Viziunea butoiului
Într-o vreme, magazinele din România ofereau ce se vindea mai bine. Comercianţii nu-şi diversificau produsele şi nu aduceau decît marfa de care erau siguri că se va vinde imediat. Se mai crea uneori cîte o modă de tipul pantofilor Gregorio Rizzo care se vindeau la magazinul Titan Mercato. Pe de altă parte, era o vreme fascinantă, cînd la televizor se făcea reclamă la produse care nu se găseau pe piaţă. Cu timpul, lucrurile s-au mai schimbat. Au venit şi hipermarketurile cu oferta lor uriaşă care i-a obligat pe micii neguţători să facă eforturi (de multe ori imposibile pentru ei), pentru a rezista concurenţei. În continuare însă, comerţul se dovedeşte o activitate foarte complicată, chiar şi pentru specialiştii în marketing ai hipermarketurilor. Oferta lor e, aşa cum spuneam, uriaşă, dar dacă e să cauţi ceva anume, ai toate şansele să nu găseşti, chiar şi atunci cînd acel lucru este expus şi are şi un preţ. Pentru că pur şi simplu, nu există pe stoc. Te întrebi dacă nu cumva magazinele tind să se transforme în expoziţii. Fenomenul apare şi la prăvăliile mai mici. La Leonardo, de exemplu, poţi vedea cei mai frumoşi pantofi la care ai visat vreodată. De obicei, nu-i poţi însă şi avea pentru că nu există o pereche cu numărul tău şi culoarea celor expuşi. La Bricostore poţi vedea pe rafturi cele mai interesante gresii de bucătărie, cu plăci ornamentale, încastrate între cele obişnuite. Stocul la tot ce-ţi place e însă totdeauna zero şi niciodată nimeni nu ştie cînd vor mai aduce acea marfă. Vînzătorii (acei bezmetici dintre rafturi) au două tipuri de atitudine: ori sînt foarte ocupaţi şi te amînă pînă cînd renunţi, ori îţi propun tot felul de variante şi poate chiar te conving să cumperi ce mai au ei pe stoc. Cineva mi-a povestit că voia să cumpere un rezervor de apă de o mie de litri. Un fel de butoi mai mare. Nu exista însă nicăieri şi nu neapărat din lipsa spaţiului de depozitare, pentru că erau, în schimb, rezervoare de două mii de litri. Obosit de drumuri, s-a gîndit să caute pe Internet numerele de telefon ale firmelor producătoare. Nimeni nu avea pe stoc. La comandă dura 30 de zile. A căutat şi la alte mari magazine, tot pe Internet, dar n-a găsit nicăieri o listă de produse. Pe site-uri apar numai "super oferte" de tipul: masă pliantă, aspirator LG, polistiren expandat, uscător de rufe, aspersor pentru grădină etc. Dacă vrei să verifici existenţa vreunui produs în magazin, la Metro de exemplu, găseşti instrucţiuni chiar pe site: "vă invităm să luaţi legătura cu reprezentantul de vînzări din departamentul solicitat. Completaţi următorul fomular pentru a obţine un răspuns mai rapid". Tu trebuie să dai mai întîi date despre firma ta, pentru a primi, în schimb, banala informaţie solicitată. Între timp, poţi găsi însă alte informaţii pe acel site. De pildă, despre misiunea şi viziunea companiei (pentru cine credea că numai profeţii, politicienii sau drogaţii au viziuni). Misiunea e bineînţeles să devină cea mai mare companie de vînzare en-gros din lume, iar viziunea este recunoaşterea firmei drept cea dintîi în domeniul comerţului en-gros. Cu atît mai interesant cu cît "ştiaţi că Metro este prima companie din România care a implementat sistemul Bulk Break Cross-Docking?". Scrie tot pe site. Şi bineînţeles că şi despre multe alte magazine, mai mici sau mai mari, găseşti pe Internet lucruri similare. Poţi ajunge chiar să-ţi dai un doctorat în domeniu. Numai despre butoiul dorit de omul nostru nu scrie nimic. Deşi marele recipient de plastic are şi el o misiune clară şi oferă chiar şi o viziune, în funcţie de lichidul care-l umple.
