Un funt de carne

S-au scris studii savante despre problemele de drept identificate în dramaturgia shakespeariană. Poate cel mai cuprinzător inventar al acestor probleme se află în lucrarea lui George W. Keeton, Shakespeare and His Legal Problems, publicată la Londra, în 1930. Nici una dintre acestea nu a fost însă atît de intens dezbătută ca procesul lui Shylock, redat în Neguțătorul din Veneția. O trecere în revistă a dezbaterilor desfășurate pe marginea acestui proces pînă în 1944 este făcută de Mircea I. Manolescu în studiul „Procesul lui Shylock“, publicat în Revista Fundațiilor Regale, nr. 8/1944. Dezbaterea a început prin elogiul pe care Rudolf von Ihering i-l face lui Shylock, evreul cămătar din piesa lui Shakespeare, în celebrul eseu Lupta pentru drept, publicat la Viena, în 1872, care a cunoscut apoi numeroase ediții și multe traduceri în diferite limbi, inclusiv patru traduceri în limba română. Ihering – al cărui curs de drept roman la Universitatea din Viena a fost urmărit de Eminescu în semestrul de iarnă 1871-72 – atinge în elogiul făcut lui Shylock  punctul culminant al pozitivismului juridic. 

Înțelesul acestei afirmații este luminat de o succintă rememorare a faptelor și a legii evocate în piesa shakespeariană. Antonio, care face negoț cu mărfuri aduse de corăbii, garantează împrumutul de 3.000 de ducați făcut de prietenul său, Bassanio, de la Shylock; în actul pecetluit de notar s-a stipulat că, dacă nu se plătește împrumutul la scadență, creditorul va avea dreptul să taie un funt (o livră) de carne din trupul garantului. Corăbiile nu ajung la vreme, Antonio nu poate să plătească datoria, iar Shylock pretinde dreptul său asupra garantului, refuzînd oferta lui Bassanio de a i se plăti, după scadență, datoria de 3.000 de ducați, ba chiar și dublul sau triplul acestei sume. Legea venețiană, invocată de Shylock, care se pare că era într-adevăr în vigoare în acea vreme în forma invocată de autor, nu permitea însă eliberarea garantului prin plata datoriei făcute de debitor după scadență. În termeni juridici, clauza notarială avea valoarea unui pact comisoriu expres, cu cea mai mare forță juridică. Deci nu i se putea refuza lui Shylock dreptul său, într-o formă care repugnă sensibilității moderne prin sălbăticia ei, dar care era firească, de exemplu, în epoca veche a dreptului roman; potrivit lui Ihering, în Legea celor 12 table se preciza că mărimea bucăților tăiate din trupul debitorului este lăsată la libera apreciere a creditorilor. Dogele și tribunalul nu aveau nici o putere împotriva acestei legi draconice. Antonio este salvat însă prin ingenioasa soluție găsită de Portia, care apare în fața tribunalului printr-un șiretlic, deghizată în jurisconsultul Baltazar, un presupus ucenic al maestrului Bellario. Consultația oferită de acest fals ucenic este redată în versuri de Shakespeare: „Drept care, pregătește-te să tai / Un funt de carne, fără să verși sînge, / Un funt, nimic mai mult sau mai puțin / Căci dacă depășești măcar c-o iotă, / Cu-a douăzecea parte dintr-un dram, / Sau dacă talgerul s-ar apleca / Măcar c-un fir de păr, – ți se confiscă / Averea-ntreagă, iar tu însuți mori!”. Cum Shylock își ceruse dreptul potrivit legii venețiene, cînd acesta, pentru a-și salva viața și averea, renunță la executarea sancțiunii, dîndu-și seama că aceasta este imposibilă în forma ei contractuală literală, Portia invocă și ea legea venețiană care prevedea că, dacă un străin atentează, fățiș sau pe ascuns, la viața unui cetățean, acesta din urmă va primi jumătate din averea străinului, iar cealaltă jumătate va intra în vistieria statului. Mai mult, însăși viața străinului depindea de voința dogelui.

Întrucît legea venețiană recunoștea dreptul subiectiv al lui Shylock, Ihering îl elogiază pentru curajul și energia cu care se luptă pentru dreptul său. Dezbaterea începută cu acest elogiu a continuat cu replici substanțiale din partea altor juriști ai vremii, dintre care cea mai consistentă a fost aceea dată de Iosef Kohler în lucrarea Shakespeare în fața forumului jurisprudenței (Shakespeare vor dem Forum der Jurisprudenz), publicată la Würtzburg, în 1883. Jurist nu mai puțin celebru în epocă decît Ihering, filosof al dreptului și al culturii, dar și poet, Kohler îl anticipează pe George W. Keeton, analizînd problemele de drept desprinse nu numai din Neguțătorul din Veneția, ci și din alte piese shakespeariene. Cu privire la Neguțătorul din Veneția, Kohler îl admiră pe autor pentru modul echitabil în care a rezolvat, prin cuvintele Portiei, procesul lui Shylock. Alți comentatori i s-au alăturat lui Kohler cu argumente juridice prin care au disecat elementele de fapt și de drept ale acestui proces. 

Tipologia acestor argumente este vastă, dar cel puțin trei comentarii sînt utile pe marginea lor. Mai întîi, nu poate fi apărat Antonio împotriva lui Shylock prin argumente de drept pozitiv din epoca modernă, în care s-a impus principiul nemo precise cogi ad factum; respectul demnității persoanei umane împiedică astăzi adoptarea și executarea oricărei sancțiuni corporale, principiu încă necunoscut legii venețiene din vremea în care se desfășoară faptele; astăzi, o clauză cum este aceea validată de notar în contractul încheiat de Shylock și Antonio ar fi nulă pentru cauză ilicită; raportarea strictă la dreptul pozitiv, adică la legea venețiană din acea vreme, nu discreditează elogiul pe care Ihering i-l face lui Shylock. Dar din perspectiva legii naturale, dorința de răzbunare a lui Shylock și instrumentul pe care legea pozitivă i-l pune la dispoziție pentru a satisface această dorință sînt nelegitime; acesta este al doilea comentariu. În sfîrșit, argumentele pe care Mircea I. Manolescu le aduce în sprijinul poziției lui Kohler depășesc perspectiva pozitivistă, fără a fi însă formulate din perspectiva legii naturale. Totuși, această perspectivă este sugerată prin trimiterea la protestul Antigonei – făcut în numele unei justiții superioare, adică al echității ca principiu moral și juridic – împotriva legilor nedrepte ale lui Creon, ca legi pozitive. Acest protest al Antigonei este considerat de către Jacques Maritain ca fiind o afirmare a legii naturale. Opoziția lui Mircea I. Manolescu față de elogiul adus de Ihering lui Shylock este mai degrabă o expresie a teoriilor privind valoarea socială a dreptului. Or aceste teorii colectiviste, adoptate în practica politică totalitară, de stînga sau de dreapta, au produs în secolul trecut zeci de milioane de victime. Echilibrul firesc dintre principiul respectului datorat libertății și demnității umane, ca valori ale persoanei, și datoriile sociale ale acesteia nu poate fi realizat decît din perspectiva legii naturale, care fundamentează dreptul pozitiv, fără a-și transpune însă în mod mecanic regulile sale în normele de drept pozitiv.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.