"Spectatorii să nu judece povestea înainte de vreme"

- interviu cu Cosmina STRATAN -

A absolvit cursurile Facultăţii de Jurnalism din Iaşi şi a terminat recent actoria la Bucureşti. Ca şi pentru Cristina Flutur, cu care a împărţit premiul de interpretare, acest rol din După dealuri reprezintă pentru Cosmina Stratan debutul ei pe marile ecrane.

Aţi terminat jurnalism şi actorie; cum s-au împăcat aceste două specializări cînd aţi interpretat rolul din După dealuri?

Nu prea s-au împăcat. De fapt, actoria e o meserie care te preia şi nu-ţi dă voie să mai faci şi altceva. Şi viaţa personală e cu semnul întrebării... Experienţa de jurnalistă, pe care am lăsat-o cumva în urmă, mi-a adus însă un plus la categoria evenimente trăite. Am văzut foarte multe lucruri şi am cunoscut mulţi oameni care m-au ajutat să înţeleg comportamentul uman. Mi-a plăcut tot timpul să studiez oamenii, poate aici se întîlnesc cele două profesii.

Cum aţi reacţionat cînd aţi aflat despre cazul Tanacu?

În momentul cînd s-a întîmplat n-am vrut să aflu multe detalii. Era o poveste prea tristă şi eu nu eram pregătită s-o cunosc.

Ce v-a frapat cînd aţi citit prima oară scenariul?

Rezolvarea găsită de Cristian pentru povestea asta. Întîmplările de la Tanacu sînt doar un punct de plecare pentru film. Relaţiile dintre personaje şi modul lor de acţiune reprezintă ficţiune. O ficţiune tristă spusă frumos.

A fost greu să treceţi de la scena de teatru în faţa camerei de filmat?

A fost prea palpitant ca să fie greu.

Aţi declarat la conferinţa de presă de la Cannes că în timpul turnajului vă doreaţi cumva să jucaţi rolul Cristinei; la ce anume vă refereaţi?

Mi se părea că rolul ei îi oferea o libertate la care eu nu aveam acces. Mi se întîmplă de multe ori ca rolurile colegilor mei de platou sau de scenă să mi se pară mai uşoare. Poate ăsta e şi motivul pentru care m-a şi atras personajul meu. E un personaj care îşi duce poverile în suflet fără să aibă curaj să spună sau să facă ceva. Cristian însă a făcut cumva să nu fie nimic greu.

Aţi lăsat loc de improvizaţie sau aţi negociat?

Ne-am cunoscut repede. E un soi de baftă care m-a şi ajutat să iau castingul, tind eu să cred. După care nu ne-am impus o metodă de lucru bătută în cuie. Am discutat, mi-a dat timp, apoi am discutat din nou, am înţeles că unele lucruri le pot întreba, şi altele nu, ne-am dat încredere, uneori am improvizat, uneori am respectat scenariul pînă la virgulă. A fost un dar.

Cît de repede aţi intrat în pielea unui personaj atît de chinuit?

M-am gîndit foarte rar la timp, deşi acum realizez că a fost scurt. Au fost scene la care m-am gîndit săptămîni întregi, şi altele, noi, pe care le-am învăţat în aceeaşi zi cu filmarea, pentru că scenariul le cerea. Fiecare a avut însă savoarea ei. Mă bucuram şi atunci cînd treceam prin cadru de la dreapta la stînga.

Ce amintiri aţi păstrat de la filmări?

M-am uitat recent la nişte scene care n-au mai avut loc în film, dar şi la dublele cînd greşeam textul sau îl spuneam greşit. Pentru mine sînt toate lucruri care nu se uită. Mi se părea amuzant la filmări cînd eram foarte obosită şi-mi pierdeam total accentul moldovenesc: personajul meu începea brusc să vorbească foarte corect. Toate sînt amintiri păstrate.

Cum apreciaţi întrebările jurnaliştilor după ce s-a aflat de premiul de interpretare?

Frumos a fost că emoţiile au fost mari de ambele părţi. Noi stăteam cu premiile în braţe fără să fi avut vreun moment în care să ne uităm bine la ele, iar jurnaliştii entuziasmaţi le încurcau şi ne încurcau. Nici nu pot să-mi aduc bine aminte ce ne-au întrebat sau ce le-am răspuns. A fost o avalanşă de strigăte în franceză şi engleză, dar şi combinaţia celor două s-a folosit destul de des.

Credeţi că filmul va fi înţeles în România?

A fost înţeles pînă acum în afara ţării, într-un fel sau altul. Va fi înţeles şi în România. Mi-ar plăcea însă ca spectatorii să nu judece povestea înainte de vreme. Un spectator derutat e pentru mine şi pentru film un cîştig, nu i-aş da nici un sfat, m-aş bucura că s-a întrebat.

În ce piese de teatru vă putem vedea la toamnă?

În Livada de vişini de Cehov. O să mă cheme Varia.  

a consemnat Roxana CĂLINESCU