Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea

Publicat în Dilema Veche nr. 988 din 16 martie – 22 martie 2023
index jpeg 5 webp

Și dintre cele mai frumoase.

Și dintre cele mai puțin cunoscute. C-așa-i istoria, uneori.

Elena Ghica s-a născut (1828), e drept, cu toate premisele necesare pentru a deveni un personaj de amintit. Părinții săi: marele ban de Craiova Mihail Ghica și Caterina Ghica, prima româncă traducătoare și publicistă. Unchiul: domnitorul Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), primul domnitor pămîntean al Țării Românești, după domniile fanariote. Casa în care a crescut: un palat cu o bibliotecă impresionantă și cu o colecție de piese de artă așijderea.

Prințesa a confirmat premisele și mult peste acestea. Cînd avea doar vreo cinci ani învăța deja șapte limbi străine (greaca veche și modernă, franceza, italiana, engleza, germana, latina), iar la 14 ani a tradus în germană, din original, Iliada lui Homer. După ce cu trei înainte scrisese și prima sa nuvelă. Această zonă, a literelor, și această activitate, de scriitoare, de altfel, vor fi cele care o vor consacra pe Elena Ghica în istorie. Doar că nu atît în istoria românească, cît în ceainternațională, întrucît a publicat în franceză, engleză, italiană, germană, latină și greacă, fără a fi

tradusă în română. Pseudonimul literar: Dora D’Istria. Temele operelor sale: de la artă, istorie și geografie pînă la drepturile femeii. De precizat că Elena Ghica a fost una dintre primele militante pentru drepturile femeii din Europa, într-o epocă în care subiectul era departe de a fi cunoscut sau dezbătut.

Cînd nu scria, prințesa urca pe munți. Așa că, într-o vară, mai exact în cea a anului 1855, după trei zile de expediție, Elena Ghica a ajuns pe vîrful Mönch (4.105 m) din Alpii elvețieni. Tocmai devenise prima femeie care a escaladat masivul cu pricina. Nu fără a lăsa semne. A înfipt în vîrf de munte elvețian drapelul românesc din epocă, pe care era cusut cu litere de aur cuvântul „Valahia”.

Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc. A fost a treia femeia din lume cu această aventură-record în jurnal.

În 1870 s-a stabilit definitiv în Florența, pe strada Leonardo da Vinci.

Bună alegere.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

vreme ploi jpg
Cinci județe intră în Cod Galben de ploi de sâmbătă dimineaţa. Se anunță ninsori în zona Carpaţilor Meridionali
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi în cinci judeţe, dar şi de ninsori în Carpaţii Meridionali, valabilă până duminică dimineaţa.
eduard vladescu jpg
Cum reacționează pasagerii când îl văd pe pilotul Eduard Vlădescu. Ispita de la „Insula Iubirii”, asaltată de fani
Ispita Eduard Vlădescu a avut parte de o întâmplare neașteptată la serviciu. Este recunoscut pe stradă, dar și la manșa avionului.
pnrr foto fb virgil popescu
O săptămână pentru salvarea banilor europeni alocați prin PNRR. Fondurile de coeziune pentru România, în pericol
România încearcă să obțină integral banii europeni alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă mai are de rezolvat o serie de probleme administrative și de documentare. Comisia Europeană a cerut clarificări pentru mai multe investiții.
Alessandro Safina si Laura Maria Calafeteanu jpg
Adevărul despre despărțirea dintre Alessandro Safina și Laura Maria Calafeteanu. Ce a îndurat românca înainte să plece
Alessandro Safina, acuzații grave din partea fostei iubite românce. Motivul neașteptat pentru care Laura Maria Calafeteanu s-a despărțit de tenor
image png
Anamaria Prodan, victorie importantă în dosarul de abandon de familie! Reghecampf poate riscă până la 3 ani de închisoare
Disputa dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf continuă să producă urmări în instanță.
Lucrări in constructii foto Freepik com jpg
Practica pierdută din comunism, din cauza căreia nu se mai construiește la fel de eficient. Termenii, interpretați după bunul plac de urbaniști și politicieni
Dispariția dicționarelor tehnice după Revoluție a permis preluarea unor concepte urbanistice europene fără definiții clare. Doi experți avertizează că interpretarea lor arbitrară de către politicieni și specialiști poate duce la decizii greșite și proiecte care afectează dezvoltarea orașelor.
 Târgul Arhanghelilor Mihail și Gavriil, la Muzeul Național al Țăranului Român
Târgul Arhanghelilor Mihail și Gavriil, la Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină sfârșitul toamnei și ultimele zile de dulce înaintea Postului Crăciunului printr-un eveniment devenit tradiție: Târgul Arhanghelilor Mihail și Gavriil.
ninge pe transalpina jpg
Vreme rece în mai multe județe, vineri, 30 octombrie. Unde o să ningă și câte grade vor fi în Capitală
Ultima zi lucrătoare din octombrie aduce vreme închisă în cea mai mare parte a României. Norii vor acoperi numeroase regiuni, iar ploile se vor extinde treptat, în special spre seară și în timpul nopții.
carne de porc jpeg
Românii își cumpără porcul de Crăciun în rate. Cât au ajuns să coste animalele de la fermieri
Un porc de 120 de kilograme costă aproximativ 1.800 de lei înainte de Crăciun. Fermierii acceptă plata în rate și vând animalele inclusiv la jumătate sau la sfert.