Troglodit

Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
Loază jpeg

Faptul că nişte (absolut normali) cetăţeni din vremea noastră ar putea fi numiţi troglodiţi doar pentru că locuiesc în caverne, în spaţii săpate în stîncă, e destul de greu de imaginat pentru vorbitorii de română. Termenul troglodit e internaţional (vezi fr., eng. troglodyte) şi provine dintr-un compus grecesc, cu sens transparent. Folosit pentru a-i desemna pe locuitorii preistorici ai cavernelor, dar şi diverse populaţii din Antichitate care practicau un mod de viaţă considerat primitiv, cuvîntul a dezvoltat în mod previzibil sensuri depreciative; valoarea lor principală şi gravitatea insultei sînt însă destul de diferite de la o limbă la alta.

În franceză – din care româna a împrumutat termenul –, dicţionarele consemnează un sens peiorativ care nu pare nici foarte grav, nici foarte răspîndit („personne qui se livre à des tâches ingrates et obscures, dépassées“, Trésor de la langue française informatisé, TLFi); marginalitatea conotaţiilor negative face posibilă circulaţia cuvîntului cu un înţeles nemarcat, pur descriptiv. Acelaşi dicţionar consemnează sensul în care cuvîntul e utilizat în mod curent („persoană care trăieşte în cavităţi naturale sau săpate artificial, amenajate pentru locuire“), cu referire la locuitorii moderni ai unor spaţii adesea comode, moderne şi răcoroase. Primele rezultate ale unei căutări în Internet a termenului francez sînt din texte jurnalistice şi mai ales turistice: vorbesc de „cea mai mare concentraţie de troglodiţi“, din Valea Loarei, în regiunea Saumur, invitînd la vizitare şi la cazare: „Bienvenue dans le monde des troglodytes!“ (ot-saumur.fr). Mai mult, în franceza actuală, cuvîntul a căpătat, prin elipsă lexicalizată, şi sensul „locuinţă în stîncă“: „aménagement moderne de l’extérieur d’un troglodyte“ (cavites37.fr); „dormir dans un troglodyte“ (graines-voyageurs.fr).

În engleză, sensul peiorativ al lui troglodyte e oarecum restrîns la anumite trăsături comportamentale: obiceiuri demodate, rezervă, reacţionarism etc. („person characterized by reclusive habits or outmoded or reactionary attitudes“, Merriam-Webster).

În română (aşa cum o atestă definiţia lui troglodit în DEX), accentul sensurilor depreciative nu cade pe îndepărtarea în timp (ca metaforă pentru spiritul demodat), ci pe sărăcie şi lipsă de civilizaţie: „om cu un nivel de trai extrem de scăzut, care duce o viaţă primitivă“; „epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd“. Într-adevăr, troglodit a devenit, în româna de azi, o insultă violentă, mai populară decît s-ar crede: „un guvern de troglodiţi“ (Evenimentul zilei, 9.07.2010); „o şleahtă bezmetică de troglodiţi“ (cotidianul.ro); „a şterge impresia că România e o ţară de troglodiţi, de tembeli“ (jurnalul.ro); „o adunătură de troglodiţi“ (ziarulring.ro); „Vai de steaua voastră de troglodiţi“ (ziaruldeiasi.ro) etc. Răspîndirea duce la pierderea semnificaţiei specifice, la generalizarea unei etichetări negative precum cea indicată pe site-ul 123urban.ro, unde sensurile „prost“ şi „fraier“ sînt ilustrate de exemple cărora le păstrez maniera autentică de scriere: „trogloditu draq...“; „Mama ce l-am mai batut p trogloditu ala.“

