Cînd lumea se învîrtea în jurul unor reguli, mîncarea, trupul, timpul se orînduiau cu grijă şi teamă de spiritele libere ale naturii. De aceea, oamenii au înregistrat toate aceste temeri care ar fi putut să-i molipsească prin ignorarea lor. De pildă, posesorul unui miscelaneu din secolul al XVIII-lea consideră oportun să reţină bucatele „care şi în ce lună, şi cînd să se mănînce“. Sînt notate, astfel, superstiţiile legate de consumul alimentar şi nu numai. Iată-le: „Septembrie: gustă lapte dulce pînă mănînci şi-ţi va fi bine preste an. Octombrie: să te păzeşti de spălare la cap pentru ca să nu se scornească întru tine năjitu şi tuse şi să vie la tine la anu. Noiembrie: să te păzeşti de usturoiu că la al treilea an să vor scorni la tine boale. Decembrie: să te păzeşti de varză ca să nu dobîndeşti la vară boală grea şi friguri. Ghenarie: să te păzeşti de apă şi să bei vin pă nemîncate ca să nu te stăpînească vîntul cel rău peste an. Februarie: să mănînci toate bucatele cu oţetu şi-ţi va fi bine. Martie: să te păzeşti a nu spune visul ce-l vei visa în această lună nimănui, căci va fi bine. Aprilie: să te păzeşti de napi, să nu guşti ca să nu se scornească răutăţi întru tine. Şi al cincilea an să va arăta la tine. Mai: să te fereşti de piftie şi de căpăţînile să nu se scornească întru tine boala inimii. Şi pînă la anul al doilea te vei afla cu mare durere şi rău. Iunie: Să te păzeşti să bei apă pă nemîncate în toată vremea, şi vin cu apă amestecat ca să nu se afle tusea. Iulie: să te păzeşti de bucate calde şi să mănînci tîrziu, că să nu ţi să scornească lingoare. Avgust: să nu mănînci dimineaţa poame, nici alt nimic, ci să mănînci în diseară bucate calde că să va dăpărta de la tine tot răul. Acestea păzindu-se nu mai veţi pătimi de sminteală.“  

Dincolo de acestea, pe care nu prea le-am mai întîlnit, există o serie de interdicţii igienico-medicale curente (regăsite şi în cartea lui I.A. Candrea – Folclorul medical român comparat), dat fiind că ne trec şi astăzi prin minte cînd, instantaneu, ne înfruptăm dintr-o varie „specie“ supusă opreliştilor. Şi voi pleca de la una dintre ele: „Dacă mănînci pîine spurcată (pişcată) de şoareci, capeţi băşici pe limbă.“ Port încă pe limbă toate băşicile copilăriei mele, căpătate de la şoareci imaginari pe care doar bunica era capabilă să-i vadă. Aşa cum tot ea dregea găleţile de apă cu aghiazmă, bine parfumată cu busuioc, după ce poposise, prin ele, pe vremea nopţii, vreun şoricel rătăcit şi însetat. Aghiazma avea darul de a anula spurcăciunea şi de a face reutilizabil recipientul. Credeam. Aşa cum ştiam deja că Lina a Floarei avea un copil nătîng, că se hrănise numai cu ceapă pe vremea sarcinii; că Petrică era bîlbîit pentru că mă-sa mîncase cu linguroiul direct din oala de pe foc; că Lenuţa adusese pe lume gemeni că mîncase prune îngemănate; că Marilena pierduse sarcina după ce trecuse pe lîngă cuptorul vecinei, unde se coceau cozonacii. Şi pofta nesatisfăcută se răzbunase... Mai erau, apoi, altele care te scoteau la munca cîmpului dis-de-dimineaţă: cîntecul cucului sau al pupezei trebuia să te găsească cu stomacul plin, altminteri halena îţi era alterată; bucata scăpată jos aparţinea mortului, aşa cum băutul apei din urcior îţi provoca un mare urcior... Şi mai ţin minte toate paharele pline şi strachinile cu pomană, oferite prin vecini ca ofrandă morţilor, la fiecare sărbătoare. Că era păcat, mare păcat să mănînci înainte de a fi împărţit hrană pentru sufletele celor plecaţi, aşa cum era păcat, mare păcat de a te aşeza la masa de Paşti înainte de a fi hrănit şi îngrijit animalele din grajd şi de prin curte, de a fi udat florile din grădină. 

Astăzi, înghesuiţi în cutiile modernităţii urbane, ne-am cam rătăcit. Vor fi avînd toate astea un rost în bunul mers al vieţii şi le va fi îmblînzit omul timpului trecut spiritele rătăcite cu fel de fel de „farmece“, de care iarăşi nu prea ne mai pasă... Vom fi oare capabili să creem altele?  

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.