Fraţii Sisters
● Patrick deWitt, Fraţii Sisters, traducere din limba engleză de Ioana Filat, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2012.
Sîntem în Vestul Sălbatic, în plină isterie a Goanei după aur. Fraţii Sora, cam cum ar veni pe româneşte – sau Charlie şi Eli Sisters, cum li se zice în original –, sînt doi pistolari temuţi, care trăiesc din kilăreli la comandă. Acum ei trebuie să-i facă de petrecanie unui căutător de aur, motiv pentru care o pornesc spre California, călărind nişte cai second-hand şi bodogănind ca fraţii.
Charlie are profilul asasinului pur-sînge: rece, aspru, iute de mînă şi deschis oricînd ideii de măcel bezmetic. Eli, dolofan fiind, are trăiri ceva mai complicate: i se face jenă după cîte un moment în care furia îi întunecă minţile, se simte ruşinat că mîrţoaga lui nu ştie să reacţioneze în faţa blîndeţii etc. Dar mai presus de toate, acest frate Sora care omoară pe bani nu preţuieşte mai deloc banii şi nici nu-şi prea bate capul cu ei, aşa încît îi împrăştie în stînga şi-n dreapta, cînd ca un gentleman, cînd ca un haiduc mărinimos.
Sabotat de gratuitate, Eli devine un asasin simpatic şi absurd, un sufletist abulic, un păgubos care, asemenea lui Flaubert, atrage negreşit nebunii şi animalele. El – Eli, vreau să zic – e şi cel care deapănă aceste sinistre, comice, sentimentale şi bizare aventuri din Vestul Sălbatic, rezultatul fiind un western buclucaş şi parodic, în care sonurile lui Ennio Morricone par mixate de un DJ înnebunit după desenele animate.
Aici, comanda de asasinat face casă bună cu descoperirea periuţei de dinţi, a dietei cu morcovi sau a lingurii ca instrument de chirurgie veterinară. Comedia neagră lucrează cu umor de toate culorile, ba chiar şi cu ironia albă (atunci cînd se aduce în discuţie noţiunea de „omor imaculat“). Iar happy-end-ul e melancolic, adică de două ori surprinzător.
