Ţigan care dă bine

Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016
Oxford, premierul şi Isaura jpeg

Acum trei ani, am fost invitat la o întîlnire, la o bancă, unde am vorbit pentru prima dată după domnul Andrei Pleşu. Aici, transcriu discursul meu, care se potriveşte tare bine la cum mă simt zilele astea. Am folosit termenul „ţigan“ pentru a sublinia stridenţa – în mod normal, aş folosi termenul „rom“.

De ce sînt aici?… Nu sînt nici şef de bancă, nici persoană publică, nici prieten cu politicieni sus-puşi, nici bogat, nu am scris nimic superimportant şi aş mai putea să înşirui cîteva zeci de motive pentru care nu ar trebui să fiu aici. De ce cred că sînt aici? În primul rînd, pentru că sînt ţigan. Dă bine la întîlniri. Un alt motiv ar putea fi că m-a recomandat Aspen Institute.

Aşa am început şi cu Aspen. Ţigan care dă bine. Probleme cu ţiganii în România – presiune americană – trebuia să dea bine la raportare – deci am fost trimis la un seminar Aspen în Wye.

Frumos tare. Începutul a fost cam greu – lumea se prezenta cu nume-funcţie – plus universitatea pe care au absolvit-o. Harvard – şefă la Microsoft, Cambridge – vicepreședinte, Oxford – vicepremier, Harvard – şef la CIA, Harvard, Harvard, Columbia – s-au făcut nişte feţe cînd a zis omul Columbia de-am fost sigur că nu sînt singurul ţigan, Harvard, Harvard… University of Craiova. „Is it an Ivy League?“ „Nope. Daewoo League“, am zis. Nu a rîs nimeni.

M-am împrietenit cu un investitor chinez de dreapta rău şi mai inconoclast decît mine. Jucam ping-pong. L-am rupt – eu am făcut sport, că ne dădeau ciocolată în timpul lui Ceaşcă dacă ne duceam la sport, ciocolata era o îmbunătăţire semnificativă a celeilalte opţiuni de desert pe care o aveam – pîine cu zahăr. Chinezul mi-a mai omorît un stereotip, nu avea nici o treabă cu paleta de tenis. Ăsta zice: băi, ce vorbim noi aici de etică şi societate bună sînt vrăjeli de discutat între oameni bogaţi, superbine educaţi şi cu burţile pline, cum sîntem noi. M-am gîndit să îl întreb cine sînt noi, că nevastă-sa nu era acolo, dar am zis să nu îi stric omului buna-dispoziţie. Am făcut pariu că nu e aşa şi că ar putea funcţiona ceea ce discutăm despre societate bună şi la nivel de ghetou. Aşa am început să lucrez cu niște puşti într-unul dintre cele mai rău famate ghetouri din Bucureşti. Am cîştigat pariul.

Să am vreun talent? Ar putea fi un alt motiv pentru a fi aici. Sînt un afon funcţional, dansez ca o cizmă, nu ştiu nimic despre medicina naturistă şi sînt destul de obsedat de matematică, fără însă a fi talentat la matematică. La partea de ghicit, la romantism sau la cai nu mă pricep. Deci, ca ţigan stereotipic, nu prea am talente. Talentul meu principal cred că este să o dau în bară. Am dat-o în bară de sute de ori. Am un talent aproape excepţional în a strînge eşecuri.

Vin dintr-o familie supersăracă. Tatăl meu a fost un alcoolic care nu a fost nicicînd interesat de altceva în afară de adicţia lui. Mama – ţigancă, dintr-o familie mare care trăia în bordei. O femeie senzaţională, care a sperat că scăparea ei va veni dintr-o căsătorie cu clasa superioară, cu un român. Nu a prea mers. Eşecul nu a fost numai al ei. A fost şi al meu. Am fost tot timpul fiul ţigăncii. Cînd ne-am mutat în bloc – fiind singurii ţigani de acolo –, copiii nu au vrut să se joace cu mine. Ţigan păduchios. Mama mă spăla în fiecare săptămînă cu gaz. Ștergea şi mobila cu gaz. Şi podelele le spăla cu gaz. Ca să lucească. Probabil de asta am părul aşa lucitor. Nu ştiu pe nimeni mai obsedat de curăţenie decît mama. Apartamentul şi mobila din Craiova ar putea fi cea mai bună reclamă la RomPetrol. Pute a gaz de te trăsneşte şi acum. Nu primim fumători în casă nu pentru că sîntem health-conscious, ci din motive practice: evităm posibilitatea – foarte ridicată, de altfel – de incendiu.

Primul meu eşec spectaculos a fost în clasa a II-a. Credeam că sînt cel mai tare din clasă. Am fost propus pentru funcţia de stegar. Pe care am pierdut-o urît la alegeri. În clasa a IV-a au fost alegerile pentru comandantul clasei. Am cîştigat. Colegii mei au crezut că sînt cel mai bun. Am fost superfericit pînă în pauză, cînd, din greşeală, mi-am auzit învăţătoarea discutînd cu o altă învăţătoare pe hol. Zicea: „Auzi, măi, tîmpiţii mei l-au ales pe ţiganul ăla ca şef de detaşament în loc s-o aleagă pe fiica lui Icsulescu, profesorul universitar. Ce dracu’ îi zic eu omului ăluia?“

Vecinii noştri erau de treabă. Cum eram supersăraci, mama a decis să facem un ţarc cu găini în faţa blocului. A făcut rost şi de un cocoș. Nu îmi amintesc vreun cocoş să cînte mai strident. Vecinul de deasupra noastră era singurul pe care îl auzeam ca şi cum ar fi locuit cu noi. Ne iubea. Zicea dulceţuri despre cocoş, despre Antonescu şi deportarea la Bug foarte des. Mama făcea săpun în faţa blocului. Am făcut şi o afumătoare. Cort nu am pus, dar cred că vecinii aşteptau cu nerăbdare caii şi căruţele – poate-poate om pleca.

