Un sport la Răsărit
Campionatul proaspăt reînceput e mai plin de speranţe şi mai încins decît în alţi ani sau e doar o impresie din cauza verii?
Sau poate că e vorba de o matematică simplă. Faţă de sezonul trecut a dispărut, teoretic, o singură echipă dintre candidatele la titlu (Astra, deşi mi se pare că se preface) şi au apărut mai multe: CFR, cu o infuzie de capital şi o campanie de transferuri amintind de anii glorioşi, Viitorul, campioana, şi Craiova, maturizată. Asta pe lîngă clasicele FCSB şi Dinamo, obligate să ţintească primul loc şi dacă sînt cu un picior în groapă. Oamenii au mirosit această păruială rară. De fapt, iată adevăratul fenomen care vascularizează fotbalul în această vară: spectatorii. Vin mai mulţi decît ne-am fi imaginat, chiar şi dincolo de meciurile europene. Publicul are o foame de acţiune pe care tot încercăm să o descifrăm. Nu e plauzibil să fie doar pauza dintre campionate, care oricum n-a fost prea lungă. Poate să aibă legătură cu schisma din interiorul brand-urilor, Steaua „lor” şi Steaua „noastră”, Craiova aia şi Craiova ailaltă. O vreme, fanii s-au scîrbit, dar acum şi-or fi spus probabil că viaţa nu durează o veşnicie şi au ales. În plus, e de observat un trend interesant: investiţia în spectacol. În absenţa banilor necesari pentru a lua fotbalişti extrem de eficienţi, echipele s-au îndreptat către jucătorii de talent, cu glezna fină chiar dacă şi cu suflul scurt. Pînă şi Hagi l-a luat pe Eric să-şi plimbe graţios colăcelul abdominal pe la malul mării. Budescu, Texeira, Albin, Culio sînt promisiuni pentru un fotbal zemos. Ştiu, ne-am obişnuit să afurisim fotbalul, dar acum trebuie să admirăm capacitatea lui de regenerare. Pînă la următorul harakiri.
