Ușor să ne fie!

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Vă amintiți, poate, de personajul Tomáš, chirurgul din Insuportabila ușurătate a ființei, romanul lui Milan Kundera. Personajul navighează prin viață sub adagiul einmal ist keinmal. O dată e ca niciodată. „O dată“ nu se pune. Și, ca să nu se pună (căci aceasta este marea miză a vieții fericite moderne – nimic să nu se pună!), trebuie să fie de fiecare dată „o dată“. Chiar dacă ceva se repetă, tu numără ca fiind „prima dată“. Este o rețetă sigură să ți se pară că ești fericit, cum zic. Și dacă nimic nu se pune, mergi prin viață ușor ca fulgul. În același timp, logica interioară a ființei lui Tomáš este parmenidiană: lumea este construită pe perechi de binoame (ușor/greu, lumină/întuneric, cald/rece, ființă/neființă etc.), dintre care unele sînt bune (ușor, lumină, cald, ființă etc.), iar cele opuse sînt rele. Ușurătatea și ființa sînt dintre cele bune – ceea ce le pune în tensiune este insuportabilitatea cuplajului dintre ele. Dar insuportabilitatea aceasta vine din afara ta, din chestii uluitoare care ți se pot întîmpla. Sigur, pe parcursul romanului, Tomáš se schimbă întrucîtva. Cunoaște, în amestec, cele două mari stihii ce lovesc omul: iubirea și istoria. Așa află că „o dată“ poate fi „pentru totdeauna“ și că ușurătatea are un preț greu.

Nu știu de ce, citind zilele trecute un ziar de sport, m-a dus gîndul la Tomáš. Nu de puține ori sînt uimit de asocierile pe care mintea noastră le face între lucruri, evenimente, cuvinte, stări care nu au, de fapt, nici o legătură logic detectabilă între ele. Sau poate au?

Așadar, citeam acest ziar de sport, în care se comenta în așteptarea unei trageri la sorți a unor grupe de calificare la vreun campionat mondial sau european de fotbal. Ceva în acel grupaj de informații și comentarii îmi suna vechi, tocit, ca fiind citit de mine de zeci de ori înainte, și nu-mi dădeam seama ce. M-am concentrat puțin și am descoperit ce suna atît de cunoscut urechilor mele: toată România – presă, protagoniști, suporteri – se ruga pentru o grupă ușoară. „Deie Domnul să avem noroc să picăm cu echipe proaste!“ Se și făceau proiecte: grupa cea mai ușoară compusă din aceste echipe (pe care se presupune că le putem bate) și grupa cea mai grea, pe care nestăviliții jurnaliști de sport o numesc „a morții“, plină de echipe care ne bat. Cum zic, de ani de zile citesc același lucru de cîte ori e vorba despre o tragere la sorți în orice sport, dar mai ales la fotbal. Noi toți ne dorim să jucăm cu cei mai slabi. Ca să arătăm, bănuiesc, cît sîntem de buni. Să învingem. În pandant cu această stare de spirit generală, există și bucuria accidentării sau indisponibilizării adversarului. Dacă, înaintea meciului, adversarul „alor noștri“ și-a rupt piciorul sau s-a certat cu antrenorul, presa noastră salută cu salve de bucurie vestea. Deduci imediat că varianta cea mai bună cu putință pentru ai noștri este ca adversarii să abandoneze înaintea în­tîlnirii. Astfel, turneul mondial de fotbal de vis pentru români ar fi să întîlnim succesiv, pînă la coroana mondială, pe Malta, Feroe, Sudan, Capul Verde, Singapore, Andorra, Madagascar și, dacă se poate, cei mai buni zece jucători ai acestor cele mai slabe echipe să fie accidentați sau ieșiți din formă la ora meciului. Bine, dar cum să eviți, în drumul spre o mare performanță, Germania, Brazilia, Franța, Italia, Spania – forțele fotbalului mondial? Păi, să le elimine alții, să ne facă nouă „culoar“ și noi să ridicăm trofeul după ce, eventual, cei care au făcut „culoarul“ au abandonat, bolnavi.

Dar să spunem că la fotbal, unde sîntem jenant de slabi în această perioadă, tocmai asta ar putea fi explicația. Știind că ești slab, îți dorești și tu să joci cu unii mai pe măsura ta. Un anume pragmatism ar putea fi justificat – în fond, vrei victoria indiferent cu cine o obții, așa că vrei să joci împotriva cuiva pe care ești cît se poate de sigur că-l învingi. Dar văd exact același gen de abordare și în cazurile (rarisime!) în care ai noștri sînt cei mai buni din lume. Se anunță, de pildă, adversarele Simonei Halep, cea mai bună jucătoare din lume, la cîte un turneu – toate speranțele („Să ținem pumnii!“) sînt să în­tîlnească jucătoare slabe și, dacă se poate, accidentate. Presa titrează adesea: „Veste mare pentru Halep: adversara ei și-a rupt piciorul!“.

Poate că ar fi firesc să ne dorim să întîlnim mereu echipe bune, cele mai bune, ca să putem progresa și noi – nu? Poate că ar fi firesc să gustăm din plin victoriile Simonei Halep în confruntări cu egale de-ale ei, nu cu jucătoare din categorii inferioare – nu? Cum de s-a generalizat această mentalitate a „norocului“ în detrimentul unei mentalități „a competiției cu cel mai bun?“ Eu cred că rugăciunea pentru un adversar slab sau olog este expresia unei înrădăcinate conștiințe a inferiorității și, dacă iese așa, nu e deloc un noroc, ci o nefericire. Pentru că, dacă sîntem slabi, cu adversari și mai slabi, așa rămînem, iar dacă sîntem cei mai buni, nu este chiar un titlu de glorie că îi învingi pe cei mai slabi. În alt plan, am putut vedea mentalitatea asta adesea. Găsesc și astăzi oameni care plîng după piețele africane și ex-sovietice pentru produsele economiei noastre. De fapt, ei spun așa: produsele noastre au o asemenea joasă calitate, încît sînt primite numai pe piețe necompetitive. Nici gînd să încerci ceva pentru marile piețe, occidentale (unde, de altfel, și profiturile sînt pe măsură pentru că sînt piețe cu putere de cumpărare mare)! Și după ce fugim de competiția cu cei mai buni, evident, înjurăm printre dinți că ei „ne lucrează“ și ne disprețuiesc și nici nu știu cîte putem noi să facem.

Cu ani în urmă, cineva mi-a atras atenția că nu se poate găsi un alt popor care practică, la începutul zilei de muncă, urarea „Serviciu ușor!“. Nu că alții și-ar ura „Serviciu greu!“, dar ideea că cea mai bună zi de muncă este aceea ușoară, adică, mai clar, cea în care nu faci mare lucru, nu te obosești prea tare, pentru că nu-ți vine mare lucru de făcut (“zi ușoară“), denotă o anume raportare la muncă. Este, în fond, o urare frumoasă, care te are în vedere pe tine personal: să te strecori și azi fără mare bătaie de cap! Totul să (ne) fie ușor, niciodată greu. Dar ce poți să realizezi cînd totul e ușor? Nu mare lucru, din cîte vedem în jur. Și de la dorința obsesivă pentru „ușor“ la „ușurătate“ este mai puțin de-un pas. Și tot nu-mi pot explica de ce mă gîndesc la Tomáš cînd citesc presa sportivă. O să recitesc romanul zilele astea, să văd de unde pînă unde…

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.