Un sport la Răsărit
Nici Serena Williams, nici Novak Djokovici n-au mai terminat sezonul acesta pe primul loc. Se schimbă lumea?
Am putea spera din tot sufletul. Lumea lor stagna, ne adormea prin perfecţiunea dacă nu a fiecărui gest, măcar a demersului. Dar nu sînt convins că aici schimbarea numărului unu are aceeaşi consecinţă tectonică precum aceea a schimbării liderului politic în SUA. Serena dă senzaţia că e doar profund plictisită. Ea a devenit mai mare decît toate celelalte competitoare la un loc, mai mare chiar decît WTA-ul şi acum pare că ar vrea să facă altceva, să joace în filme, să cînte cu Jay-Z sau cine mai ştie ce. Nole s-o fi săturat şi el să i se spună „robot“ şi să nască suspiciunea că poate nu doar dieta fără gluten îl face să-şi opereze adversarii cu precizie chirurgicală după ore de făcut maratoane în sprint. Lucrurile nu sînt însă definitive. După un recul, cei doi pot reveni în glorie. Serena o poate face mai uşor pentru că în lumea ei competiţia nu e, din păcate, una densă. În schimb, sîrbul şi-a găsit în Murray un fel de naş. Andy s-a construit în timp, cu răbdare, ascensiunea lui nu e doar vreun moment de graţie care poate dispărea la următoarea intersecţie. Odată cu înflorirea totală a acestui jucător şi în prezenţa altor cîțiva campioni cu sevă, tenisul de băieţi pare a-şi trăi una dintre cele mai frumoase epoci. Şi-atunci ce mai contează cine e numărul unu?
