesorului Vasile Dem. Zamfirescu – „Scriitori pe divan“. I-am făcut propunerea acelei rubrici sub impresia puternică a unor texte interbelice de critică psihanalitică, dar şi după lectura unor volume ale sale.
Zgomotul şi furia
În martie anul trecut, videoclipul cacofonic al primului single lansat de un trio, anonim la vremea aceea, exploda pe YouTube-ul nostru cel de toate zilele. Inclasabila „Full Moon (Death Classic)“ era prologul perfect pentru ceea ce avea să urmeze la doar o lună după.
„Sper ca acest al doilea film să fie destul de puternic“
"Morgen a fost un fel de miracol pentru mine. Ţin minte că la filmare aveam deseori un fel de senzaţie de déjà-vu. Filmam în locaţii prin care trecusem cînd eram copil, în locaţii foarte familiare, şi mi se părea că visez. Să pun în scenă secvenţe în nişte locuri pe care le cunoşteam ca în palmă părea oarecum ireal."
Noua lovitură a lui Mungiu
Proaspăt lansată la Cannes, extrem de chibzuita dramatizare (liberă) a lui Mungiu după cazul Tanacu, După dealuri, se înalţă cu uşurinţă atît peste Scila senzaţionalismului, cît şi peste Caribda antireligionismului reflex, împlinindu-se ca tragedie socială. E povestea a două orfane, Voichiţa şi Alina, care au crescut neavîndu-se decît una pe cealaltă.
Moartea vine prin rîs
Ideea unei antologii româneşti de povestiri mystery & thriller mi s-a părut excelentă din mai multe motive. Mai întîi pentru că, deşi e vorba despre un gen de consum care produce best-seller-uri peste tot în lume, la noi acest tip de literatură este nişat pînă la inexistenţă.
O formă de viaţă
Din 1992 încoace, Amélie Nothomb scoate anual cîte un roman, la Albin Michel. O formă de viaţă e cartea ei „pe“ 2010 şi nu se abate de la standardul ştiut: un volum subţirel, cu fuleu de best-seller şi cu o poveste din zona situaţiilor imposibile sau a aberaţiilor adorabile, în care vezi exprimîndu-se o inteligenţă de panteră roz.
Un festival al culturii române
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
Cevengur, În sălbăticie, Mihai Maci
Andrei Platonov, Cevengur (Editura Allfa, 2012, traducere de Antoaneta Olteanu). Stalin a interzis romanul scriind pe colţul bunului de tipar: "gunoi!." The Telegraph susţine azi că "este greu să-ţi imaginezi un romancier mai bun". The Guardian apreciază că "e poate cel mai mare scriitor rus al secolului XX". Pentru o dată, îndrăznesc să renunţ la "poate". (Radu Cosaşu)
Presa sub presiune economică
Nici în vis nu ne-am fi putut imagina că în România e ca în America. Şi uite că se întîmplă în realitate. E adevărat, doar într-un fragment îngust al realităţii – şi acela nici măcar nu reprezintă cea mai bună parte a SUA. Nu e neapărat un semn de progres al României, ci mai degrabă o involuţie americană. Vorbim de libertatea presei.