Cuvîntul e atestat în română, în sensul lui originar, de pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea: în DLR este citat un fragment din A lui Iliodor istorie ethiopicească, manuscris de la 1773, în care se vorbeşte de troglodiţi, adică „o parte ethiopicească ce lăcuiesc în cîmpi, ca dobitoacele“. Utilizarea depreciativă e destul de veche: la sfîrşitul secolului al XIX-lea, un articol (din Epoca, 30 iulie 1897) vorbea de „aceşti troglodiţi ai literaturei“. Un episod interesant şi important pentru intrarea cuvîntului în limbajul curent e apariţia lui în textele oficiale ale puterii comuniste din anii ’50, traduse şi imitate după cele din Uniunea Sovietică. Troglodit apare într-un articol semnat de Stalin însuşi, tradus şi reprodus integral în paginile Scînteii („Cu privire la marxism în lingvistică“, 22 iunie 1950). Vorbind despre marxiştii cu gîndire limitată, care susţineau că există căi ferate burgheze şi că acestea trebuiau distruse şi înlocuite prin căi ferate proletare, Stalin afirmă: „Pentru aceasta, ei au căpătat porecla de «troglodiţi».“ Dacă în cazul membrilor propriei tabere, acuzaţia de trogloditism evoca mai ales prostia, gîndirea dogmatică, nu e prea clar cum se justifică aceeaşi insultă în cazul duşmanilor externi (capitaliştii): „Războiul bacteriologic purtat în Coreea şi în China de Nord a dezvăluit lumii întregi pînă la ce grad de ticăloşie şi banditism sînt în stare să se coboare aceşti troglodiţi ai secolului nostru, roşi de furia neputinţei şi a înfrîngerilor necontenite pe care le suferă“ (Scînteia, 30 aprilie 1952). Probabil că e o simplă aplicare a clişeului în care vechiul e învins în lupta cu noul: banditismul agresiv nu e neapărat o trăsătură a trogloditului, dar capitalistul e troglodit pentru că urmează să intre în negura istoriei...

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Banner Ramona de la Clejani
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Solista de muzică de petrecere Ramona de la Clejani se căsătorește cu Paris, iubitul ei. Anul viitor vor face și nunta
Donald Trump Jr jpg
Fiul lui Trump s-ar fi opus războiului din Iran. Popularitatea președintelui a coborât la 31%
Donald Trump Jr. ar fi încercat să-l convingă pe tatăl său să nu pornească războiul din Iran. Şi nu ar fi fost singurul, pentru că şi alţi oficiali americani şi-ar fi manifestat scepticismul în legătură cu declanşarea unei operaţiuni militare în Orientul Mijlociu, împreună cu Israelul.
nicusor dan png
Nicușor Dan avertizează că dezinformarea urmărește mai mult decât voturile. Care este adevărata miză
Nicușor Dan cere instituțiilor să răspundă coordonat dezinformării și susține educația media din școală, sprijinirea presei independente și transparența platformelor online.
image png
Rapid, cuvinte de laudă pentru juniorul rapidist care a sărit în ajutorul profesoarei din Bistrița, înjunghiată de un elev: „Eroul nostru!”
Rapid și-a arătat sprijinul pentru elevul din Bistrița care a intervenit pentru a-și apăra profesoara.
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton, gest față de Prințul William, la castelul Windsor. Ce au observat fanii despre relația celor doi
Prințesa de Wales, Kate Middleton, a atras atenția în timpul vizitei oficiale efectuate de sultanul Omanului la Castelul Windsor, după un moment surprins de camere și intens comentat pe rețelele de socializare.
Centura Timisoara  Foto DRDP Timisoara (1) jpg
Cum vor scăpa marile orașe ale României de traficul greu. Autostrăzile și centurile urbane aflate în construcție
Anul 2027 ar putea aduce finalizarea Autostrăzii Capitalei (A0), noi lucrări la Centura Metropolitană Cluj-Napoca și continuarea șantierului variantei ocolitoare de la Timișoara, dar și investiții noi menite să scoată traficul greu din orașe.
doi barbati, retinuti dupa ce au incendiat anexa unui restaurant png
Doi bărbați din Constanța, reținuți după ce au incendiat anexa unui restaurant din Curtea de Argeș. Flăcările s-au extins și la o mașină
Doi bărbați din Argeș au fost reținuți în noaptea de marți spre miercuri, 20 spre 21 octombrie, după ce ar fi incendiat, săptămâna trecută, anexa unui restaurant din Curtea de Argeș în care erau depozitate băuturi.
image png
Florin Ristei, imagini tandre alături de iubita sa. Ce schimbare a făcut artistul de când este într-o relație cu Ramona
Florin Ristei și Andreea Ramona preferă să își trăiască povestea de dragoste departe de lumina reflectoarelor, însă artistul le-a oferit recent fanilor o mică incursiune în viața sa personală.
image png
Steve Witkoff s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg pentru discuții privind războiul din Ucraina. Rusia a eliberat un american încarcerat
Emisarul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, s-a întâlnit miercuri cu președintele rus Vladimir Putin, la Sankt Petersburg, pentru discuții privind războiul din Ucraina și posibilitatea reluării negocierilor de pace.