Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor

15 aprilie 2024
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg

Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni. Investiția în pesticide care să protejeze culturile este uneori zădărnicită de ploi sau de temperaturile din aer sau din sol, de aceea utilizarea unor adjuvanți are un rol esențial în potențarea efectului erbicidelor, fungicidelor sau insecticidelor.

Spre exemplu, o cultură precum cea de Glycine max, despre care cei interesați pot găsi un ghid complet despre soia, necesită tratamente pentru eradicarea buruienilor, protecția împotriva mozaicului soiei, arsurii bacteriene, a manei sau a făinării. Adjuvanții vor optimiza acțiunea pesticidelor și vor asigura un efect mai îndelungat, o barieră mai eficientă împotriva dăunătorilor și o rezistență sporită a pesticidelor la ploi sau irigații.

Ce sunt adjuvanții pentru culturile agricole?

Dacă pesticidele au deja o tradiție în agricultura modernă, adjuvanții sunt cele mai noi substanțe utilizate pentru culturile de plante, pentru a le crește eficiența și îmbunătăți calitatea recoltei și producția la hectar. Adjuvanții sunt, așa cum le spune și numele, substanțe cu rol ajutător, sporind protecția împotriva buruienilor, bolilor și dăunătorilor oferită de erbicide, fungicide și insecticide.

Diferiți factori pot cauza eficiența scăzută a pesticidelor și aici intră utilajele folosite pentru tratament, apa în care se diluează substanțele, ph-ul solului, precipitații și apa utilizată la irigat. Adjuvanții reglează toate aceste condiții, astfel încât substanțele din tratamentele efectuate să acționeze la potențial maxim.

Ce avantaje au fermierii la utilizarea adjuvanților?

În categoria de adjuvanți, fermierii au la dispoziție o gamă de produse care cresc eficiența culturilor în câmp. În primul rând, substanțele active din aceste produse sporesc puterea de penetrare a pesticidelor în culturile agricole.

De asemenea, rezistența erbicidelor, fungicidelor și a insecticidelor în sol sau pe părțile din pământ sau cele expuse ale plantelor este mult îmbunătățită, întrucât aderența pesticidelor aplicate cu un adjuvant este mai bună. În plus, efectul acestora este durabil, nefiind influențat de apa precipitațiilor.

Adjuvanții corectează reacția apei, neutralizând sărurile din componența ei, care ar putea afecta acțiunea pesticidelor. De asemenea, adjuvanții protejează culturile împotriva variațiilor mari de temperatură și chiar împotriva înghețului, care le influențează negativ dezvoltarea, producând pagube însemnate fermierilor.

Tipuri de adjuvanți, în funcție de cultură și de efectele dorite

Adjuvanții pot fi de mai multe tipuri, în funcție de substanțele de bază. Din acest punct de vedere, producătorii includ în componența adjuvanților agenți de chelatare, copolimeri organosiliconici de Trisiloxan, emulsificatori, polimer stiren utadiena carboxilata, ulei de parafină, ulei vegetal sau ulei vegetal esterificat.

Adjuvanții pot fi utilizați în orice cultură agricolă, pe cereale, legume, pomi fructiferi, rapiță, soia, sfeclă de zahăr, viță de vie, plante ornamentale, împreună cu îngrășăminte foliare, erbicide, pesticide și multe altele. Tipul de adjuvant și substanța de bază vor imprima anumite efecte asupra plantelor tratate.

Pentru soia, spre exemplu, adjuvanţii neutralizează proprietățile negative ale apei dure și scade pH-ul soluției. De asemenea, contribuie la absorbția produselor fitosanitare în plantă. Pentru îmbunătățirea aderenței, absorbției şi dispersiei soluţiei de stropit, fungicide sau insecticide, se utilizează adjuvanţi pe bază de copolimeri organosiliconici de Trisiloxan și ulei vegetal esterificat.

