Tragedia proprietății private, între dl Dragnea și dna Bogdan

Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Imediat după 1990, văzînd comportamentul partidelor de la noi, venerabilul Alexandru Paleologu spunea că pluripartidismul în România înseamnă, de fapt, mai multe partide comuniste. O glumă gustată în epocă. Nu știu dacă admirabilul eseist intenționa să exerseze și oleacă de profetism, dar acum, după trei decenii, vorba lui nu mai pare o glumă, ci este o analiză lucidă. Gîndiți vă așa: comunismul a fost un monstru pe care unii (să zicem că noi, ca să ne simțim bine) l-au rănit de moarte la un moment dat, cînd l-au prins cu garda jos. A căzut însîngerat la pămînt și l-am făcut bucăți. După care, repejor, ni s-a spus că a murit și că nu mai are rost să stăm cu ochii pe corpul lui sfărîmat ca să vedem chiar cum își dă ultima suflare. Am început, așadar, să stăm cu ochii-n patru ca să prindem și să executăm fasciști, corupți, agenți ruși, xenofobi, plagiatori de doctorate etc. N-am băgat de seamă că monstrul comunist, lovit de moarte, nu și-a dat cu totul duhul și, ca-n filmele cu Terminatorul, s-a recompus după noile reguli ale lumii. Astfel, monstrul cu un singur chip de ieri a luat acum nenumărate chipuri în care nu mai recunoști absolut nimic din ceea ce a fost. V-ar veni să credeți că doi dintre cei mai diferiți oameni politici ai momentului, de pildă dl Liviu Dragnea și dna Oana Bogdan, pot fi chipurile aceluiași pericol? Fără chiar ca ei să știe că, de fapt, lucrează pentru același Rău. Ba mai mult, detestîndu-se sincer unul pe celălalt. E ca-n filme? Dar dacă nu-i ca-n filme?

Criteriul fundamental pe care autorul Manifestului partidului comunist îl aplica ideologiilor era programul acestora în privința proprietății private, iar schema era simplă, căci la Marx totul e simplu. De-o parte, capitaliștii țin ca la ochii din cap la sanctitatea proprietății private. Dimpotrivă, comuniștii o vor desființată și înlocuită cu proprietatea comună – de aici și numele ideologiei. Ambele variante au fost exersate istoric. Nu-i cazul să mai povestim ce-a ieșit dintr-una și din cealaltă.

Pe lumea asta, trei sînt inamicii pro-prietății private. Primul este cel mai feroce: dorința oamenilor de a-și apropria ceea ce nu-i al lor. Mai pe românește, hoția. Firește, în mii de nuanțe și forme. Nici Decalogul de la Dumnezeu și nici legile penale de la regi sau parlamente nu au putut rezolva definitiv acest inamic. Atîta-i de puternic! Al doilea inamic, cel mai parșiv, este statul. El operează împotriva proprietății private prin taxare și impozitare excesivă, prin denaturarea mecanismelor pieței libere, prin favorizarea proprietății publice în raport cu cea privată. Spune tuturor că ia din proprietate unuia pentru „binele public“. Toată lumea e de acord, iar ăla singurul, de la care se ia pentru a se da, chipurile, tuturor, tace chitic, că doar nu o să-și pună tot poporul în cap. Al treilea inamic, cel mai otrăvitor, sînt anumite ideologii. Precum cea comunistă. Ideologiile care explică oamenilor că ar fi mai fericiți dacă n-ar avea nici o proprietate și totul ar fi la comun, de pildă.

