Transferuri în fotbal
Transferurile pot fi mai spectaculoase decît fotbalul?
E ca la poker. Cînd nu cîştigi, dai vina pe cărţi. Le mai amesteci, le mai împarţi o dată şi iar încerci. Primeşti trei aşi şi te gîndeşti deja la careu sau măcar la full. Apoi, cînd nu-ţi pică ce-ţi trebuie, începi să crezi că o scoţi la capăt şi cu „trei bucăţi“. Blufezi, te autoiluzionezi, înjuri, mori. Dar nu mori. În sport e ca şi cum ai avea mai multe vieţi. În fiecare an o iei de la capăt crezînd că de data asta îţi va fi ursit altceva. Cînd de fapt, ca în toate, îţi urseşti singur. Acum în fotbal, după ce s-a mai inventat o echipă care să-l păcălească pe Becali, trăim o frenezie vecină cu jocurile copilăriei, cînd făceam duminica echipele pe maidan. Eram aceiaşi, dar ne împărţeam după ideea veche a dorinţei de a avea ce avusese celălalt. Ceea ce nu garanta în nici un fel reuşita din ziua respectivă. Lipsa de idei din fotbalul nostru e cronică. Referitor la transferuri de jucători, stăpînul de la FCSB a instaurat un percept care, simplu, sună cam aşa: „Ce nu văd cu ochii mei nu există“. Lumea devine dintr-odată teribil de mică, redusă la dimensiunile unei poieni din pădurea amazoniană. În consecinţă, circuitul fotbaliştilor în natură se organizează în felul următor: cei mai -mici trebuie să fie destul de isteţi încît să găsească jucători ieftini pe care să-i facă să joace bine aici, sub ochii care contează, şi apoi să-i vîndă scump deţinătorului de palat. Dar iată că, subit îmburgheziţi, clujenii campioni vor să facă la fel. Nu mai caută în afară, metodă de succes a trecutului lor, ci scormonesc, în concurenţă cu FCSB, după restul de grăunţe din faţa casei. Ba mai mult, au ajuns să facă schimb de oameni cu rivala. Cum ziceam, amestecăm şi mai tragem o dată. Moment în care băieţii cu crampoane deschid şampanii. Păi, unde mai găseau ei pe unii care să-i ia de buni, cu covoraş roşu întins la picioruşe?! Schimbi tricoul, eşti ca nou! „Bă, ăsta nu era la CFR? Aoleu, e la Steaua?!! Şi ăla de la Steaua? La C-F-R?!!!! Băi, ăştia rîd de noi?…“ Nu. Doar rîd.
