Un sport la Răsărit
A fost frica de locul 1 sau nepregătirea pentru locul 1?
Ceva îi plesneşte, ca un fuzibil, în apropierea Olimpului. Putem să băgăm viori. I se topesc aripile în apropierea soarelui, mică Icar ce e! De fapt, habar n-avem ce se întîmplă cu Halep. Nu există jucătoare de tenis care să fi stat mai mult şi atît de sus în elită fără să meargă pînă la capăt, să urce pe locul 1 sau să cîştige un turneu de Mare Şlem. Un fenomen. Putem căuta repere culturale. Meşterul Manole, rudă cu Sisif. Dar pe cine să zidească? Pe Darren Cahill, antrenorul şi psihologul ei? Pe cei care o iubesc? Să se îngroape pe ea în sensul a tot ce a fost pînă acum, adică să se reinventeze? Uşor de zis. Tenisul e un malaxor groaznic de fiinţe, unele reuşesc, altele nu. Fiecare are mantra ei. Relaţiile, gesturile ritualice. Nadal nu poate servi dacă nu îşi scoate şortul din fund. Unii sînt vecini buni cu nebunia. Dar e OK atîta timp cît cîştigă. Halep evoluează într-un echilibru teribil, stă în transă la un pas de vîrf şi la doi de prăpastie. Îngheţată. Încotro o va lua? E o poveste cu care nu te întîlneşti des. Nu e una tare veselă, nici tristă, e specială. E ca un scenariu de serial Netflix, îi lipseşte doar finalul. Simona e Raymond Poulidor al nostru, ciclistul favorit la Turul Franţei mai mult timp decît oricine şi fără să se claseze vreodată mai sus de locul 2. Ceva mereu i se întîmplă. A cîştigat multe curse importante, dar niciodată pe cea mai importantă. Vestea rea pentru Simona e că Poulidor a rămas în amintire ca „Eternul secund“. Nu e prea nostim. Vestea bună e că, din acest motiv, popularitatea sa a fost şi este enormă. Ciudată mai e şi viaţa asta!
Foto: adevarul.ro
