Statul la coadă, sport național?

Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
Un sport la Răsărit jpeg

Ca să ne onorăm prezentul, dar şi istoria mai mult sau mai puţin recentă, ar trebui să declarăm statul la coadă drept sport național?

Îmi amintesc, deloc vesel, de sloganul din ’89: „În decembrie ne-am luat raţia de libertate“. După 30 de ani, sîntem, practic, tot acolo. Tot la coadă. Acum ne-am luat raţia de democraţie, într-o răbufnire care ar putea fi curînd acoperită, din nou, de lehamite, nepăsare, părăsire. Ce e cu ţara asta, oameni buni? Ce fel de popor sîntem? Cum putem exista în spaţiul celui mai prosper şi coerent proiect al lumii moderne care este Uniunea Europeană avînd o emigraţie colosală fără să fi fost victimele vreunui război, ale unei dictaturi ori ciume?! (Ciuma Roşie nu se pune.) Unde s-a mai pomenit aşa ceva pe această planetă? Această ţară, am senzaţia, este şi nu este în acelaşi timp. Vorbeşte despre democraţie şi practică cvasi-sclavagismul populaţiei celei mai puţin educate, se pretinde europeană şi face totul pentru a refuza valorile Occidentului, iubeşte sportul, dar îl lasă de izbelişte. E perfect cacofonică. Cercetătorii britanici n-or fi avînd nimic de zis? Bine, da, au destul de lucru acasă… Noi rămînem cu această mare enigmă numită România, ţară care îşi inventează la intervale regulate cîte un mic Ceauşescu pe care se distrează să îl prăbuşească mai apoi. Ce e cu noi, fraţilor? Da, statul la coadă e un sport şi sportul a stat la coadă. Poate nu Simona Halep la Paris, dar ea cel puţin a întrebat lumea dacă se supără că intră prin faţă, iar oamenii i-au făcut loc. Au înţeles gestul şi au luat asupra fiecăruia cîte o secundă din timpul ei de aştepare ca să îi salveze şansele la Roland Garros. Alţii, mulţi, îmbucurător de mulţi, au stat la rînd, au pus ştampila şi au promovat votul. E o speranţă. Sportul reintră în lume. În lumea asta calamitată a noastră. Şi poate o schimbă. Poată că o să o facem şi noi, cît mai mulţi dintre noi. Chiar nu ne-am săturat de această buclă dementă? De această sinistră performanţă a revizitării trecutului pentru care nu merităm nici o medalie?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

FC Arges UTA Arad (Sportpictures) jpg
Rămân fără antrenor? Argeșul lui Andone, nouă meciuri fără victorie
Piteștenii sunt în derivă în campionat, consemnând un nou eșec.
image png
O grupare ar fi pregătit proteste violente în Republica Moldova. Cum erau recrutați tinerii
Autoritățile din Republica Moldova au declanșat o anchetă care vizează o grupare suspectată că ar fi pregătit acțiuni violente și tulburarea ordinii publice.
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
A resuscitat FCSB. Reghecampf trece cu bine primul test: învinge Rapid, 4-1
FCSB încearcă să lase în urmă ultimele jocuri neconvingătoare.
image png
Un șir de stâlpișori ține loc de trotuar în Constanța. Amenajarea, ironizată de un consilier USR: „Făcut pe low-budget și low-mind”
O amenajare destinată pietonilor din cartierul Km 4-5 din Constanța a stârnit critici din partea consilierului local USR Cătălin Iacob. Acesta a publicat pe Facebook o fotografie cu o fâșie de asfalt delimitată de carosabil printr-un șir de stâlpișori.
Madalina Apostol
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Mădălina Apostol a lăsat multă durere în urma sa după ce a decis să își curme viața în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, lăsând în urmă doi băieți și o fetiță. De curând, Cătălin Grozavu, fostul partener al Mădălinei și tatăl fiicei sale, Miriam, a făcut declarații despre averea pe care aceasta
calorifer istock jpg
Cum să ai o casă mai caldă iarna fără să crești temperatura centralei. Sfaturile instalatorilor
Odată cu scăderea temperaturilor, menținerea unei temperaturi confortabile în locuință devine o prioritate. Uneori, însă, chiar dacă sistemul de încălzire funcționează, unele camere rămân mai reci decât altele, iar caloriferele nu distribuie căldura în mod uniform.
14142367 jpg
Lovitură pentru Real Madrid. Thibaut Courtois nu va juca în „El Clasico”
Echipa de fotbal Real Madrid nu va putea conta pe portarul său titular, Thibaut Courtois, la confruntarea cu FC Barcelona, programată în această seară, la ora 22.00, pe stadionul Camp Nou, în cadrul etapei cu numărul 10 a campionatului de fotbal al Spaniei.
alexandru toader si tatal sau tudorel toader jpg
Tudorel Toader susține că o avocată le-a „motivat” pe studente să depună mărturie împotriva fiului său
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a revenit cu precizări în cazul fiului său, Alexandru Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care este acuzat de hărțuire sexuală și viol.
Meghan Markle și tatăl ei jpg
„Nu-ți vei vedea niciodată nepoții!” Scrisoarea controversată a lui Meghan Markle către tatăl său
Ruptura definitivă dintre Meghan Markle și tatăl său, Thomas Markle Senior, ascunde în spate acuzații de o gravitate extremă, ținute departe de ochii publicului timp de ani de zile.