Temă de casă
În dezbaterile publice purtate în jurul unui ordin emis recent de Ministerul Educaţiei Naţionale s-au înfruntat explicit viziuni diferite asupra şcolii şi asupra timpului liber al elevilor. Diferenţe (neexplicitate) s-au manifestat şi în modul în care cei care au intervenit în discuţie numeau obiectul legiferării şi al controverselor. Textul oficial a folosit sintagma bine cunoscută şi de largă circulaţie temă pentru acasă: „Prezentul ordin reglementează rolul temei pentru acasă“ (28.11.2016); „aprobarea ordinului care reglementează rolul temelor pentru acasă“ (edu.ro). În discuţii a apărut însă şi sintagma temă de casă – folosită, de exemplu, în mod sistematic într-un text cu titlul: „Dincolo de păreri: Ce spune ştiinţa legat de utilitatea temei de casă?“ (contributors.ro). Alte atestări ale acestei din urmă formule, anterioare discuţiei actuale, se găsesc pretutindeni în Internet: în texte jurnalistice – „Prima ţară din lume care ar putea interzice temele de casă“ (stirileprotv.ro), în comentarii în registru colocvial – „Hai că îţi dau temă de casă“ (adevarul.ro) –, în pagini de Internet destinate elevilor – „Ai probleme cu tema de casă?“ (brainly.ro); „trimiţi o temă de casă rezolvată“ (temedecasa.ro) – sau în planificări universitare – „evaluare şi notare tema de casă“ (uoradea.ro).
Desigur, în limbajul elevilor şi al profesorilor se foloseşte cel mai des substantivul teme, fără alte precizări, pentru că sensul său e lămurit de context (Ţi ai făcut temele? Avem teme pentru mîine?). Cînd este însă nevoie de dezambiguizare, apar diferenţele – surprinzător de persistente.
În vreme ce temă pentru acasă este o construcţie perfect transparentă, în spiritul limbii române (temă pentru făcut acasă), varianta temă de casă sună destul de ciudat: o casă oarecare nu e acelaşi lucru cu acasă, iar prepoziţia de nu reuşeşte să indice clar în acest context destinaţia sau locul. Pentru existenţa unei asemenea îmbinări explicaţia cea mai probabilă este calcul lingvistic, traducerea şi imitarea unei structuri din altă limbă. Formula e mai veche şi în răspîndirea ei nu a jucat nici un rol termenul englezesc homework (din care, de altfel, home ar fi fost tradus în mod normal prin acasă). Nici franceza nu intră în discuţie ca sursă a sintagmei: devoir à la maison sugerează tot un echivalent care să conţină cuvîntul acasă. Cel mai probabil, calcul temă de casă urmează tiparul din germană, din compusul Hausaufgaben. Ipoteza este confirmată de frecvenţa cu care sintagma apare în vorbirea ardelenilor: cele mai multe dintre exemplele de mai sus au o asemenea origine regională (aparţin unor profesori din Cluj, Oradea etc.).
O minimă investigaţie istorică întăreşte impresia diferenţierii regionale: temă de casă apare frecvent în secolele al XIX-lea şi al XX-lea în presa din Transilvania şi Banat. Sintagma este folosită curent încă din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: „în fiecare lună cîte o temă de casă şi una în clasă“ (în revista Transilvania, Sibiu, 1-15.07.1887); „chiar şi temele de casă le scriu pur şi simplu unii de la alţii“ (Foaia diecesană, Caransebeş, 19.06.1894). Formula apare consecvent şi în secolul al XX-lea, în numeroasele periodice ardeleneşti consacrate învăţămîntului: „caietul pentru temele de casă“ (Amicul Şcoalei, Aiud, 8.06.1929); „uşurarea rezolvării problemelor şi exerciţiilor de casă“ (Satul şi şcoala, Cluj, noiembrie-decembrie1934) etc.
Lectura textelor mai vechi produce şi surpriza regăsirii unor dezbateri similare celor de azi. Se pare că îngrijorarea în privinţa numărului prea mare de teme e veche şi recurentă. Criticile actuale se regăsesc, în forme asemănătoare, în perioade diferite: „Una din greşelile cardinale ale planului actual este încărcarea colosală la care sînt supuşi şcolarii. (…) Temele de casă sînt în multe cazuri exorbitante“ (Revista economică, Sibiu, 2.01.1904); „Dacă copilul nu-şi termină lecţiile chiar cînd învaţă pînă noaptea tîrziu, să se cerceteze motivul. Nu este exclus ca profesorii neştiind unii de alţii să fi dat prea multe teme de casă“ (Ştiu, Deva, decembrie 1941).
Frecvenţa sintagmei temă de casă indică persistenţa unor diferenţe regionale în limbajul cultivat şi de specialitate – explicabile, în cazul de faţă, prin cantitatea şi calitatea contribuţiilor pedagogice transilvănene. Circulaţia în paralel a formulelor temă pentru acasă şi temă de casă nu pare a-i supăra pe vorbitori; diferenţele sintactice şi frazeologice sînt în genere mai uşor acceptate decît cele care privesc forma cuvintelor simple. Chiar dacă temă de casă ni se poate părea o formulă inutilă şi nefericit construită, trebuie să-i recunoaştem tradiţia respectabilă.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