Utilizarea pesticidelor are o eficiență crescută, iar efectele acestora sunt potențate la maximum prin folosirea adjuvanților pentru culturile agricole. Cu produsele potrivite, în funcție de acțiune, de substanțele active și de tipul de plante, se pot obține rezultate optime în ceea ce privește dezvoltarea culturilor, producția la hectar și calitatea recoltelor. Culturile sunt mai bine protejate astfel împotriva buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, pentru o perioadă mai îndelungată, indiferent de condițiile de temperatură și umezeală din mediu.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

cosmina pasarin webp
Cosmina Păsărin revine în serialul care a consacrat-o, după 20 de ani! Ce spune vedeta despre Cabral și Dragoș Bucur. „Nu te gândești că...”
După o pauză de peste două decenii, Cosmina Păsărin se întoarce într-unul dintre proiectele care au marcat începuturile carierei sale în televiziune. Vedeta o interpretează din nou pe Guvida, personajul din serialul „Băieți Buni”, care revine pe micile ecrane într-o nouă producție PRO TV, intitulată
GettyImages 2304022324 20261109 075215 webp
Rusia a atacat Kievul cu rachete balistice, la câteva ore după negocierile de pace. Ce a cerut Putin la discuțiile cu americanii
Rusia a lansat un atac de amploare asupra capitalei Ucrainei, Kiev, cu rachete balistice, în noaptea de miercuri spre joi, la doar câteva ore după încheierea celei de-a doua runde de negocieri de pace mediate de Statele Unite, la Abu Dhabi.
image png
Puțini turiști cunosc acest drum spectaculos din Europa. Peisajele par desprinse dintr-o poveste
Printre cele mai frumoase drumuri montane ale Europei se numără o șosea din Alpii elvețieni, unde fiecare curbă dezvăluie un peisaj impresionant. Înconjurat de păduri de conifere, versanți spectaculoși și piscuri înalte, traseul este o adevărată atracție pentru turiștii care vor să descopere frumuse
Proiect construcție casă FOTO Shutterstock
Cât costă, de fapt, să construiești o casă pe un teren agricol în 2026. Taxele, avizele și investițiile suplimentare pe care trebuie să le plătești
Achiziționarea unui teren agricol aflat la marginea unei localități poate părea o afacere avantajoasă pentru cei care își doresc să-și construiască propria locuință.
image png
Accident grav în Timiș! Un autobuz cu 29 de persoane s-a răsturnat într-un șanț. Opt pasageri au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi dimineață, 12 noiembrie, în localitatea Hodoni, din județul Timiș. Un autobuz în care se aflau 29 de persoane a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-un șanț. Opt pasageri, șase femei și doi bărbați, au fost răniți și transportați la spital pentru investigații ș
Violeta Banica si Andreea Marin, foto Instagram jpg
Andreea Marin, dezvăluiri despre fiica sa, Violeta, stabilită în SUA. Ce spune despre iubitul tinerei: „Nu rezist”
Andreea Marin a vorbit cu emoție despre una dintre cele mai importante persoane din viața sa: fiica ei, Violeta. Plecată peste Ocean pentru a-și continua studiile universitare, tânăra de 19 ani traversează o perioadă plină de provocări și experiențe noi.
pasja1000 streamers 3549272 jpg
Drumul spectaculos din Europa care traversează păduri alpine și are 20 de kilometri de serpentine. Peisajele par desprinse din povești
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din Europa se află în Alpii elvețieni și atrage atenția prin serpentinele sale impresionante, pădurile alpine și panoramele care se deschid asupra munților.
1 zodii noroc jpg jpeg
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Perioada 14-29 noiembrie vine cu schimbări importante, surprize neașteptate și oportunități care le pot transforma radical viața unor nativi ai zodiacului. Astrele anunță o etapă în care trecutul începe să își piardă puterea, iar noi drumuri se deschid în dragoste, carieră, bani și relațiile cu cei
Europa la masa negocierilor png
Pacea de la Abu Dhabi și prețul pe care Europa nu trebuie să îl plătească (ziua 2)
Negocierile de la Abu Dhabi pun Europa în fața unei mize decisive: oprirea războiului trebuie să aducă garanții reale pentru Ucraina, fără să ofere Rusiei dreptul de a hotărî viitorul vecinilor săi și fără să slăbească securitatea României și a flancului estic al NATO