Ţafandache

Publicat în Dilema Veche nr. 546 din 31 iulie - 6 august 2014
Cioace jpeg

Fără a fi extrem de frecvent, ţafandache e un cuvînt depreciativ uşor de înţeles, sunînd familiar şi celor care poate că nu l-au mai auzit: alcătuit dintr-o primă parte sonoră şi repetitivă şi dintr-un element final tipic supranumelor ironice şi minimalizatoare, cuvîntul evocă alte epitete similare (muţunache, fudulache, mangafache etc.). Sufixul diminutival -ache (din grecescul -akis), cu valoare hipocoristică, a fost aplicat mai ales numelor proprii, unele fixate între timp ca nume de familie (Costache, Dumitrache, Vasilache etc.), altele evocînd o epocă (reală, dar şi literară: prin Mache, Tache sau Lache ai lui Caragiale). Odată cu occidentalizarea societăţii româneşti, în secolul al XIX-lea, multe derivate în -ache au căpătat conotaţiile ironice şi peiorative tipice grecismelor populare, premoderne. Sufixul e încă productiv în registrul familiar-argotic, în care e folosit cu intenţie glumeaţă (şestache, românache, străinache etc.).  

Cuvîntul ţafandache are în româna de azi mai ales sensul foarte general „persoană lipsită de valoare şi de importanţă“: „Ţafandache în plin avînt“ (cristoiublog.ro); „l-am văzut pe micuţul Ţafandache avid de jocuri de putere“ (enational.ro); „lui ţafandache ăsta care nu are nici 6 ani de carieră îi dau premiul“ (clopotel.ro); „te poţi trezi cu vreun ţafandache de ăsta că ţi-l confiscă“ (arhiblog.ro); „Ţafandache ăsta de Jiji“ (ziare.com) etc. Sensul înregistrat de dicţionare e uşor diferit, ceva mai specific: „tînăr sclifosit şi ridicol; fante“ (DEX). Variantele de definiţii din dicţionarele mai vechi marcau unele trăsături sociale şi morale care nu mai sînt esenţiale pentru uzul de azi al cuvîntului: „burghez înfumurat“ (Şăineanu, 1929), „personagiu sclivisit şi ridicul“ (Scriban, 1939) etc.  

De fapt, statutul lexicografic al lui ţafandache e destul de neobişnuit: substantivul a fost înregistrat în aproape toate dicţionarele româneşti, monolingve sau bilingve, începînd cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea (de la Dicţionarul român-francez al lui Frédéric Damé, 1893), pe baza unui singur citat literar. E drept, unul suficient de prestigios: cuvîntul a apărut în Convorbiri literare (1 decembrie 1882, p. 357), într-un text al lui Petre Ispirescu, din seria Din poveştile uncheşului sfătos – „Despre pomul Crăciunului“. E textul destul de cunoscut – retipărit şi separat, într-o broşură din 1886, la Tipografia Academiei Române –, în care autorul îşi mărturisea surpriza în faţa noii mode citadine de a folosi bradul ca pom ornamental de Crăciun, şi nu în practicile de înmormîntare. Autorul construia o opoziţie netă şi ironică între „un necioplit ca mine“, „unchiaş necărturar şi fără vază“, şi omul vremurilor noi: „De-ar fi vreun ţafandache cu sticla în ochi, cu gîtul pus ca-ntr-un proţap, cu gulerul stînd să-l apuce de nas, umblînd parc-ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap şi uitîndu-se peste umăr la cei ce-i vorbeşte, calea-valea, poate că ar mai fi oarecum ascultat; dară eu?“

Cuvîntul apare în dicţionarele noastre cu indicaţia „etimologie necunoscută“; s-au lansat totuşi unele ipoteze asupra originii sale: Şăineanu presupunea că e vorba de un nume propriu, iar Al. Ciorănescu a sugerat, pe baza formei, că ar proveni din neogreacă. O căutare cu Google produce un număr considerabil de atestări ale numelui de familie grecesc Tsafantakis (în care grupul nt este pronunţat nd). Forma grecească apare chiar pe site-ul urbandictionary.com, cu un sens figurat destul de interesant, legat de obsesia aspectului fizic şi a modei, dar fără conotaţii negative şi cu referire la tinere femei („amazing“, „gorgeous“, „fun“ etc.: „she is such a Tsafantakis!“). Din păcate, e o singură atestare, care trebuie privită cu multă prudenţă, pentru că sursa nu e controlabilă şi veridicitatea îi e îndoielnică. Oricum, chiar dacă nu dispunem de informaţii semantice şi istorice mai precise, datele actuale par să confirme ipoteza originii greceşti a cuvîntului românesc (nu doar a sufixului său).  

Ţafandache este glosat de multe ori, în dicţionarele româneşti, prin sinonimul fante, iar între cele două cuvinte s-ar putea să fie o legătură mai profundă decît o parţială echivalenţă semantică. Fante, împrumutat din italiană, e destul de învechit în sensul propriu (ca denumire a figurii de mai mică valoare de la cărţile de joc, pentru care mai răspîndit e termenul valet, de sursă franceză), dar este încă folosit cu sensurile sale peiorative („tînăr afemeiat, sclivisit, filfizon“ etc.). Poziţia cuvîntului în română a putut fi întărită şi de forma neogrecească fantis (cu pronunţia nd), devenită fande din aromână. Din neogreacă provine, de altfel, o bună parte a terminologiei româneşti a jocurilor de cărţi, care a dezvoltat destul de multe sensuri figurate.  

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
În vizită în Japonia, Andreia și Ionuţ, vloggerii de la canalul de YouTube „HaiHui în doi”, au prezentat povestea românului care vinde mici și alte feluri de mâncare tradițională în Țara Soarelui Răsare.
image
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?“
Postarea în care un bărbat a dezvăluit că prietenul său văduv a aflat că ai săi copii, rămași doar în grija sa, nu sunt de fapt ai lui, a devenit virală pe Facebook.
image
File de istorie. S-au plantat curmali, bananieri și palmieri pentru vizita Împăratului Franz Josef FOTO
Un oraș din vestul României a fost între 9 și 12 septembrie 1893 centrul de interes al Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Franz Josef şi trei arhiduci au fost așteptați cu mare fast.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.