Pe cînd eram adolescent, eram drăguţel. Un pic de vedetă, căci jucam baschet în echipa şcolii şi eram şi în clasa cea mai bună din liceu. Citeam mult şi aveam păr. Un pic exotic. Prima mea încercare să aduc acasă o fată a eşuat lamentabil. Am venit cu ea pînă în faţa uşii. Nu am avut cheie şi am sunat la uşă. A deschis mama. Fata a încremenit. Mama – o doamnă – ne-a lăsat să dezbatem. Mă întreabă fata: „Aici stai?“ Eu: „Da, aici.“ „Nu se poate…“ Eu: „Bă, sînt sigur că aici. Oi arăta eu prostuţ, dar sigur ştiu unde stau.“ „Şi aia care a răspuns la uşă cine e?“ „Mama“, zic eu. „Nu se poate.“ „Băi, măcar pe maică-mea ar trebui să o cunosc, nu crezi?“ „Păi, e ţigancă.“ „Şi eu ce crezi că sînt, suedez deghizat?“ O relaţie care a eşuat lamentabil. Am avut cîteva zeci de experienţe similare.

Ca puşti, mi-am dorit tare mult să fiu superfotbalist. Să joc în Naţională. Am eşuat. Apoi, ca adolescent, mi-am dorit să joc baschet la nivel înalt. La 1,73 m nu prea a ieşit mare lucru, nimeni nu prea a vrut să mă ia în echipă. Eşecuri – multe-multe. Relaţii personale, în carieră, în sport şi cam oriunde vă puteţi imagina. Eşuez, s-ar putea zice, cu entuziasm, în fiecare zi.

Nu vă spun de cîte ori am eşuat, ca ţigan, să fiu angajat. Vorba unui fost ministru de Externe care mi-a spus, exasperat, la un moment dat, că dacă aş tăcea legat de ţigănie, aş fi ajuns mult mai sus. Am stat tot timpul la parter – noi, ţiganii, avem mare frică de cutremure.

Deci de ce cred că sînt azi aici? Pentru că am eşuat, şi am eşuat, şi am tot eşuat. Şi asta m-a făcut să ajung aici.

Mama a ajuns să fie cea mai populară femeie din bloc. Făcea săpun pentru toată lumea, afumam porcul pentru tot blocul şi cam orice găteală mare în bloc încă e supravegheată de ea. Continuă să spele obsesiv scările blocului şi a pus gresie în beci. Joc cam o dată pe lună fotbal cu o parte din fosta echipă de aur. Nu sînt cel mai slab de pe teren. Cîţiva dintre ei mă ajută cu copiii din ghetou cu care lucrez. Joc baschet cu mare plăcere. Şi am jucat cu cei mai buni doi jucători români (femeie şi bărbat) în ghetou, în Ferentari. Am adus o parte din echipa naţională în Ferentari. Joc din cînd în cînd în sala Federaţiei Române de Baschet cu foşti jucători.

Am stat lîngă Michael Jordan. Şi lîngă Blair, şi lîngă Michael Johnson. Nu în acelaşi timp. Am dat mîna cu Mandela şi cu Albright. Nu m-am spălat cîteva zile. Am cîştigat premiul UNICEF în 2012 şi un premiu european pentru realizări bla-bla în aprilie [2013 – n.r.]. Am ajuns să moderez seminare Aspen pe filozofie politică. Am făcut cîteva lucruri foarte bune în ghetou. Am schimbat viaţa cîtorva sute de copii. Am reuşit să conving o mulţime de oameni şi de instituţii să mă ajute în ceea ce încerc să fac. Contează toate astea? Nu prea mult.

Ce contează pentru mine? Că, deşi am moderat cîteva generaţii absolut fabuloase de young leader-i la Aspen, nu am reuşit să fiu implicat într-o schimbare semnificativă la nivelul societăţii româneşti. Că, deşi sînt publicat în unele dintre cele mai bune publicaţii europene, nu am reuşit să schimb modul absurd în care funcţionează fondurile structurale europene. Că nu am reuşit să transform ceea ce fac în ghetou într-o practică mai extinsă şi sistemică. Că nu reuşesc să schimb semnificativ comunităţile rome şi nici antiţigănismul din societatea românească.

Încă. Încă nu reuşesc toate astea. Dar mă chinui să o fac. Mă chinui să îmi opresc tendinţa de a cere să facă alţii ceea ce aş putea să fac şi eu. Să dau vina pe politicieni, corupţie, rasism, sistem sau orice îmi este mai comod. Nu sînt convins că ceea ce fac intră într-un sistem etic bun. Dar mă străduiesc să îl fac mai bun. În fiecare zi. Şi, desigur, am reuşit să dau cu capul într-o grămadă de ziduri şi să am nişte supercucuie. Şi nişte superprieteni care mă lasă să fiu eu însumi fără să se supere cînd mai scap un băi sau un fă.

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.