Un proiect închis
Ce-i lipseşte naţionalei de fotbal?
Dorinţa de a învăţa. De a veni la zi cu fotbalul. Capacitatea de a depăşi ideile fixe, de a trece de la senzaţii, premoniţii sau superstiţii la buna şi vechea metodă de a aduna unu şi cu unu. Îi lipseşte ştiinţa şi voinţa de a profita de ştiinţa altora. Există o singură echipă care face asta, şi se vede. Atunci cînd aduci modernul în vetustul nostru fotbal, mături tot, e ca bomba cu neutroni – sau ar trebui să zic „cu neuroni“?
Unii susţin că naţionalei i-a lipsit, în esenţă, Steaua. Nu cred. Naţionalei României îi lipseşte România. Ea este a unui om, a unor oameni, a unui grup restrîns. Nu are responsabilitatea unei ţări; de aceea, nici nu resimte nevoia de a trece peste orgolii şi păruieli interne. Selecţionerul primeşte cîteva sute de mii de euro şi mînă liberă. E ca şi cum ar juca pentru populaţia Antarcticii, pinguini ce sîntem... Naţionala, tăiată de ţară, se desprinde şi de lume. E un proiect închis, reprezentat foarte bine prin justificarea recurentă a lui Victor Piţurcă, după 0-4 cu Olanda, cînd i se cerea să-şi explice alegerile: „Aşa am considerat eu.“ Punct. De aici încolo, putem scrie oricîtă literatură despre ce-i lipseşte naţionalei, e doar literatură de sertar.
