Arhitectura interesului public

Zilele acestea am avut ocazia să discut cu studenții mei despre arhitectura care se adresează unor grupuri de oameni și nu doar unui singur beneficiar. Este vorba despre proiecte a căror realizare adesea afectează mulți locuitori ai orașelor, așa încît i-am ajutat să conștientizeze responsabilitatea arhitectului, care trebuie să aibă o perspectivă cuprinzătoare asupra societății în ansamblu, dar și a comunității pentru care proiectează efectiv. În jurul și în legătură cu această arhitectură se conturează un interes public ce nu poate fi nesocotit și nici privit ca un obstacol în realizarea sinelui arhitectului. Dimpotrivă, interesul public este o resursă democratică în cadrul procesului de proiectare care poate fi realizată doar prin realizarea consensului și avînd o perspectivă extinsă asupra sustenabilității. De aceea, arhitectura interesului public își propune să îmbunătățească condițiile de viață ale grupurilor vulnerabile prin intermediul unei abordări integrate ce include ocuparea forței de muncă, construirea de locuințe, asistență socială, asistență medicală și dezvoltare comunitară prin cultură, promovînd principiile axei strategice a societății incluzive care pledează pentru schimbarea sistemelor sociale, luptă împotriva segregării și marginalizării grupurilor vulnerabile.

Printre conceptele-cheie ale acesteia se numără: construirea comunitară durabilă, cetățenia activă, designul comunitar, cultivarea conștiinței comunitare, designul proactiv, democratic, participativ, generator de structuri incluzive, acțiunile colective, cultivarea relațiilor dintre identitatea culturală, soluțiile de proiectare și schimbările sistemice, abordarea de jos în sus, practicile reflexive, generarea unor idei proprii locului, care contribuie la construirea capacității locale, abordarea bazată pe active care mută accentul de la nevoi și deficiențe la puncte forte și posibilități, un sistem deschis de construire și, nu în ultimul rînd, militarea pentru practicarea la scară largă a unei astfel de arhitecturi pentru grupurile vulnerabile. Voi enumera, în cele ce urmează, principalele direcții de acțiune ale arhitecturii interesului public.

Studierea identității culturale a unei comunități este unul dintre primii pași din cadrul intervenției și acest lucru reprezintă un punct de reper fundamental. Proiectele sînt adaptate la fața locului pentru fiecare familie sau comunitate în parte, în funcție de orientarea sitului, acces, obiceiuri caracteristice, vecinătățile construite etc. Prin intermediul acestei abordări, fiecare imobil pe care îl construim este unic și contribuie la creșterea stimei de sine a utilizatorilor, precum și la sentimentul identității.

În cazul locuințelor, membrii comunităților iau parte la procesul de proiectare participativă, lucrînd împreună cu arhitectul la macheta propriei case în locul unde urmează să fie amplasată aceasta, intervenind cu comentarii referitoare la adaptarea designului la nevoile specifice și obiceiurile de viață. În plus, feedback-ul și comentariile sînt integrate în soluția finală de design. Membrii familiilor beneficiare se implică în postura de constructori pe parcursul procesului de construire, ca parte a procesului aferent de consolidare, obținînd, dacă nu au deja, calificări în meserii cum ar fi zidar, tîmplar etc.

În mediul rural, materialele de construcție sînt locale și aplicăm tehnologii cu care localnicii sînt familiarizați. Atunci cînd se aplică tehnologii moderne, localnicii urmează cursuri de calificare. Elementele de construcție sînt dimensionate astfel încît să permită înlocuirea manuală, dînd astfel familiilor posibilitatea să efectueze reparații și/sau intervenții de extindere la locuința proprie, atunci cînd sînt necesare. Spațiul interior este flexibil, iar casa este extensibilă, fiind prevăzută cu spații în aer liber (cum ar fi bucătării de vară sau ateliere) sau camere suplimentare.

Pe parcursul intervențiilor pe care le-am derulat prin asociația ArhiPera, în ultimii 12 ani, am dezvoltat conceptul de Construire comunitară ce include construirea de locuințe, economie socială, educație, asistență socială și dezvoltare comunitară prin cultură, derulînd programele de intervenție în două direcții metodologice paralele: pe de-o parte, construim capital economic (inclusiv locuințe și locuri de muncă), pe de altă parte, dezvoltăm capital social. În continuare căutăm situri adecvate pentru dezvoltare și construim pe limitele teritoriale dintre comunitățile vulnerabile – cel mai adesea afectate de sărăcie – și majoritate. Desfășurăm intervenții care încurajează coeziunea socială propunînd programe de asistență pentru toți cei interesați, cum ar fi centrele sociale. 

În cadrul Asociației ArhiPera am înființat un program educațional pentru elevi și studenți. Cursurile pentru studenți, susținute în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, includ istoria, teoria, metodele și tehnicile arhitecturii sociale participative. Predarea se face printr-o abordare nonformală bazată pe practică. Astfel, studenții absolvă după ce construiesc casele pe care le-au proiectat pentru cei aflați în nevoie. Cursurile pentru elevii din comunități abordează inovarea, comunicarea vizuală creativă, robotica, fotografia și designul, văzute ca mijloace de a crește incluziunea socială și crearea unei societăți etice și incluzive. Ne dorim să continuăm să pregătim cei mai buni studenți în domeniul arhitecturii sociale pentru ca aceștia să pregătească, la rîndul lor, alte generații de tineri arhitecți.

Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local, care permite comunităților și autorităților locale să acceseze fonduri pentru locuințele sociale în momentul în care acestea vor fi disponibile, încercînd să ameliorăm condițiile de viață ale grupurilor vulnerabile și ale comunităților afectate de sărăcie, creînd, în același timp, premisele unei schimbări sociale durabile la nivel teritorial. Putem să facem acest lucru, iar crearea unei punți între universități și comunități este un deziderat care stă la baza menirii sociale a instituțiilor de învățămînt superior încă de la înființarea acestora.

Lorin Niculaeeste profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.