Un altfel de pastor - interviu cu Jim MULCAHY

Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
Un altfel de pastor   interviu cu Jim MULCAHY jpeg

Este preot ortodox american care slujeşte pentru Metropolitan Community Church şi trăieşte, momentan, în Ucraina. Jim Mulcahy a lucrat mult timp în spitale şi azile, pe post de capelan, şi a fost pastorul proscrişilor.

Sînteţi american şi aţi fost, pînă la un punct, catolic?

M-am născut la Boston şi am locuit, timp de 30 de ani, în New York-ul de Vest, lîngă Canada. Cînd am împlinit 17 ani, m-am alăturat Ordinului iezuit, şi am rămas cu ei timp de 11 ani. Am plecat pentru că eram intolerant în ce priveşte poziţia Bisericii faţă de femei şi LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender). Eram intolerant la intoleranţa Bisericii.

Orientarea dumneavoastră sexuală (gay) nu v-a împiedicat să deveniţi preot catolic?

Orientarea nu m-a împiedicat să fac parte din Biserica catolică, pentru că între orientare şi practică e o diferenţă, pe care aceasta o face.

Înţeleg că aţi lucrat o perioadă în Irak şi Egipt?

În Irak am predat la o şcoală iezuită de băieţi, care avea şi universitate. Una dintre îndatoririle mele era să mă duc de două ori pe an, singur, în satele creştine din nord, să stau cu cei de acolo. Se băteau în legătură cu cine să-mi ofere un loc de dormit. Eu aveam 24 de ani atunci. Vorbeam limba, dar niciodată nu mi s-a întîmplat să nu fiu primit în vreun loc. Erau oameni extraordinar de calzi şi de afectuoşi. Egiptul avea o societate mult diferită, Cairo e mai sofisticat, dar eram şi acolo binevenit.

Ce s-a întîmplat cînd v-aţi întors în SUA?

M-am întors în State, unde eram dispus să fac orice fel de muncă, chiar de fabrică, dar nici acolo nu eram primit, pentru că eram considerat supracalificat.

La sfîrşitul lui 1971, renunţasem la preoţie, pentru că aşa alesesem. Le-am trimis o scrisoare superiorilor mei şi le-am spus că vreau să părăsesc ordinul (iezuit). Voiam să trăiesc o viaţă în care să nu fiu nevoit să ascund nici o parte din mine, şi să aparţin unei organizaţii religioase care-i respectă pe toţi. M-au chemat la Boston şi mi-au zis că nu mă mai puteau ţine. Dar eu nu voiam să mă ţină. Şi pentru că aveam jurămintele perpetue, trebuiau să mă trimită la Roma ca să mă dezlege. Aşa că m-au trimis, în cele trei luni pînă să merg la Roma, să fiu preot de capelă la un spital.

M-am dus, deşi iniţial nu voiam. Am fost la un curs intensiv de capelan de spital, şapte zile pe săptămînă, timp de trei luni. Lucram acolo, trăiam acolo, împreună cu pacienţii. Cei de care mă ocupam eu erau oameni ai străzii, care mureau de sifilis în stadiul al treilea. Creierul le era afectat.

Era o doamnă oarbă pe care o scoteau afară ca să o vadă, într-un scaun cu rotile. Într-o zi, i-am pus mîna pe umăr, şi două degete le ţineam pe pielea ei. Şi ea mi-a spus: „Ştii cît de mult a trecut de cînd nu m-a mai atins cineva?“ Stăteam pe hol, plîngînd ca un bebeluş, pentru că nu îmi puteam imagina o viaţă în care cineva să nu fie atins. Era un spital de stat în care se acorda minima îngrijire...

Această experienţă m-a învăţat că nu e totul să le vorbeşti despre Dumnezeu pacienţilor. Trebuie întîi să descoperi cine eşti tu, cu adevărat, şi apoi să le oferi compasiunea ta. Oamenii sînt singuri, deprimaţi. Şi tu le spui că Dumnezeu e bun. Ei se vor gîndi: dacă Dumnezeu e bun, de ce stau aici singur? Aşa că trebuie să-i abordezi într-un mod personal. Acolo am învăţat să devin... relaţional.

Cum v-aţi descurcat după ce aţi renunţat la preoţie?

Nu am putut găsi de lucru. Era în 1972. Nu mai aveam nici un fel de comunitate religioasă care să mă hrănească sau să-mi ofere un adăpost. O parte din an am locuit într-un hambar. Aveam o singură cameră, în care apa îngheţa, atît era de frig. Aveam o sobă de lemne cu un cuptor, în care puteam coace pîinea. Nu aveam electricitate. Apa o scoteam de la o fîntînă care se afla pe vîrful unui deal şi unde trebuia să pompezi de o sută de ori pînă ce apa ajungea la suprafaţă, cu vîntul ce-ţi bătea în faţă. Dar pe atunci mi se părea cea mai frumoasă viaţă din lume. Am învăţat cum să mănînc plante de sub zăpadă. Asta era în New York-ul de Vest, o regiune foarte friguroasă.

