Victoria de acum 140 de ani
„Intrarea trupelor mele (în București) la 8/20 octombrie a fost măreață și frumoasă; numai la șosea la ultimul rond, unde a fost înălțat un mare arc de triumf și unde m-a primit primarul și delegațiile din toată țara trebuie să fi fost peste 50.000 de oameni. Am primit așa de multe cununi că ofițerii din suita mea, 60 la număr, aveau fiecare cîte două; pe celelalte le-am atîrnat de drapelele turcești cucerite care erau înaintea mea“ – astfel creionează regele Carol I momentul intrării în București a armatei române victorioase după Războiul de Independență, în scrisoarea pe care i-o trimite fratelui său Fritz von Hohenzollern (Cotroceni, 18/30 octombrie 1878). Șoseaua menționată, Podul Mogoșoaiei, poartă de atunci numele Calea Victoriei.
Calea victoriei este, însă, adesea pavată cu… denivelări.
Odată proclamată și apoi obținută pe frontul de luptă, independența țării trebuia recunoscută internațional, pentru a căpăta valoarea completă a unuia dintre atributele principale care stau la baza constituirii unui stat. Cam pe aici au apărut și „denivelările“.
Marile puteri nu s-au grăbit cu prea mult entuziasm să recunoască independența României, două cerințe către români ale Congresului de la Berlin (iunie-iulie 1878), susținute în special de cancelarul german Otto von Bismarck, reprezentînd motivele: răscumpărarea căilor ferate (cunoscuta afacere Strousberg) și acordarea de drepturi politice evreilor. Autorităților române nu le era prea comod să aplice rapid aceste decizii.
Integrarea diplomatică europeană a României a fost deschisă de Austro-Ungaria, prima mare putere care a recunoscut independența țării încă de la sfîrșitul verii anului 1878, urmată de Rusia, care în octombrie și-a trimis ministrul plenipotențiar, în persoana lui Dimitri Stuart, pentru a-i prezenta scrisorile de acreditare lui Carol I (care, între timp, primise titlul de „alteță regală“). Sfîrșitul anului a marcat și reluarea relațiilor cu Imperiul Otoman, prin trimisul diplomatic Suleiman Bey la București.
Abia la sfîrșitul anului 1879 a mai urmat o recunoaștere, cea din partea Italiei, care l-a trimis la București pe contele Tornielli, pentru ca la începutul lui 1880, după ce convenția căilor ferate a fost votată în Camera Deputaților în forma cerută de germani, Bismarck să anunțe Marea Britanie și Franța că este dispus să recunoască independența României. Astfel, în februarie 1880, la București a ajuns o notă diplomatică identică a guvernelor german, englez și francez prin care independența statului român era confirmată.
Victoria intra pe cale (mai) netedă.
