Taverne vechi şi noi
Termenii care desemnează locurile publice unde (plătind) se poate bea şi/sau mînca – cîrciumă, crîşmă, bodegă, birt, tavernă, locandă, braserie, bar, bistrou, restaurant, local etc.– s-au acumulat în timp, schimbîndu-şi doar conotaţiile şi alcătuind lungi serii cvasisinonimice, în interiorul cărora există unele distincţii tehnice, dar şi destule suprapuneri.
Cuvintele mai vechi, intrate în română din limbi slave (cîrciumă şi crîşmă, birt) ori prin intermediar grecesc (locandă) sau german (bodegă) au căpătat în genere conotaţii negative, evocînd localurile sărăcăcioase, adesea rurale, care nu aspiră la titlul modern de restaurant (împrumut modern, din secolul al XIX-lea). Nota depreciativ-ironică (apărută în unele cazuri în perioada comunistă, în altele chiar mai înainte) indică indiferenţa faţă de farmecul localului tradiţional şi popular, „de cartier“, similar cu trattoria italienească sau cu taverna grecească. Cîrciumă a rezistat cel mai bine (mai ales diminutivat, ca în textul melodiei interbelice în care se propunea o întîlnire de sîmbătă seara „într-o cîrciumioară la şosea“), în ciuda faptului că i se anunţase iminenta eliminare din limbă. În cel mai ideologizat dicţionar românesc – Dicţionarul limbii române literare contemporane (DLRLC, volumul I, 1955) –, definiţia cuvîntului era precedată de o severă paranteză explicativă: „mai ales la țară și la periferia orașelor; azi pe cale de dispariție“.
Textele jurnalistice de azi par să recurgă în mod mai mult sau mai puţin aleatoriu la denumirile păstrate în registrul popular şi familiar; uneori acestea au o marcă locală implicită, evocînd realităţi româneşti – „Evadatul care a fugit de la cules de afine, prins într-un birt, la băutură“ (libertatea.ro) –, alteori se încearcă extinderea analogică la realităţi din alte spaţii geografice şi culturale: „Obama a luat masa într-un birt de cartier în timpul vizitei din Vietnam“ (ziaruldeiasi.ro). Mania jurnalistică de a jongla cu sinonimele, din teama de repetiţii, produce texte din care se poate deduce că pentru vorbitorii actuali unii dintre termeni – nu doar crîşmă şi cîrciumă (etimologic variante ale aceluiaşi cuvînt), ci şi birt şi bodegă –, sînt perfect echivalenţi: „Crîşma şi şcoala, vecine la Brabova. Peste 30 de elevi din comuna doljeană Brabova fac orele în aburi de alcool. Şcolarii au fost trimişi încă de acum doi ani să înveţe în două săli improvizate (...), în aceeaşi clădire în care funcționează şi o cîrciumă. Pe o uşă intră, cu ghiozdanele în spate, copiii, pe cealaltă, la cinci metri distanţă, ies clătinîndu-se sătenii veniţi să-şi stingă setea la birt. Apropierea necuviincioasă între şcoala şi bodegă e-atît de mare încît, la ore, liniştea e spartă de vocile...“ (ziare.com)
Ultimele decenii au adus şi mai multă varietate în lista de mai sus, atît prin contactul românilor cu restaurante din afara ţării, cît şi prin deschiderea în ţară a unor tipuri de localuri aparţinînd mai multor tradiţii străine: trattoria (cuvînt accentuat în italiană pe i final, dar căruia mulţi români au început să-i deplaseze accentul pe silaba precedentă, pe vocala o), pizzeria, pub etc. Adeseori, termeni identici, cu origine comună, acoperă realităţi comerciale şi culturale diferite, avînd conotaţii specifice. Suspectul bar al perioadei comuniste (frecventat în mod tipic, în filmele epocii, de personaje negative, de străini depravaţi) e diferit de inocentul bar italienesc, în care se intră dimineaţa pentru o cafea şi o gustare.
E interesant ce s-a întîmplat în ultimii ani cu taverna. Sensul peiorativ mai vechi al cuvîntului împrumutat din franceză a fost înlocuit în mare măsură de accepţia neutră, preluată din greacă. Dicţionarele nu au înregistrat încă schimbarea, aşa că în DEX definiţia cuvîntului e doar depreciativă: „cîrciumă sărăcăcioasă, murdară și întunecoasă (instalată de obicei la subsol)“, corespunzînd şi celebrelor versuri din Împărat şi proletar: „Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă/ Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare“. În texte recente, e însă mult mai frecvent sensul „restaurant cu specific grecesc“, folosit în context pozitiv: „o tavernă într-un loc de vis!“ (amfostacolo.ro), „o masă de Paşte într-o tavernă de excepţie“ (ibidem); „e suficient să mergi pînă în Centrul Vechi, unde găseşti o tavernă mică şi cochetă“ (foodstory.stirileprotv.ro). Dicţionarele franceze actuale au înregistrat (cu atestări de prin anii ’60) noul sens al cuvîntului taverne, adăugîndu-l definiţiilor mai vechi. Cred că ar trebui să facă acelaşi lucru şi dicţionarele noastre.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