Reuşeam doar să mai găsesc cîte o suplinire de o zi, din care cîştigam 50 de dolari. Dar nu mai mult de una pe săptămînă. O femeie din Boston, Dumnezeu s-o binecuvînteze, îmi trimitea 50 de dolari pe lună. Mîncam fasole, orez şi mîncare... ţărănească.

Apoi am văzut un anunţ la o biserică catolică: să fiu educator religios – 75 de dolari pe săptămînă, ceea ce era prost şi pentru anii ’70. Dar de la 50 de dolari pe lună... Preotul, care mai avea puţin pînă la pensionare, era un înţelept. Mi-a spus: „În această biserică avem două reguli: una – nevoile pastorale ale oamenilor sînt mai importante decît legea; Iisus poate avea grijă de el; şi a doua – să nu le refuzi niciodată oamenilor împărtăşania, atunci cînd ţi-o cer; e responsabilitatea lor, relaţia lor cu Iisus.“ Pentru mine, asta a fost ceva cu totul revoluţionar.

Mai tîrziu, am reuşit să obţin încă o slujbă la o şcoală guvernamentală, unde predam engleză şi franceză 20 de ore pe săptămînă. Cîştigam vreo 4000 de dolari pe an. Atunci, de-abia, am avut destui bani.

A început să vă meargă mai bine...

Nu am putut să stau prea mult acolo, pentru că elevii nu erau prea interesaţi şi nici nu-şi vorbeau bine limba. După cîţiva ani, am renunţat. La biserica la care eram, ca director al educaţiei religioase, i-am organizat pe toţi profesorii de religie, ca să avem un numitor comun. Şi atunci am realizat că trebuie să avem grijă cu cine avem de-a face, pentru că a venit, de pildă, un absolvent de masterat în teologie care le-a spus gospodinelor noastre că erai păcătos dacă aveai gînduri negative. Şi toate au fost supărate. L-am dat afară. Nu aveam nevoie de cineva care să vină şi să-i facă pe oameni să se simtă prost. Episcopul a aflat, şi m-a chemat să mă ocup de 11 comitate, să fiu consultant pe probleme de educaţie. Aşa că am acceptat slujba, am călătorit mult. În general, mediam dispute între preoţi şi alţi membri ai personalului. Apoi am devenit director al personalului pentru dioceză. Acolo am cîştigat bani... adevăraţi, 20.000 de dolari pe an. Am stat şase ani.

Aţi schimbat mereu locurile care nu vă corespundeau. Cum v-aţi găsit, pînă la urmă, locul real?

Acolo am realizat că detestam ceea ce se întîmpla în Biserică. Am înţeles că slujba mea e să mă ocup de oamenii fără biserică. Poate fuseseră la biserică cîndva, dar fuseseră expulzaţi: ori divorţaseră, ori erau LGBT. Dacă oamenii respectivi ţineau de vreo biserică, eu trebuia s-o contactez şi să-i pun în legătură cu ea. Mulţi preoţi nu voiau să vină, chiar îmi spuneau că persoana respectivă nu dă bani pentru biserică. Şi eu îi spuneam: „Bine, dar e pe moarte!“ Aşa că am început să mă ocup eu de ei. Cînd mureau, familia îmi spunea: „Nu mai au nici o Biserică, cine va face slujba?“ Şi atunci, le făceam eu slujba de înmormîntare. Legal, aveam voie. După care, o parte din copiii lor veneau să mă întrebe dacă nu le pot oficia şi o nuntă... Eram preotul proscrişilor – şi asta am şi rămas...

Avem o politică pentru asta: dacă Dumnezeu m-a făcut preot, şi mi se cere ceva în sensul ăsta, răspunsul meu e: „Da, Doamne, o fac.“ Dacă o dată spui da, trebuie să spui da mereu. Nu spui nu decît dacă chiar trebuie.

După şase-şapte ani, am plecat, nemulţumit fiind în legătură cu noua lor politică faţă de angajaţi. O asociaţie a surorilor medicale a făcut un nou program pentru azile şi m-au chemat să lucrez pentru ei. Erau multe asistente şi cîţiva doctori şi exista un grup de sprijin pentru ei – e nevoie de aşa ceva cînd îţi mor pacienţii, e nevoie să plîngi şi să spui poveşti. Am ajuns să lucrez full time şi am stat acolo 17 ani.

