Tot la pîndă...
Un poliţist m-a tras pe dreapta în apropiere de Deva, în timp ce eu mă întrebam nedumerit cum s-a făcut că, deşi atent, mă pomenisem dintr-odată în plină încălcare flagrantă a unei reguli de circulaţie. La scurt timp după ce mă încadrasem pe banda a doua, abia formată, pentru a depăşi un camion, m-am trezit că banda dispare fără nici o atenţionare şi se transformă brusc în linie continuă, ba mai mult, apare o curbă... Tot tacîmul pentru pierderea permisului. Iar în capătul zonei cu bucluc stătea însuşi omul legii, aşteptîndu-mă să-i cad în plasă. Sînt multe asemenea capcane pe şoselele noastre şi am mai scris despre asta. Poliţistul, om ce părea uns cu toate alifiile, m-a întrebat dacă ştiu ce am greşit. I-am răspuns că teoretic da, dar că practic există o problemă cu semnele neclare şi că oricine ar fi putut face aceeaşi greşeală. Dar, evident, el ştia dinainte ce voi spune şi probabil că în sinea lui se şi amuza. Aş fi vrut să-i mai spun că în loc să-i pîndească pe eventualii şoferi induşi în eroare, ar trebui mai degrabă să prevină eventuale accidente, atenţionîndu-i pe cei de la drumuri că pe acel sector al şoselei semnalizarea e deficitară. N-am apucat însă să-mi duc ideea la capăt pentru că el s-a grăbit să-mi găsească altă hibă: "N-aveţi taxa de drumuri plătită!". Să-i mai spun cum am căutat roviniete din benzinărie în benzinărie, de cum am ieşit din Bucureşti? Mă afundam în justificări fără rost. El părea că ştie însă exact cum stau lucrurile. Cîţi nu i-or fi spus înaintea mea acelaşi lucru. "Ei bine, zice el, la benzinăria care se vede acolo o să găsiţi roviniete." Era mereu cu un pas înaintea mea şi mi-a închis gura. În schimb, m-a pus să deschid portbagajul. "De ce?" "Nu v-aţi uitat aseară la televizor?" "Nu." "De ce nu?" Din nou, nu eram în situaţia de a reacţiona aşa cum doream. Permisul meu era în mîna lui... "S-au furat nişte arme de la Ciorogîrla. Nu pot să cred că n-aţi auzit ce mare scandal este..." "Şi dumneata te gîndeşti că sînt tocmai în portbagajul meu, că vei da lovitura?" "Ce aveţi în portbagaj?" "Lucruri personale. Chiar vreţi să le vedeţi?" "Duceţi-vă să luaţi rovinieta de la benzinărie ca să nu vă dau amendă şi pentru ea." M-am dus unde-mi arăta şi într-adevăr, acolo se găseau roviniete. La întoarcere, omul legii m-a întîmpinat cu formula: "Aţi văzut ce domn am fost? Văd că începem să ne înţelegem". Mi-am adus aminte de o altă expresie pe care am mai auzit-o - "noi pe aici nu cerem şpagă", cu urmarea logică sugerată doar din ton - "dar dacă ne daţi, primim". Omul meu nu părea însă că vrea vreun ban de la mine. Vigilent cum era, apucase să zărească printre actele mele o legitimaţie de ziarist. Mi-a dat însă o amendă zdravănă pentru nerespectarea semnelor de circulaţie, deşi mai degrabă cred că ar fi trebuit să mă amendeze pentru lipsa rovinietei. Nu sînt convins de greşeala mea. Am rămas nesatisfăcut că nu i-am zis ce-ar fi trebuit să audă, în vreme ce el ar putea pretinde recunoştinţă pentru că nu mi-a luat carnetul. Pînă una-alta, eu m-am dovedit un contravenient nenorocit, iar el - un poliţist clement şi înţelept care m-a iertat pe jumătate. Şi ştim că aşa se termină o mare parte a întîlnirilor dintre şoferi şi poliţiştii noştri de la circulaţie: neprincipial. Ar fi trebuit poate să contest procesul-verbal, să nu recunosc nimic, să dau poliţia în judecată (sînt sigur că aş fi avut cîştig de cauză). Poate că adevărata mea greşeală e că n-am făcut toate astea, că din comoditate şi din lipsă de timp n-am vrut să mă complic. Aşa facem cei mai mulţi dintre noi, iar rezultatul e că unii poliţişti profită, iar şoselele cu semnalizările lor rămîn la fel de periculoase. Dacă în acea zonă de drum se petrece vreun accident, vinovaţi sîntem şi eu, şi poliţistul. El pentru că, în loc de prevenţie, preferă să facă pe isteţul, eu pentru că nu am încercat să pun lucrurile la punct, luptîndu-mă pentru drepturile mele. Pînă una-alta însă, eu am plătit o amendă, iar el probabil că îşi continuă în linişte "meseria".
