Tot ale noastre...

Într-o anchetă pe stradă făcută de o televiziune, după concertul Madonnei, un român supărat îşi exprima dezamăgirea spunînd că: "spectacolul ăsta a fost dat aşa... la mişto, altfel nu pot să-mi explic ce s-a întîmplat". Pe un site de turism am citit comentarii ale unor clienţi despre calitatea serviciilor unor hoteluri din diverse ţări în care îşi făcuseră sejurul. Un hotel de pe litoralul Spaniei era descris de vreo 20 de turişti care-i trecuseră pragul " din Marea Britanie, Germania, Olanda, Franţa şi România. Mai toţi îl lăudau pe bucătar, apreciau ospitalitatea proprietarilor şi menţionau amplasamentul piscinei. Cîţiva se plîngeau de spaţiul mic din camere şi de mobila nu tocmai de calitate. Cu argumente detaliate, comentariile formau un ansamblu coerent din care îţi puteai face o părere destul de exactă. Toate notele (fiindcă se dădeau şi note) variau între 7,5 şi 9. Exista însă şi o excepţie, românul care dădea nota 4. Comentariul său, fără vreo explicaţie, suna sec: "pigsty" (cocină). Despre Madonna poţi să ai opinii bune sau rele. Poţi să-i apreciezi mişcarea scenică şi să ai rezerve asupra vocii sau s-o placi ca artistă şi s-o fluieri cînd se abate de la muzică şi începe să dea lecţii de comportament civic. Ca ascultător de muzică simfonică poţi s-o desconsideri. Din postura de maneloman poţi spune că produce o muzică "fără simţire" (cum am auzit odată că spunea cineva aflat în faţa unui grătar de pe care tocmai întorcea micii). Poţi susţine că e un produs comercial. Dar să pretinzi că ar fi dat un spectacol "la mişto", adică un concert nepregătit, pentru un public care nu merită mai mult din partea ei, e pe cît de nerezonabil, pe atît de românesc. Un comentariu la fel de inadecvat ca şi cel despre hotelul de patru stele din Spania. E un tip frecvent de reacţie şi care cred că nu înseamnă nicidecum că unii dintre conaţionalii noştri au ajuns deja cu mult mai pretenţioşi decît occidentalii. Mai degrabă e vorba de satisfacţia unora de a-şi spune opinia în public, de a-şi exercita dreptul de a huli (mult timp reprimat), dorinţa de a contraria şi de a ieşi în evidenţă. E o atitudine care dovedeşte şi o frustrare. În anii comunismului s-au creat mituri despre Occidentul cel de dincolo de sîrma ghimpată. Era în mintea multora un adevărat paradis, o lume perfectă cu artişti grandioşi, servicii desăvîrşite şi produse imbatabile. Îşi închipuiau că dacă mergi la un hotel de patru stele de pe Costa Brava, trebuie să fii primit şi masat pe spate de 70 de fecioare, că participarea la un concert al Madonnei sau al lui Michael Jackson era fericirea absolută după care puteai să mori fericit, că un Aston Martin (sau măcar un Volkswagen) putea trece fără probleme şi prin zid, aşa ca în filmele cu James Bond, că un aspirator Rowenta putea aspira pînă şi petele de pe covor, tot aşa cum Coca Cola era un fel de elixir al nemuririi. Dar, în realitate, lumea occidentală nu era perfectă. Relele n-o ocoleau. Şomajul, inflaţia, crizele economice, sărăcia, nemulţumirea şi mult invocata decadenţă existau şi în realitate, iar propaganda comunistă nu avea nevoie, de fapt, să inventeze mai nimic. Trebuia doar să lucreze prin omisiune şi să deformeze perspectiva asupra ansamblului. Un ansamblu care însă, cu toate defectele, funcţiona, era viu, normal şi perfectibil. Nu era imobil, ca organismul societăţii comuniste, cel mort şi îmbălsămat pentru a fi pus în vitrină. Dar astăzi, mortul frumos de atunci pare a se transforma, în mintea multora, într-un mit. Şi asta simultan cu descoperirea că hotelierii occidentali sînt oameni, şi nu îngeri, că Madonna nu e chiar o zeiţă, că produsele din Occident n-au proprietăţi magice şi că există şi băuturi mai bune decît Coca Cola. Utopicele aşteptări le-au fost înşelate din nou, iar de această dată nu de către comunişti, ci de către capitalişti. Complexele de inferioritate li s-au preschimbat brusc în complexe de superioritate. Dintr-o mare divă, Madonna a devenit o cîntăreaţă de doi bani care nu ştie nici măcar să dea un bis, iar ceea ce părea un paradis turistic occidental e de-a dreptul o porcărie pentru că bucătarul n-are mărar să pună în salată. Ca să nu mai vorbim de Coca Cola care s-a transformat în otravă curată.