După care a urmat boala...

În 2000, am fost diagnosticat cu cancer. Cancer la prostată, într-un stadiu avansat. Mi s-a spus că voi muri în cinci ani. Am făcut operaţia. Şi apoi, 38 de tratamente cu radiaţii, după care tratament hormonal. În această situaţie, eu însumi aveam nevoie de o Biserică. Era un paradox: eu aveam activitate ca preot, dar nu aveam o biserică unde să pot merge. Nu mă puteam duce la nici una care discrimina. Pe dinăuntru, eram catolic spre ortodox. Pe dinafară – liberal. Existau două opţiuni care să mi se potrivească: cea unitariană şi MCC – Metropolitan Community Church – o biserică fondată în 1968 de un pastor gay penticostal, expulzat din Biserica lui. Ideea lui era că, într-o zi, toate Bisericile vor şti că Dumnezeu îi iubeşte pe LGBT ca pe toţi ceilalţi. Şi cînd toate Bisericile se vor trezi, cu toţii se vor putea întoarce acasă, la Bisericile lor. Pastorul respectiv credea că e o chestie temporară. De atunci au trecut 43 de ani şi tot nu sîntem bineveniţi în Bisericile noastre.

Nu m-am putut duce la unitarieni, pentru că ei nu cred că Iisus e Dumnezeu. Nu citesc nici măcar din Scriptură. MCC oferă împărtăşanie în fiecare duminică, şi împărtăşanie deschisă. În fiecare duminică se spune: „Dumnezeu vă cheamă la această masă!“

M-am dus la MCC şi i-am spus pastorului că vin la această Biserică: vreau să fac parte din comunitate. După un an, am început să fac parte din conducătorii Bisericii. După doi ani, am devenit eu însumi pastor, pentru doi ani.

Cum aţi ajuns în Ucraina, şi preot ortodox?

În 2009, am cerut un an sabatic. Am fost solicitat să ţin un curs la Kiev pentru doar o săptămînă. Am acceptat şi am avut o experienţă foarte stranie: în momentul în care am pus piciorul în Ucraina, am simţit că mi-am găsit locul. M-am tot întors acolo, pentru cîte două luni, pînă cînd m-am retras din preoţia mea şi m-am dus acolo.

În Ucraina am găsit pe cineva care avea educaţia necesară, dar nu putea găsi pe nimeni să-l facă preot, pentru că lucra cu LGBT. I-am contactat pe toţi episcopii ortodocşi pe care-i cunoşteam în SUA şi i-am întrebat dacă îl pot face preot. Majoritatea mi-au dat nişte răspunsuri îngrozitoare, m-au refuzat. Am cunoscut un episcop ortodox în SUA care a fost favorabil, dar nu m-a putut ajuta. Ultima dată cînd m-a chemat la el, a zis, însă, că eu ar trebui să devin preot ortodox. Mi-a spus: „Nu e prima întrebare pe care ţi-o pune oricine, dacă eşti preot ortodox? Nu crezi că ceea ce trebuie să faci este să serveşti nevoile altora?“ El considera că aşa îi pot ajuta mai bine pe oameni.

Aşa că m-am dus la un prieten, preot ortodox de rit sirian, şi la biserica lui, în fiecare weekend, ca să învăţ slujba în engleză. Apoi m-a hirotonit.

Ce faceţi în momentul de faţă?

Acum locuiesc în Krivoi Rog şi călătoresc oriunde sînt invitat să dau învăţături şi să oficiez tainele bisericeşti pentru persoanele LGBT. Persoane care nu mai ţin de nici o biserică pentru că au fost expulzate din cele de care aparţineau (sau atacaţi în ele). Nu sînt numai ortodocşi, ci şi baptişti, şi penticostali...

În Ucraina, poziţia faţă de LGBT e groaznică. Sînt şi atacuri. În comunităţi, identific şi preoţi ortodocşi care sînt mai deschişi. Unii acceptă să se întîlnească cu mine, dar pe şest. Aceştia primesc şi persoanele LGBT la bisericile unde slujesc.

Şi totuşi, în SUA, lucrurile s-au schimbat destul de mult în ce priveşte percepţia persoanelor LGBT?

Am participat la parada LGBT din Chicago de anul ăsta, unde s-a estimat că ar fi fost 700.000 de spectatori. Erau 100 de oameni de la biserica noastră. Erau şi alte Biserici implicate, şi am trecut pe lîngă unele care aveau pancarte cu „God loves all God’s children“. Am văzut un singur grup de persoane care protestau împotrivă. 

a consemnat Iaromira POPOVICI  

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.
Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.