Unu contra trei

Ce concluzii s-ar putea trage aproape de încheierea Euro 2012? 

Ai senzaţia că o asemenea competiţie e ca un bir în plus, pe capul unor pălmaşi care frămîntă pămîntul tot anul, sau ca o chemare la oaste după ce ai strîns recolta şi eşti lat. Ai vrea să te bucuri de soţie, de amantă, de copii sau de Ferrari. Dar nu. Trebuie să-ţi aperi patria. Şi o aperi aşa cum poţi. Cu scrîşnet de iobag, ca grecii.

Cu nesimţire, ca francezii, cu un „las’ că o să mă fac eu mare“ ca portughezii, cu un „eu asta ştiu, asta fac“ ca englezii sau cu un catolicism rococo asemenea spaniolilor. Ori cu Vaterland-ul la bandulieră. Sau ţinînd într-o mînă o sabie garibaldeană iar în cealaltă – un buletin de pariuri buffoneresc. Euro ne-a dat imaginea noastră exactă. În careul de aşi – după eliminarea celui de laşi – au rămas Germania şi cei trei chiulangii financiari ai sudului. Unu contra trei –, mi se pare raţia exactă a ceea ce păţim. Ca nişte bravi romani, propunem să ţinem cu latinii. Să petrecem pînă în zori cu focuri de artificii, cu fetele lui Berlusconi, pe protocolul Bankia sau cu fructe de mare de lîngă Turnul Belem. Şi la sfîrşit să plătească fritzii nota, că au de unde, mai dă-i în, Doamne, iartă-mă!