Cu îngrijorare remarc că toți cei trei inamici ai proprietății private operează vîrtos în lumea românească de azi. Exemplele de apropriere nelegitimă a unor bunuri/servicii/bani sînt exasperant de multe în România. De la marile licitații prin care se „atribuie“ insule, contracte de autostrăzi sau uriașe proiecte de informatizare și care, printr-un sofisticat sistem de corupție, duc resurse în buzunarul celor care nu sînt îndreptățiți să le obțină, pînă la micile găinării ale oricui aproape, tabloul furtului în România este spectaculos. Sîntem soldații unui asediu nemilos la adresa însăși ideii de proprietate privată. Căci ceea ce obțin hoții cu „gulere albe“ nu sînt bani de la stat, cum ni se tot spune, ci bani de la privați (cetățeni sau firme) care vor fi chemați să contribuie pe măsura furtului la bugetul de stat. Al doilea inamic, cel guvernamental, este pur și simplu dezlănțuit de ani de zile și de neoprit. La nivel mare statul, la nivel mic administrațiile locale, au dezvoltat un sistem normativ care sufocă proprietatea privată și o ia din mîinile proprietarului aproape fără ca acesta să-și dea seama. De pildă, cine a trecut vreodată prin coșmarul obținerii unei autorizații de construcție pe propriul teren știe ce vorbesc. Prerogativa fundamentală de a dispune liber de propriul teren este nu doar îngrădită, este pur și simplu suprimată de regulile moderne. Ai un teren în proprietate, ei bine, nu poți să faci cu el ce vrei. Ba mai mult, poți să faci cu el doar foarte puține lucruri, și anume acelea pe care ți le spunem noi, administrația publică. La această agresiune administrativă asupra proprietății private adăugați agresiunile fiscale al Guvernului Dăncilă și veți înțelege de ce spun că actuala administrație românească este inamicul deschis al proprietății private. Ei vor pur și simplu să ia banii din buzunarele oamenilor ca să-i ducă în visteria statului, și nu de dragul statului, ci pentru că peste visterie ei sînt stăpîni. În fine, taman de la cei pe care îi așteptam să apere proprietatea privată de hoți, prin cinstea lor, și de incompetenți, prin competența lor, vine inamicul ideologic. Exact de la cei care promit să oprească furtul și să ne dea o administrație normală și prietenoasă vine proiectul de societate „o să fiți fericiți cînd o să renunțați de bunăvoie la proprietate“. Oricine a avut un bunic sau un străbunic la țară știe ce însemna, cu vreo șase decenii în urmă, „renunțarea de bunăvoie“ la proprietate. Nu ai cum să nu te înfiori cînd auzi vorbele astea.

Pe scurt, asediată tîlhărește de pesedismul de tip Dragnea-Dăncilă azi, și cu perspectiva de desființare ideologică oferită de plusismul de tip dna O. Bogdan mîine, proprietatea privată nu se simte prea bine în România. Nici ieri nu i-a fost prea bine: vă reamintesc că în primii cinci ani de post-comunism am fost conduși de un președinte care socotea proprietatea privată „un moft“. Sigur, o să-mi spuneți că, totuși, e mare diferență între dl L. Dragnea și I. Iliescu, pe de-o parte, și dna O. Bogdan, pe de altă parte, și o să vă dau imediat dreptate. Accept observația, cu precizarea că între „moftul“ lui Iliescu și „idealul fericirii“ dnei Bogdan simt o legătură profundă, totuși.

Neîndoielnic, dl Dragnea și dna Bogdan sînt diferiți pentru că urăsc proprietatea privată din motive diferite. Primul o vrea desființată prin metodele pe care le-a deprins în colțișorul lui de lume, a doua o vrea pe toată transformată-n falanster, ceea ce i se pare că a învățat-o Occidentul.

Dar este foarte posibil ca monstrul comunismului, niciodată învins cu adevărat, să fi produs chipul neplăcut al dlui Dragnea și chipul agreabil al dnei Bogdan, deopotrivă. Pentru că e foarte posibil ca problema reală să nu fie nici dna O. Bogdan și, vai, nici măcar obsedantul domn Dragnea. Problema reală este că niciodată comunismul nu a fost învins definitiv. Și de aici, o vom mai trage încă multă vreme…

P.S. Desigur, în cazul dnei O. Bogdan există și posibilitatea folosirii cuvintelor fără să le cunoască sensul, adică să vorbească despre proprietate fără să știe ce i aia. Ceea ce, admit, ar anula întreaga mea demonstrație, ceea ce e cam neplăcut, dar și întreaga mea teamă, ceea ce chiar mi-aș dori. Pentru că a explica afacerile de tip Uber și Airbnb ca fiind porniri ale oamenilor de a-și împărți proprietatea cu alții ca să fie mai fericiți poate arăta că dna Bogdan nu știe ce-i aia proprietate. Pentru că ar fi prea de tot să nu știe ce-s alea Uber și Airbnb…

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic