Un sport la Răsărit
Doping-ul pe echipe devine sport olimpic?
Nu devine, ci redevine. Pe echipe naţionale, pe ţări şi pe orînduiri. Dopajul a fost o armă a păcii în 1988, atunci cînd Samaranch i-a împăcat pe ruşi şi americani dîndu-le liber la pastile. Acum, ca să nu devină o armă a unui război într-o lume deja zguduită, stimabilul Bach a experimentat o frumosă artă a fugii de răspundere. În ciuda dovezilor că statul, prin serviciile sale secrete, a fost implicat în manipularea a sute de probe doping în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci (crimă mai mare pentru CIO n-ar trebui să existe), onorabilul for al băieţilor înlănţuiţi în prezervarea purităţii sportului şi mai ales a eficienţei business-ului lor au tras concluzia uluitoare că nu pot interzice Rusiei să participe la Rio întrucît forul olimpic rus nu e vinovat de cele întîmplate. Evident, ăsta e un banc. De imaginat cum s-o fi tăvălit pe jos de rîs Putin. Mai mult, pentru uciderea oricăror speranţe, Iulia Stepanova, atleta transfugă care a relevat sistemul de trişare redevenit politică naţională, a fost împiedicată să participe la JO, deşi iniţial fusese acceptată. Şi uite aşa olimpismul a mai murit o dată. Şi va mai muri de cîte ori trebuie ca să pricepem că aceasta este una dintre cele mai mari mistificări experimentate de omenire. Chestia s-ar putea să mai dureze o vreme, deoarece sîntem cam grei de cap.
